Valeri Gherghiev nu va mai dirija la Scala din Milano întrucât nu a condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia
Dirijorul rus Valeri Gherghiev nu va mai conduce orchestra Operei Scala din Milano în această săptămână deoarece nu a condamnat invadarea Ucrainei, a anunţat luni primarul din acest oraş italian, informează Reuters.
Valeri Gherghiev, director general al Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg şi considerat un prieten apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a dirijat spectacolul "Dama de pică", o operă compusă de Piotr Ilici Ceaikovski şi inspirată din romanul omonim scris de Aleksandr Puşkin, la Scala din Milano, pe 23 februarie.
Acel spectacol se va juca la Scala până pe 15 martie, iar următoarea reprezentaţie este programată duminică.
"Nu cred că el va fi aici, cred că în acest moment putem să eliminăm această posibilitate", a declarat Giuseppe Sala, preşedintele consiliului de administraţie al Operei Scala şi totodată primarul oraşului Milano, luni, în faţa unor reporteri.
"Maestrul nu ne-a răspuns", a adăugat el.
Primarul Giuseppe Sala şi directorul artistic al Operei Scala, Dominique Meyer, i-au cerut săptămâna trecută dirijorului Valeri Gherghiev să condamne în mod public invadarea Ucrainei de către Rusia, în caz contrar el urmând să fie înlocuit în spectacolele programate pe scena prestigioasei opere milaneze.
Valeri Gherghiev ar fi trebuit să dirijeze şi trei concerte susţinute de Orchestra Filarmonică din Viena la Carnegie Hall din New York în perioada 25-27 februarie.
Dirijorul rus a fost înlocuit de Yannick Nezet-Seguin, au anunţat administratorii sălii de concerte din New York.
Valeri Gherghiev, născut la Moscova în urmă cu 68 de ani, a dirijat spectacole pe scenele unora dintre cele mai mari teatre din lume. În 2013, preşedintele Vladimir Putin i-a înmânat decoraţia Erou al Muncii în Rusia. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Valery Gergiev / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d