Un studiu publicat astăzi în prestigioasa revistă științifică Nature Communications oferă unele dintre cele mai clare dovezi de până acum că homininii - strămoși apropiați ai omului - au fost prezenți în Europa acum mai mult de 1,95 de milioane de ani (Ma), cu mult înainte de prezența în situl de la Dmanisi (Georgia), datat la 1,85 Ma.

Cercetătorii care au studiat situl Valea Grăunceanului (județul Vâlcea) au descoperit mai multe oase de animale care prezintă urme inconfundabile ale uneltelor de piatră folosite în timpul tăierii vânatului.

Echipa internațională de cercetători condusă de Sabrina Curran (Universitatea din Ohio, Statele Unite ale Americii) și Claire Terhune (Universitatea din Arkansas, Statele Unite ale Americii) are în componența sa cercetători români de la Institutul de Speologie Emil Racoviță (Alexandru Petculescu și Virgil Drăgușin), Muzeul Olteniei Craiova (Aurelian Popescu) și Institutul de Arheologie Vasile Pârvan (Adrian Doboș). Din echipă au făcut parte printre alții și Vasile Ersek, (Universitatea Northumbria, Marea Britanie) și Roman Croitor (Universitatea de Stat din Moldova).

Aplicând tehnica de datare cu uraniu-plumb (U-Pb) pe dinți fosili de la Grăunceanu, echipa a obținut un set de valori cronologice foarte precise, care indică faptul că situl are vârsta de cel puțin 1,95 Ma. Anterior, Dmanisi reprezenta cea mai veche și cea mai clară dovadă a prezenței homininilor în afara Africii, aici descoperindu-se atât fosile de Homo erectus, cât și unelte de piatră și oase cu urme de tăiere. Totuși, alte indicii fragmentare din Eurasia sugerau că rudele omului modern ar fi putut fi prezente în afara Africii chiar mai devreme. Aceste rezultate plasează situl Grăunceanu printre cele mai bine datate localități timpurii cu hominini din Europa, punând sub semnul întrebării cronologiile anterioare privind momentul migrațiilor în afara Africii.

Dincolo de datarea sa precisă, situl de la Grăunceanu oferă și indicii despre condițiile de mediu în care au trăit acești hominini. Studiul izotopilor stabili indică un climat relativ temperat, cu ierni blânde și ploioase, dar cu veri secetoase. Aceste descoperiri susțin ideea că homininii au fost mai flexibili din punct de vedere ecologic decât se presupunea, reușind să se adapteze la o gamă largă de medii în timpul primelor lor migrații din Africa.

Deși la Grăunceanu nu au fost descoperite fosile de hominini sau unelte de piatră, semnele clare de tranșare identificate pe oase sugerează fără echivoc activitate umană timpurie. Analiza tafonomică detaliată a arătat că poziția și forma inciziilor sunt compatibile cu operațiuni de jupuire și porționare, asemănătoare celor identificate la situri contemporane la nivel global. Proporția de oase cu urme de tăieturi la Grăunceanu este comparabilă cu cele din alte situri unde homininii au fost prezenți, consolidând ideea că aceste urme nu sunt întâmplătoare.

Acest studiu dă naștere unor întrebări esențiale legate de când și cum au migrat homininii spre Europa și Asia, Romania fiind parte a rutelor principale de migrație către vestul Europei. Prezența lor la Grăunceanu indică adaptarea la un climat diferit de cele africane.