Coronavirus: Barbra Streisand a omagiat personalul medical interpretând cântecul ''You'll Never Walk Alone''
Cântăreaţa şi actriţa Barbra Streisand a adus marţi un omagiu membrilor personalului medical, care s-au aflat în prima linie a luptei împotriva coronavirusului, dedicându-le cântecul "You'll Never Walk Alone" pe care l-a postat pe reţelele de socializare, relatează EFE.
Este vorba de cântecul compozitorilor Rodgers şi Hammerstein pe care vedeta l-a interpretat la gala premiilor Emmy din 2001, la puţin timp după atentatele de la 11 septembrie şi al cărui videoclip se întrepătrunde cu imagini ale celor care s-au aflat în prima linie a pandemiei.
"Au trecut 20 de ani de când am interpretat acest cântec. Acum ne confruntăm cu altă criză, dar cred că textul se potriveşte", a spus Streisand într-un text înainte de prezentarea acestui material audiovizual. În timp ce cuvintele cunoscutului imn răsună puternic, pe fundal rulează imagini cu personalul medical îngrijind victime ale coronavirusului, aflaţi uneori la limita epuizării fizice şi psihice.
Apar în acest videoclip şi imagini cu angajaţi ai serviciilor esenţiale, casieri, pompieri sau curieri care se amestecă cu imaginile pline de speranţă ale bebeluşilor aduşi pe lume în spitale. După cele 4 minute în care se derulează imaginile, cântăreaţa solicită donaţii pentru organizaţia Direct Relief, care furnizează echipamente de protecţie "tuturor eroilor noştri din SUA", spune Streisand.
Artista în vârstă de 78 ani va participa la un maraton cu tele-donaţii, luni 11 mai, alături de alte figuri de marcă precum Robert de Niro, Jennifer López, Bette Midler, Lin-Manuel Miranda, Spike Lee, Ben Platt, Chris Rock, Jake Gyllenhaal sau Julianne Moore, cu scopul de a strânge fonduri pentru cetăţenii afectaţi de pandemie din New York, cel mai crunt lovit de coronavirus din SUA. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
TOP CINEMA Filmul 'Mufasa: The Lion King' revine în fruntea box-office-ului nord-american
Filmul 'Mufasa: The Lion King' va reveni în fruntea box-office-ului nord-american la finalul acestui weekend prelungit, care include și ziua de luni, potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP. Acest lungmetraj animat extrem de realist va obține încasări de 15,5 milioane de dolari
Mii de oameni au sărbătorit în stradă primirea de către orașul Chemnitz a statutului de Capitală Europeană a Culturii
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Chemnitz pentru a sărbători primirea de către orașul german a titlului de Capitală Europeană a Culturii, transmite DPA. Sub deviza ''C the Unseen'' (vezi ceea ce nu a fost văzut, n.r.), cu referire la faptul că acest oraș german este mai puțin cunoscut pe plan internațional, Ch
BTA: Muzeul Național de Istorie din Sofia prezintă o expoziție dedicată sezonului arheologic 2024
Muzeul Național de Istorie (MNI) prezintă expoziția ''Vechi artefacte, noi descoperiri. Sezonul Arheologic 2024''. Evenimentul va fi inaugurat pe 23 ianuarie de către directorul muzeului, conf. univ. dr. Bonni Petrunova, au declarat organizatorii. ''În anul 2024, Muzeul a desfășurat cercetări arheologice și cercet
Filmul 'Narnia', regizat de Greta Gerwig pentru Netflix, va fi lansat în rețeaua IMAX
Greta Gerwig s-a folosit de statutul ei de star pe care i l-a adus filmul 'Barbie' pentru a convinge compania Netflix să îi ofere lansarea în cinematografe pe scară largă pe care și-o dorea pentru 'Narnia', adaptarea sa bazată pe seria de romane fantasy scrise de C.S. Lewis, informează revista Variety. După luni de negocieri
Timothée Chalamet consideră că lumea are nevoie de un nou Bob Dylan
Lumea are nevoie de un nou Bob Dylan într-o epocă devenită 'cinică', a declarat joi actorul Timothée Chalamet, prezent la Paris pentru a promova filmul biografic 'A Complete Unknown', în care îl interpretează pe legendarul cântăreț american de muzică folk, informează AFP. Întrebat de jurnaliști, cu doar patr
David Lynch va continua ''să ne hrănească imaginarul'', potrivit Festivalului de la Cannes
