Cineastul Laurent Cantet, premiat cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes în 2008, a murit la vârsta de 63 de ani

Cineastul francez Laurent Cantet, care a câştigat trofeul Palme d'Or la Festivalul de la Cannes în 2008 cu lungmetrajul "Entre les murs", a murit joi la vârsta de 63 de ani, a anunţat agentul său, citat de AFP.
"A murit în această dimineaţă la Paris din cauza unei maladii", a precizat Isabelle de la Patelliere, confirmând o informaţie publicată în cotidianul Liberation.
Regizorul francez, în vârstă de 63 de ani, autor al nouă lungmetraje, lucra la un proiect de film intitulat "L'apprenti", care trebuia să fie lansat în 2025.
Regizor discret şi cu o puternică conştiinţă socială, Laurent Cantet a intrat în istoria Festivalului de la Cannes în 2008, când a câştigat cu lungmetrajul "Entre les murs" prestigiosul trofeu Palme d'Or, ce i-a fost decernat în unanimitate de juriul competiţiei, prezidat de Sean Penn.
Jumătate documentar, jumătate ficţiune, acest film cu un buget de 2,4 milioane de euro prezintă povestea unui profesor de franceză, Francois Begaudeau (autorul romanului "Entre les murs" din care s-a inspirat pelicula), şi unor elevi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, cu origini geografice şi sociale diverse, dintr-un liceu parizian.
Organizatorii Festivalului de la Cannes au reacţionat joi, salutând memoria "unui umanist neobosit, care a căutat lumina în pofida violenţei sociale, care a găsit speranţa în ciuda durităţii realităţii".
Laurent Cantet a fost un cineast şi scenarist "a cărui operă coerentă şi umanistă desenează o cinematografie sensibilă, atât la nivel individual cât şi la nivelul societăţii". Iar "Entre les murs" este un film "de un naturalism deconcertant", au adăugat ei.
Cineastul francez a revenit la Cannes în 2017 cu "L'Atelier", un film despre un grup de tineri din cadrul programelor de integrare socială care participă la un curs de scriere.
Cel mai recent film al său, "Arthur Rambo", lansat în 2021, a prezentat distrugerea unei reputaţii pe reţelele de socializare. Pelicula s-a inspirat din povestea reală a lui Mehdi Meklat, un tânăr scriitor care dobândise o anumită notorietate realizând cronici despre cartierele defavorizate, înainte să renunţe la tot după descoperirea, în 2017, a unor mesaje antisemite, homofobe, rasiste şi sexiste publicate pe Twitter.
"Cineast fin, discret şi plin de umanitate, nicidecum orbit de trofeul său Palme d'Or, Laurent Cantet a reuşit cu precizie şi un simţ al ritmului ceea ce este cel mai dificil lucru în cinematografie: să filmeze conversaţii, cu alte cuvinte viaţa", a declarat fostul preşedinte al Festivalului de la Cannes, Gilles Jacob.
În 2015, Laurent Cantet a fost cofondator al La Cinetek, o platformă VOD pentru filme editate de cineaşti. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu)
Sursa foto: cineuropa.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Canada: Industria cinematografică în gardă în fața tarifelor vamale anunțate de Trump
Tarifele vamale de 100% anunțate de președintele american Donald Trump asupra filmelor produse în străinătate vor cauza dificultăți economice în Canada și Statele Unite, au avertizat luni organizații cinematografice canadiene, scrie AFP. Industria cinematografică mondială a fost zguduită de cel mai recent anunț privind taxele vamal
SUA: Donald Trump anunță taxe vamale de 100% asupra filmelor produse în străinătate
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminică, că va 'începe imediat procesul de impunere a unor taxe vamale de 100%' asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în străinătate, notează AFP. 'Industria cinematografică americană este pe cale de a muri foarte repede (...) Hollywoodul și numeroase
BTA: Vizitatorii Pavilionului Bulgariei la EXPO 2025 de la Osaka asociază cel mai adesea Bulgaria cu iaurtul
Vizitatorii pavilionului bulgar la EXPO 2025 în Osaka asociază Bulgaria în principal cu iaurtul, arată un sondaj efectuat de Agenția Bulgară de Știri (BTA) în rândul vizitatorilor pavilionului în primele zile ale expoziției mondiale. Unii dintre ei au auzit de Lactobacillus bulgaricus, bacteria folosită pentru pro
BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai
Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.