Scriitorul Philip Roth, un gigant al literaturii americane, a murit la vârsta de 85 de ani

Scriitorul american Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer, a murit la vârsta de 85 de ani, informează miercuri agenţiile internaţionale de presă, citând media americane precum New York Times şi The New Yorker.
Potrivit Reuters, care îl citează pe agentul literar al lui Roth, Andrew Wylie, scriitorul a murit marţi, la ora locală 22.30, de insuficienţă cardiacă.
Roth a scris peste 30 de cărţi, printre care se numără autobiografia ''Patrimony'' publicată în 1991, care examinează relaţia complexă cu tatăl său şi care a câştigat National Book Critics Circle Award, notează Reuters.
În scrierile ultimilor ani, Roth a abordat tema crizei sexuale şi existenţiale a vârstei de mijloc, continuând să exploreze ruşinea, pudoarea şi alte secrete vinovate ale identităţii, de cele mai multe ori cu o importantă doză de umor.
După o carieră scriitoricească de 50 de ani, Roth a luat hotărârea ca romanul din 2010, ''Nemesis'', despre o epidemie de poliomielită în Newark din statul New Jersey, oraşul în care şi-a petrecut copilăria, să fie ultima sa carte. A început apoi să-şi recitească toate cărţile pentru ''a vedea dacă au fost o pierdere de timp'', după cum a declarat într-un interviu din 2014 publicat de New York Times Book Review. Şi-a încheiat interviul cu un citat din Joe Lewis, campion la box în anii '1930-'1940: ''Am făcut cum am putut mai bine, cu mijloacele pe care le-am avut la dispoziţie''.
În 2017, a publicat ''Why Write?'', o colecţie de eseuri şi nonficţiune scrise între 1960 şi 2013.
Cea mai cunoscut scriere a lui Roth este romanul publicat în 1969, ''Portnoy's Complaint'', o ficţiune la persoana întâi despre Alexander Portnoy, un evreu newyorkez din clasa de mijloc.
Roth a debutat în 1959 cu o colecţie de nuvele şi povestiri, ''Goodbye, Columbus'', cu care a câştigat National Book Award. Multe dintre scrierile sale - ''Zuckerman Unbound'', ''The Ghost Writer'', ''The Anatomy Lesson'' - îl au ca protagonist pe Nathan Zuckerman, considerat alter ego-ul ficţional al autorului.
Lui Roth îi plăcea să jongleze cu graniţa dintre realitate şi ficţiune, deseori abordând tema scriitorilor nevrotici şi chiar botezându-şi unele personaje ''Philip''. Cu toate acestea, era deseori enervat şi amuzat de dorinţa cititorilor de a pune semnul egal între scriitorul Roth şi personajele sale, notează Reuters.
Deşi romanele sale explorează de cele mai multe ori experienţa evreilor din America, Roth, care s-a declarat ateu, respingea eticheta de scriitor evreu-american. ''Nu e un subiect care mă interesează, ştiu exact ce înseamnă să fii evreu şi nu e deloc interesant'', a declarat autorul pentru publicaţia The Guardian în 2005. ''Sunt un american'', a concluzionat autorul.
Roth a câştigat premiul Pulitzer cu romanul din 1997, ''American Pastoral'', care vorbeşte despre impactul anilor '1960 asupra unei familii din New Jersey. A fost primul scriitor care a câştigat de trei ori PEN/Faulkner Award, cu ''Operation Shylock'' în 1994, ''The Human Stain'' în 2001 şi ''Everyman'' în 2007. Roth a primit de asemenea Medalia Naţională pentru Arte la Casa Albă în 1998.
Philip Milton Roth s-a născut la 19 martie 1933, în Newark, New Jersey, în familia unui agent de asigurări. Şi-a luat licenţa la Universitatea Buckle şi masteratul în literatură engleză la Universitatea din Chicago. S-a retras din programul de studii doctorale în 1959 pentru a scrie recenzii de filme pentru publicaţia New Republic înainte de publicarea primei sale scrieri, ''Goodbye, Columbus''.
A predat literatură comparată la Universitatea din Pennsylvania. S-a retras din cariera didactică în 1992 pe când era profesor de literatură la Hunter College din New York.
Roth a avut o relaţie de lungă durată cu actriţa britanică Claire Bloom, dar au divorţat după cinci ani în 1995. Un an mai târziu, actriţa a publicat o scriere autobiografică, ''Leaving a Doll's House'' în care l-a descris ca fiind deprimat, distant, egocentric şi abuziv verbal.
Roth a fost deosebit de prolific în anii de dinaintea anunţării retragerii din activitatea scriitoricească în 2012, publicând câte un roman la aproape fiecare doi ani. Printre scrierile sale recente se numără ''The Dying Animal'' în 2001, ''The Human Stain'', publicată în 2000 şi ecranizată în 2003 într-o peliculă cu Anthony Hopkins şi Nicole Kidman în rolurile principale.
Publicată în 2004, ''The Plot Against America'' imaginează ce s-ar fi întâmplat dacă pilotul Charles Lindbergh, un adept al izolaţionismului cu opinii anitsemite, l-ar fi învins pe Franklin Roosevelt în alegerile din 1940 şi ar fi semnat un acord de pace cu Adolf Hitler.
După moartea mai multor prieteni, printre care şi scriitorul Saul Bellow în 2005, Roth a scris ''Everyman'', o scurtă ficţiune despre declinul fizic şi moartea unui director de succes din industria de publicitate.
Roth era considerat dificil de intervievat şi a declarat pentru Guardian că nu îi place să-şi discute cărţile: ''Ar trebui să lăsaţi oamenii să se lupte singuri cu cărţile şi să descopere ceea ce sunt sau ceea ce nu sunt'', a spus romancierul.
Autorul a declarat că scrisul este pentru el ''plin de frică şi singurătate şi anxietate'', adăugând ''Sunt însă unele zile care compensează complet. În viaţa mea, am avut în total câteva luni de astfel de zile minunate ca scriitor, iar asta este suficient''.
Într-un interviu pentru New York Times din 2018, Roth a făcut câteva consideraţii despre cariera sa scriitoricească de peste 50 de ani: ''Euforie şi vaiet. Frustrare şi libertate. Inspiraţie şi nesiguranţă. Bogăţie şi deşertăciune. Ardere şi nebunie''. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editori: Florin Ştefan, Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.
VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 97-a ediție a galei Premiilor Oscar
Cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar se desfăşoară la Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, prilej cu care Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org. G
VIDEO OSCAR 2025: Kieran Culkin, desemnat cel mai bun actor în rol secundar
Kieran Culkin a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării sale din filmul 'A Real Pain', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează Reuters. Acesta este primul premiu Oscar din cariera actorului Kieran
VIDEO Premiile Cesar 2025: Filmul 'Emilia Perez', marele câștigător al galei, cu șapte trofee
Lungmetrajul muzical 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a fost marele câștigător al galei de decernare a premiilor Cesar 2025, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris, unde această peliculă s-a impus la șapte categorii de premii, inclusiv la categoria principală, 'cel mai bun film', informează revista Varie
Premiile Cesar 2025: Lista completă a trofeelor decernate la cea de-a 50-a ediție
Prezentăm mai jos lista completă a trofeelor atribuite la cea de-a 50-a ediție a galei de decernare a premiilor Cesar, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris. Cel mai bun film - 'Emilia Perez' Cea mai bună actriță în rol principal - Hafsia Herzi ('Borgo') Cel ma