Trei firme sunt urmărite penal în legătură cu efectuarea de lucrări de construire fără autorizaţie în Parcul Herăstrău
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au anunţat, joi, că au început urmărirea penală faţă de trei societăţi comerciale într-un dosar în care se investighează efectuarea de lucrări de construire fără autorizaţie în Parcul Herăstrău. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Pa
Argeş: Percheziţii în patru judeţe la suspecţi de înşelăciune şi fals în înscrisuri; 68 de persoane ar fi fost angajate fictiv
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş efectuează, joi, 38 de percheziţii domiciliare în patru judeţe, la suspecţi de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, care ar fi angajat fictiv 68 de persoane. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş tr
Poliţia Capitalei: Amenzi de 90.000 de lei, aplicate în trei ore pentru nerespectarea măsurilor anti COVID
Poliţiştii, jandarmii, pompierii şi poliţiştii locali au controlat miercuri 127 de obiective economice din alimentaţia publică, într-un interval de trei ore fiind constatate şi aplicate 56 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 90.000 lei, în urma verificării modului în care se respectă măsurile de prevenire şi combaterea efectelor pande
DIICOT: Percheziţii în Dâmboviţa şi Prahova, la suspecţi de trafic cu droguri; 65 de persoane, duse la audieri
Procurori DIICOT împreună cu poliţişti au efectuat, miercuri, 15 percheziţii în Dâmboviţa şi Prahova, la persoane suspectate de trafic de droguri iar 65 de persoane au fost duse la audieri, informează DIICOT. "Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritor
Un jandarm a fost arestat preventiv, fiind acuzat că şi-a bătut concubina şi a lovit alte două femei
Un jandarm a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, el fiind acuzat de procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti că şi-a bătut partenera de viaţă şi a lovit alte două femei. În acelaşi dosar, este cercetat un alt jandarm, acuzat că l-a ajutat pe primul să arunce o substanţă chimică pe maşina concubi
Iaşi: Percheziţii la persoane bănuite de pornografie infantilă; 12 persoane vor fi audiate
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi, au efectuat, miercuri, cinci percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă şi participaţie improprie la infrac
CCR: Desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - neconstituţională
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea asupra Legii pentru aprobarea OUG 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. "Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un n
Botoşani: Septuagenar reţinut pentru furtul unui portofel cu bani
Un bărbat de 72 de ani a fost reţinut pentru furt calificat, după ce a sustras un portofel cu bani, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, fapta s-a produs marţi, în incita unei instituţii din subordinea Ministerului Muncii, septuagena
Hunedoara: Petrecere cu 80 de persoane - întreruptă de poliţişti
O petrecere la care luau parte aproximativ 80 de persoane a fost întreruptă de poliţiştii din municipiul Hunedoara, aceştia sesizându-se din oficiu după ce au observat imaginile video postate în mediul online de către participanţi. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, petrecerea a avut loc marţi în interiorul şi
Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov în legătură cu efectuarea de lucrări de construire fără autorizaţie în Parcul Herăstrău
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează, miercuri, patru percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Potrivit unor surse judiciare, ancheta îi vizează pe reprezenta
Ialomiţa: 40 de percheziţii într-un dosar de cămătărie şi proxenetism; 4 persoane reţinute; suma de 200.000 de lei şi 8 autoturisme - ridicate
Patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar suma de 200.000 de lei şi opt autoturisme au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, în urma a 40 de percheziţii domiciliare efectuate, marţi, în judeţul Ialomiţa, la persoane bănuite de cămătărie, proxenetism şi spălare de bani, informează IPJ Ialomiţa.
Vaslui: Răsturnare de situaţie în cazul tânărului decedat la mai puţin de două zile de la rapel; se va efectua necropsia
Corpul tânărului de 35 de ani, care a decedat la mai puţin de 48 de ore după administrarea celei de-a doua doze de vaccin cu serul Pfizer, a fost ridicat, miercuri, de poliţişti de la capela bisericii în care era depus, în vederea efectuării necropsiei. Imediat după moartea bărbatului, familia a refuzat necropsia, dar ulterio
DGPMB: Cei doi falşi stomatologi au fost reţinuţi
Cei doi falşi stomatologi care ar fi indus în eroare pacienţi trataţi la un cabinet neautorizat din Bucureşti au fost reţinuţi marţi seara, informează reprezentanţii Direcţiei Generale a Poliţiei Municip
Şeful SMAp - întâlnire cu omologul spaniol; pe agendă, relaţiile bilaterale şi misiunile executate în teatre de operaţii
Şeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul-locotenent Daniel Petrescu, va avea miercuri, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, o întâlnire cu omologul din Regatul Spaniei, amiralul Teodoro Esteban Lopez, care a început marţi o vizită oficială de patru zile în România.
Cluj: Dosar penal pentru proprietarul unui câine care a muşcat un copil de patru ani
Un copil de patru ani a fost muşcat, marţi, de un câine, într-un parc din Cluj-Napoca, iar pe numele proprietarului câinelui a fost întocmit un dosar penal. "La data de 23 martie a.c., în jurul orei 13,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi c

