Jurnalistul TV Bernard Pivot, care i-a făcut pe francezi să iubească lectura, a murit la 89 de ani

Prezentatorul de televiziune şi scriitorul Bernard Pivot, care i-a făcut pe milioane de francezi să citească datorită emisiunii sale "Apostrophes", a murit luni în Regiunea Pariziană la vârsta de 89 de ani, informează AFP.
Decesul său a fost anunţat de fiica lui, Cecile Pivot.
Rămas în memoria telespectatorilor datorită imaginilor în care apărea adeseori cu o carte într-o mână şi ţinându-şi ochelarii de vedere în cealaltă, Bernard Pivot a prezentat şi emisiunea "Bouillon de culture" şi a organizat începând din 1985 "Les Dicos d'or", campionate de ortografie franceză, care au devenit foarte repede un eveniment internaţional.
Ales în Academia Goncourt în 2004, a devenit preşedintele acestei instituţii de mare prestigiu în 2014 şi s-a retras din activitate la sfârşitul anului 2019.
Intimitate literară
Prima ediţie a emisiunii sale emblematice, "Apostrophes", a fost difuzată la televiziunea publică franceză pe 10 ianuarie 1975. Acel program, pe care Bernard Pivot îl prezenta în direct, era lider de audienţă în fiecare vineri seară. În emisiune se râdea mult, existau rivalităţi şi în domeniul glumelor, se bea alcool şi se fuma, unii dintre invitaţi se insultau, alţii se sărutau. Publicul adora această emisiune literară, iar vânzările de carte creşteau tot mai mult.
Giganţi ai literaturii s-au succedat în acest salon aparţinând unui nou gen, unde Bernard Pivot ştia să creeze o atmosferă de intimitate şi unde reunea adeseori duouri improbabile de invitaţi.
Umoristul Francois Cavanna a încercat să "îl reducă la tăcere" pe scriitorul american Charles Bukowski, complet beat, cu o frază devenită faimoasă - "Bukowski, o să-ţi trag un pumn în gură!" - înainte ca Pivot să intervină: "Shut up!" ("Taci din gură!").
Scriitorul şi disidentul regimului sovietic Aleksandr Soljeniţîn a apărat în această emisiune celebrul său volum "Arhipelagul Gulag" şi memoriile sale. Marguerite Duras i-a mărturisit lui Bernard Pivot, tot în acest program TV: "Bem alcool pentru că Dumnezeu nu există".
Carl Sagan, Roland Barthes, Vladimir Nabokov, Pierre Bourdieu, Umberto Eco, J. M. G. Le Clézio, Patrick Modiano, Claude Lévi-Strauss şi preşedintele Francois Mitterand s-au numărat printre invitaţi. În 1987, Bernard Pivot l-a intervievat clandestin pe Lech Walesa în Polonia. Poznaş şi cititor avid, îi supunea pe invitaţi la "Chestionarul lui Pivot", inspirat din cel al lui Marcel Proust.
Emisiunea "Apostrophes" a durat 15 ani, din 1975 până în 1990, şi era urmărită de milioane de telespectatori. Iar unele fragmente ale sale se bucură în continuare de un succes enorm pe internet.
Scandalul Matzneff
Când a izbucnit în ianuarie 2020 scandalul care îi viza pe scriitorul Gabriel Matzneff, un autor francez care a beneficiat de o mare îngăduinţă deşi întreţinea relaţii sexuale cu minore, a fost reluată îndelung o ediţie a acestei emisiuni din martie 1990, în care el era invitat.
Pe platoul emisiunii se afla şi scriitoarea din Quebec Denise Bombardier, care l-a criticat atunci pe Gabriel Matzneff. "Dacă există un veritabil profesor de educaţie sexuală, atunci acesta este Gabriel Matzneff, el oferă bucuros astfel de cursuri", a declarat Bernard Pivot, pus pe şotii, prezentându-l pe scriitor ca pe un "colecţionar de pisicuţe".
"Mie una, domnul Matzneff mi se pare jalnic", a răspuns Denis Bombardier, singura din platoul emisiunii care s-a declarat îngrijorată de soarta "cuceririlor" minore ale scriitorului Gabriel Matzneff, considerând că acesta "ar fi trebuit să dea socoteală în faţa justiţiei" dacă nu ar fi fost înconjurat "de o aură literară".
"Există nişte limite chiar şi în domeniul literaturii", a adăugat ea.
La 30 de ani distanţă, acea secvenţă încă şochează. "Astăzi, morala trece înaintea literaturii. Din punct de vedere moral, este un progres", s-a apărat Bernard Pivot.
Popularitatea jurnalistului literar, care avea aproape 1 milion de admiratori pe reţeaua de socializare X, nu a fost afectată de acea polemică. El a şocat însă opinia publică în septembrie 2019 cu un mesaj pe reţeaua X, considerat rasist, despre activitatea activistei suedeze Greta Thunberg.
În 2004, Bernard Pivot a devenit primul "non-scriitor" ales membru al Academiei Goncourt, instituţia care decernează cel mai prestigios premiu din universul literaturii franceze.
Vin şi fotbal
A publicat trei romane şi mai multe eseuri, despre limba franceză, dar şi despre două dintre marile lui pasiuni: vinul şi fotbalul.
Născut la Lyon pe 5 mai 1935, într-o familie de mici comercianţi, şi-a petrecut copilăria în provincia Beaujolais şi era cunoscut pentru faptul de a fi un amator avizat al vinurilor obţinute în acea regiune franceză.
Lui i se datorează volumul "Dicţionarul iubitorilor de vin" (editura Plon, 2006). În privinţa fotbalului, era un susţinător fidel al clubului AS Saint-Etienne şi al echipei naţionale a Franţei.
Se definea înainte de toate ca jurnalist, o profesie pe care a cunoscut-o în toate aspectele sale. După ce a debutat ca stagiar la Progres de Lyon, s-a alăturat echipei de la Figaro litteraire în 1958.
Devenit şef de serviciu la Le Figaro în 1971, a demisionat în 1974 după un dezacord cu scriitorul Jean d'Ormesson, devenit ulterior cel mai frecvent invitat al său în emisiunile lui de televiziune. A lucrat apoi pentru Lire, Le Point şi Le Journal du dimanche. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: bernard pivot/X
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Canada: Industria cinematografică în gardă în fața tarifelor vamale anunțate de Trump
Tarifele vamale de 100% anunțate de președintele american Donald Trump asupra filmelor produse în străinătate vor cauza dificultăți economice în Canada și Statele Unite, au avertizat luni organizații cinematografice canadiene, scrie AFP. Industria cinematografică mondială a fost zguduită de cel mai recent anunț privind taxele vamal
SUA: Donald Trump anunță taxe vamale de 100% asupra filmelor produse în străinătate
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminică, că va 'începe imediat procesul de impunere a unor taxe vamale de 100%' asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în străinătate, notează AFP. 'Industria cinematografică americană este pe cale de a muri foarte repede (...) Hollywoodul și numeroase
BTA: Vizitatorii Pavilionului Bulgariei la EXPO 2025 de la Osaka asociază cel mai adesea Bulgaria cu iaurtul
Vizitatorii pavilionului bulgar la EXPO 2025 în Osaka asociază Bulgaria în principal cu iaurtul, arată un sondaj efectuat de Agenția Bulgară de Știri (BTA) în rândul vizitatorilor pavilionului în primele zile ale expoziției mondiale. Unii dintre ei au auzit de Lactobacillus bulgaricus, bacteria folosită pentru pro
BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai
Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.