VIDEO Tom Cruise se luptă cu o inteligenţă artificială în cel de-al şaptelea film 'Mission: Impossible'

Fanii cascadoriilor spectaculoase vor fi satisfăcuţi odată cu lansarea celui de-al şaptelea film din franciza "Mission: Impossible", care va intra în cinematografe începând de miercurea viitoare şi în care actorul Tom Cruise se luptă cu o inteligenţă artificială scăpată de sub control, informează AFP.
La 27 de ani după premiera primului film din serie, noul lungmetraj "Mission: Impossible - Dead Reckoning", filmat în patru zone diferite ale lumii, este primul opus din această saga care va fi lansat în două părţi: prima dintre ele începând de miercurea viitoare, iar cea de-a doua în vara anului 2024.
Prima parte are o durată record de două ore şi 43 de minute, confirmând o tendinţă manifestată de superproducţiile americane, evidenţiată recent şi de filmele "John Wick: Chapter 4", care a avut două ore şi 50 de minute, şi "Avatar: The Way of Water", care a depăşit pragul de trei ore.
Al şaptelea film "Mission: Impossible" prezintă o mare calitate: absenţa timpilor morţi. De la canalele din Veneţia la vârfurile munţilor şi trecând prin Roma şi Abu Dhabi, personajul Ethan Hunt (jucat de Tom Cruise) participă fără încetare la curse de urmărire cu maşini (inclusiv cu un model electric Fiat 500) şi execută cascadorii spectaculoase. El înfruntă, semn al timpurilor actuale, o inteligenţă artificială scăpată de sub control şi care ameninţă omenirea.
Adept al cascadoriilor realizate de el însuşi şi, posibil, fără trucaje, starul american, în vârstă de 61 de ani, a apreciat în mod evident una dintre cele mai riscante scene pe care le-a filmat vreodată: un salt cu motocicleta de pe o faleză înaltă de 1.200 de metri, o cădere liberă, urmată de deschiderea paraşutei la doar 150 de metri deasupra solului. Tom Cruise a cerut ca acea scenă să fie filmată în şapte duble.
În film, personajul Ethan Hunt este însoţit de echipa lui obişnuită, din care nu lipsesc piratul cibernetic Luther (Ving Rhames) şi complicele său Benji (Simon Pegg), cărora li se alătură o nouă colaboratoare, Grace.
Pe verticală
"M-am antrenat cinci luni înainte să începem filmările", a declarat actriţa care interpretează acest personaj feminin, Hayley Atwell, într-un interviu pentru AFP. "Îmi amintesc o scenă în care eram într-un tren, aflat în poziţie verticală", a adăugat ea.
Punctul culminant al noului film, acea scenă a fost turnată într-un tren cu aburi pe un viaduct vertiginos şi care s-a prăbuşit parţial. Ethan Hunt şi Grace se agaţă de ultimul vagon , suspendat în gol.
"Trebuia să trecem de la un vagon de tren în poziţie orizontală la o poziţie verticală în doar şase secunde. Cred că a trebuit să refacem scena de cinci sau de şase ori. Apoi, am filmat-o din nou", a povestit ea, dezvăluind că a reuşit să se încadreze în intervalul menţionat abia după ce Tom Cruise i-a oferit un baton de ciocolată.
"Îl cunosc pe Tom de 17 ani şi nu cred că pot să fac ceea ce face el. Se antrenează atât de dur, îşi riscă literalmente viaţa" pentru filmele sale, a declarat Simon Pegg pentru AFP. Producţia noului film a fost perturbată şi de pandemia de COVID-19.
Însă va fi oare noua producţie un succes de box-office? Franciza "Mission: Impossible" este una dintre cele mai profitabile din istoria celei de-a şaptea arte, obţinând încasări de peste 3,5 miliarde de dolari după lansarea primului său film, în 1996, regizat de Brian de Palma.
Începând cu "Mission: Impossible - Rogue Nation" din 2015, regia filmelor din această serie cinematografică este semnată de Christopher McQuarrie, care a colaborat cu Tom Cruise şi anul trecut, în calitate de scenarist, la producţia "Top Gun: Maverick". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.
VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 97-a ediție a galei Premiilor Oscar
Cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar se desfăşoară la Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, prilej cu care Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org. G
VIDEO OSCAR 2025: Kieran Culkin, desemnat cel mai bun actor în rol secundar
Kieran Culkin a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării sale din filmul 'A Real Pain', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează Reuters. Acesta este primul premiu Oscar din cariera actorului Kieran
VIDEO Premiile Cesar 2025: Filmul 'Emilia Perez', marele câștigător al galei, cu șapte trofee
Lungmetrajul muzical 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a fost marele câștigător al galei de decernare a premiilor Cesar 2025, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris, unde această peliculă s-a impus la șapte categorii de premii, inclusiv la categoria principală, 'cel mai bun film', informează revista Varie
Premiile Cesar 2025: Lista completă a trofeelor decernate la cea de-a 50-a ediție
Prezentăm mai jos lista completă a trofeelor atribuite la cea de-a 50-a ediție a galei de decernare a premiilor Cesar, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris. Cel mai bun film - 'Emilia Perez' Cea mai bună actriță în rol principal - Hafsia Herzi ('Borgo') Cel ma