''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, adjudecat pentru 30 de milioane de euro

''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost adjudecat miercuri pentru suma de 30 milioane de euro (32 milioane de dolari), în pofida semnelor de întrebare referitoare la identitatea modelului şi a proprietarului anterior, informează Reuters.
Lucrarea a fost considerată mult timp pierdută când de fapt s-a aflat timp de decenii într-o vilă din apropiere de Viena, potrivit casei de licitaţii Im Kinsky, care a expus creaţia în ianuarie înainte să o scoată la licitaţie. Im Kinsky i-a estimat valoarea la o sumă cuprinsă între 30 de milioane de euro şi 50 de milioane de euro.
Tabloul înfăţişează o adolescentă într-o rochie turcoaz, care poartă pe deasupra o robă cu model floral şi în spatele căreia se află un fundal roşu. Pielea de alabastru şi ochii pătrunzători, căprui-deschis sunt în contrast cu părul şaten şi ondulat.
Deşi a reprezentat-o atât de distinct, identitatea lui ''Fraeulein Lieser'' nu este clară. Fraţii Adolf şi Justus Lieser erau nişte industriaşi înstăriţi din Imperiul Austro-Ungar, care făcuseră avere din iută şi cânepă, fabricând sfoară şi frânghii.
Henriette Amalie Lieser-Landau, poreclită ''Lilly'', a fost căsătorită cu Justus până la divorţul lor din 1905 şi a devenit o binecunoscută patroană a artelor. Este posibil ca ea să fi comandat portretul uneia dintre fiicele sale sau ca Adolf Lieser să fi făcut un lucru similar cu fiica sa Margarethe pe post de model.
''Potrivit celei mai recente cercetări privind provenienţa tabloului, modelul lui Klimt e posibil să nu fi fost Margarethe Constance Lieser, nepoata lui Lilly Lieser, ci una dintre cele două fiice ale sale (pe care le-a avut cu Justus), fie Helene, cea mai mare, născută în 1898, sau sora ei, Annie, cu trei ani mai mică'', a precizat casa de licitaţii pe pagina sa web.
Nu se ştie foarte clar care a fost soarta tabloului după moartea lui Klimt, în 1918, când pictura ar fi rămas în atelierul artistului, şi mai ales ce s-a întâmplat după ce Germania nazistă a anexat Austria în 1938, iar evreii din ţară au fost persecutaţi, expropriaţi şi trimişi în lagăre de concentrare.
Margarethe a plecat din Austria şi a ajuns în Ungaria, iar apoi în Regatul Unit, dar casa de licitaţii spune că tabloul, în mod verificabil, nu a părăsit niciodată Austria. Lilly Lieser a stat la Viena până când a fost deportată în 1942 şi apoi ucisă la Auschwitz anul următor.
Fiicele ei au revenit la Viena după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a-i recupera bunurile, dar tabloul nu era menţionat în niciun document, a precizat Im Kinsky.
''Aceste multe ambiguităţi şi discrepanţe istorice i-au determinat pe actualii proprietari să contacteze moştenitorii legali ai familiei Lieser şi să stabilească împreună cu ei toţi o soluţie echitabilă şi corectă'' în 2023, a spus Im Kinsky, fără să dezvăluie identitatea proprietarilor actuali.
''S-a convenit să nu fie divulgat conţinutul acestui acord: cu toate acestea, se poate afirma că toate pretenţiile posibile ale tuturor părţilor implicate vor fi soluţionate şi rezolvate prin vânzarea la licitaţie a operei de artă'', a mai spus casa de licitaţii.
''Acordul susţine în principiu că, 'din punct de vedere legal', este irelevant cine anume i-a comandat tabloul lui Gustav Klimt şi care dintre cele trei tinere în cauză este modelul''. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
BTA: Vizitatorii Pavilionului Bulgariei la EXPO 2025 de la Osaka asociază cel mai adesea Bulgaria cu iaurtul
Vizitatorii pavilionului bulgar la EXPO 2025 în Osaka asociază Bulgaria în principal cu iaurtul, arată un sondaj efectuat de Agenția Bulgară de Știri (BTA) în rândul vizitatorilor pavilionului în primele zile ale expoziției mondiale. Unii dintre ei au auzit de Lactobacillus bulgaricus, bacteria folosită pentru pro
BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai
Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.
VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 97-a ediție a galei Premiilor Oscar
Cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar se desfăşoară la Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, prilej cu care Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org. G
VIDEO OSCAR 2025: Kieran Culkin, desemnat cel mai bun actor în rol secundar
Kieran Culkin a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării sale din filmul 'A Real Pain', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează Reuters. Acesta este primul premiu Oscar din cariera actorului Kieran