NEB2024/A doua ediţie a Festivalului Noul Bauhaus European, o sărbătoare a inovaţiei, sustenabilităţii şi incluziunii, începe la Bruxelles

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Noul Bauhaus European organizat de Comisia Europeană în colaborare cu Preşedinţia Belgiană a Consiliului Uniunii Europene, începe marţi la Bruxelles. Evenimentul, la care AGERPRES este partener media, va include un program divers, cu sesiuni interactive, ateliere, demonstraţii şi spectacole artistice şi va găzdui, de asemenea, ceremonia de decernare a celei de-a patra ediţii a Festivalului Noul Bauhaus European 2024. Accesul la evenimente este gratuit.
Ediţia din 2024 a Festivalului Noul Bauhaus European, iniţiativă care leagă Pactul Verde European de vieţile noastre de zi cu zi şi de spaţiile de locuit, va fi deschisă oficial de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul belgian Alexander De Croo, comisarii europeni Iliana Ivanova şi Elisa Ferreira, secretarul de stat belgian pentru relansare economică şi investiţii strategice în cadrul Ministerului Economiei şi Ocupării Forţei de Muncă Thomas Dermine şi de directorul general al Institutului Internaţional pentru Analiza Aplicată a Sistemelor (IIASA), Hans-Joachim Schellnhuber.
Festivalul reprezintă o punte importantă între mişcarea Noul Bauhaus European, reprezentanţii de nivel înalt ai UE, factorii decizionali, lideri din industria artei, arhitecturii, design-ului, sustenabilităţii, inovaţiei şi publicul larg, conform organizatorilor.
Ediţia din 2024 va cuprinde secţiunile "Festival", în cadrul căreia vizitatorii se vor putea bucura de spectacole şi concerte artistice autentice, "Târg", unde, potrivit organizatorilor, vor putea fi descoperite "proiecte inovatoare care transformă Europa", dar şi "Forum", o agoră în care se vor organiza dezbateri cu lideri de opinie cunoscuţi.
Vizitatorii vor putea participa, de asemenea, la ateliere practice care se concentrează pe materiale de construcţie sau incluziune socială, dar şi pe domeniul fashion, cu accent pe promovarea sustenabilităţii în moda europeană.
Noul Bauhaus European a fost lansat în 2021 de Comisia Europeană pentru a transpune Pactul Verde European în schimbări concrete care să îmbunătăţească viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. Acesta aduce soluţii sustenabile pentru transformarea în bine a mediului construit şi a stilurilor de viaţă în cadrul tranziţiei ecologice, combinând durabilitatea cu un design bun care necesită mai puţin carbon, conform comunicatului organizatorilor. În acelaşi timp, face ca aceste soluţii să fie incluzive, accesibile şi disponibile pentru toţi, respectând în acelaşi timp diversitatea locurilor, tradiţiilor şi culturilor existente în Europa şi nu numai.
În trei ani de la lansare, această iniţiativă interdisciplinară care oferă o platformă pentru experimentare, conectare şi schimbare pozitivă concretă, prin proiecte de tip bottom-up, potrivit organizatorilor, a inspirat o mişcare la nivel local şi implicarea activă a statelor membre, a regiunilor şi a municipalităţilor de pe teritoriul UE.
Premiile Festivalului Noul Bauhaus European urmează să fie decernate vineri, 12 aprilie, la Muzeul de Artă şi Istorie din Bruxelles. În urma unui proces de votare la care publicul a fost invitat să participe, 20 dintre cei 49 de finalişti din Uniunea Europeană, Balcanii de Vest şi Ucraina, vor fi recompensaţi cu un total de 390.000 de euro. Printre nominalizaţii din acest an se numără şi proiectul românesc "Pădurea-Parc Făget; Plămânul verde al Clujului", care îşi propune să co-proiecteze şi să piloteze un plan integrat de gestionare şi operare multiplă pentru Pădurea-Parc Făget.
Ediţia din 2024 va cuprinde o recunoaştere specială pentru efortul de reconstrucţie şi redresare al Ucrainei şi va pune în centrul atenţiei regiunile din UE care se confruntă mai intens cu constrângeri socio-economice şi locurile cele mai expuse la presiunea necesităţii de a evolua către o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, potrivit organizatorilor.
Pe lângă evenimentul din Bruxelles, festivalul se va desfăşura în toată Europa şi nu numai prin intermediul "Evenimentelor satelit".
Conform unui raport special dedicat bilanţului realizărilor privind Noul Bauhaus European, dat publicităţii săptămâna trecută de Comisia Europeană, de la lansarea sa în 2021 şi până în martie 2024, aproape 380 de milioane de euro din fondurile UE au fost alocate pentru această iniţiativă, în vederea transpunerii Pactului Verde European în schimbări concrete menite să îmbunătăţească viaţa de zi cu zi a locuitorilor statelor membre UE.
Ediţia din 2024 a Festivalului Noul Bauhaus European se va desfăşura între 9 şi 13 aprilie în două locaţii din Bruxelles, Parc du Cinquantenaire şi Muzeul de Artă şi Istorie.
Programul celei de-a doua ediţii a Festivalului Noul Bauhaus European poate fi consultat pe site-ul evenimentului, https://new-european-bauhaus.europa.eu/festival_en. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
BTA: Vizitatorii Pavilionului Bulgariei la EXPO 2025 de la Osaka asociază cel mai adesea Bulgaria cu iaurtul
Vizitatorii pavilionului bulgar la EXPO 2025 în Osaka asociază Bulgaria în principal cu iaurtul, arată un sondaj efectuat de Agenția Bulgară de Știri (BTA) în rândul vizitatorilor pavilionului în primele zile ale expoziției mondiale. Unii dintre ei au auzit de Lactobacillus bulgaricus, bacteria folosită pentru pro
BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai
Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.
VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 97-a ediție a galei Premiilor Oscar
Cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar se desfăşoară la Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, prilej cu care Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org. G
VIDEO OSCAR 2025: Kieran Culkin, desemnat cel mai bun actor în rol secundar
Kieran Culkin a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării sale din filmul 'A Real Pain', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează Reuters. Acesta este primul premiu Oscar din cariera actorului Kieran