David Lynch va continua ''să ne hrănească imaginarul'', au declarat vineri reprezentanții Festivalului de Film de la Cannes după decesul cineastului american, care a prezidat juriul festivalului și
Cunoscuta actriță britanică Joan Plowright a încetat din viață la 95 de ani
Actrița britanică Joan Plowright, nominalizată la Oscar, a încetat din viață la vârsta de 95 de ani, a anunțat vineri familia sa, relatează DPA/PA Media. Vedeta, care a fost căsătorită cu celebrul actor britanic Laurence Olivier, a devenit cunoscută în special datorită rolurilor din producțiile din 1992 'Stalin' și
UPDATE Regizorul american David Lynch a încetat din viață la vârsta de 78 de ani (familia)
David Lynch, un gigant al cinematografiei americane cu influență imensă, regizor al filmelor 'Twin Peaks' și 'Mulholland Drive', a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, a anunțat joi familia într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook, relatează AFP și Reuters. 'Cu mare regret, noi, familia lui, anunțăm decesul
După ce a câștigat Palme d'Or cu 'Parasite', Bong Joon-ho își va prezenta noul film la Berlinală
La șase ani după succesul fenomenal al lungmetrajului 'Parasite', care a câștigat trofeul Palme d'Or la Cannes, apoi premiul Oscar pentru cel mai bun film, noul proiect al cineastului sud-coreean Bong Joon-ho, intitulat 'Mickey 17', va fi prezentat în afara competiției, în luna februarie, la Berlinala din 2025, au anunțat joi organizator
Associated Press va oferi conținut pentru sistemul de AI generativă Gemini al Google
Agenția de presă americană Associated Press va furniza conținut de actualitate pentru sistemul de inteligență artificială (AI) generativă Gemini, aparținând Google, a anunțat miercuri gigantul din domeniul tehnologiei, transmite AFP. ''AP va oferi acum un flux de știri în timp real pentru a ajuta la generarea de răspunsuri
Dirijorul Simon Rattle, recompensat cu Premiul Muzical Ernst von Siemens
Dirijorul britanico-german Simon Rattle va primi prestigiosul Premiu Muzical Ernst von Siemens, a anunțat joi fundația care oferă această recompensă, informează DPA. Simon Rattle urmează să ridice premiul în valoare de 250.000 de lire sterline pe 17 mai la Munchen. Cântărețul de operă jamaican Willard White va ține d
''Conclave'', în fruntea nominalizărilor la BAFTA; Sebastian Stan, nominalizat în categoria ''cel mai bun actor în rol principal''
Thrillerul ''Conclave'', a cărui acțiune este plasată la Vatican, a obținut miercuri cele mai multe nominalizări - 12 - la premiile BAFTA 2025, cele mai importante distincții ale industriei de film britanice, în timp ce artistul american de origine română Sebastian Stan a fost nominalizat în categoria ''cel mai bun actor în rol
Dineul nominalizaților la premiile Oscar, anulat din cauza incendiilor din Los Angeles
Academia de Arte și Științe Cinematografice (AMPAS) din Statele Unite a anunțat luni că a decis să anuleze tradiționalul și fastuosul dineu al nominalizaților la premiile Oscar, în contextul în care orașul Los Angeles, principalul centru al industriei cinematografice americane, este în continuare afectat de incendii devastatoare, informează AFP.
Papa Francisc și-a lansat autobiografia, 'Hope' în peste 100 de țări
Papa Francisc, care a împlinit luna trecută 88 de ani, oferă asigurări că se simte sănătos și precizează că nu intenționează să renunțe la poziția de șef al Bisericii Catolice în autobiografia sa, 'Hope', care a fost publicată marți în peste 100 de țări, transmite Reuters. 'Sunt bine. Realitate este foarte simplă. Sunt bătrâ
Nominalizările la premiile Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor din Los Angeles
Academia de Arte și Științe Cinematografice din Statele Unite (AMPAS) a decis să amâne pentru a doua oară ceremonia de anunțare a nominalizărilor la premiile Oscar din acest an din cauza incendiilor de vegetație care continuă să ardă în Los Angeles, au anunțat luni organizatorii galei, citați de Reuters. Nominalizările la cele mai important