IGPF: Aproximativ 115.800 de persoane prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore; nu s-a permis intrarea a 19 străini
Aproximativ 115.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 32.100 mijloace de transport (dintre care 13.200 de automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează marţi IGPF. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 54.400 de persoane cu 14.600 m
Bărbat din Constanţa, reţinut sub acuzaţia că a ucis-o pe sora iubitei sale cu peste 40 de lovituri de cuţit
Un bărbat a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, el fiind acuzat că ar fi ucis-o pe sora iubitei sale, după ce a înjunghiat-o de peste 40 de ori cu un cuţit. "Din probatoriul administrat până în
Vâlcea: Doi tineri bănuiţi de tâlhărie la un cazinou, arestaţi preventiv
Doi tineri bănuiţi că ar fi sustras bani dintr-un cazinou din Râmnicu Vâlcea după ce ar fi imobilizat o angajată au fost arestaţi preventiv pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, a anunţat, luni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea. Incidentul a avut în noaptea de 17 s
Bihor: Un turc şi un tunisian, depistaţi ascunşi, la frontiera cu Ungaria, într-un portbagaj, respectiv deasupra roţii de rezervă
Un turc şi un tunisian au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascunşi în portbagajul unui autoturism, respectiv deasupra roţii de rezervă a unui automarfar, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea. "În data de 17.09.2021, în jurul or
Satu Mare: Nouă indieni ascunşi într-o autoutilitară, descoperiţi la graniţă; şoferul - acuzat de trafic de migranţi
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat nouă cetăţeni indieni care au încercat să iasă ilegal din România, ascunşi în compartimentul de marfă al unei autoutilitare, şoferul fiind cercetat pentru trafic de migranţi. "Duminică, în jurul orei 4,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieşi din Ro
ANI: Şeful Poliţiei Municipiului Târgu Secuiesc şi un fost consilier USR, în incompatibilitate
Şeful Poliţiei Municipiului Târgu Secuiesc, comisarul-şef Florin Popa, a fost declarat de Agenţia Naţională de Integritate în stare de incompatibilitate. Potrivit unui comunicat al ANI transmis luni AGERPRES, în perioada 11 februarie 2020 - 16 februarie 2021, Florin Popa a deţinut şi exercitat simultan cu funcţia de şef al Po
IPJ Dolj: Bărbat din Filiaşi, cercetat pentru ameninţare, uz de armă şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor
Un bărbat din Filiaşi este cercetat pentru ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi contrabandă, după ce poliţiştii au fost sesizaţi, duminică, prin apel 112, de o persoană cu privire la faptul că a fost ameninţată cu un pistol. "La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care au stabil
DGPMB: 19 sancţiuni în valoare de 20.300 de lei, după o acţiune de o noapte a poliţiştilor rutieri
Poliţiştii Brigăzii Rutiere au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.300 lei, şi au reţinut 16 permise de conducere, în urma unei acţiuni pe principalele artere din Capitală organizată în noaptea de sâmbătă spre duminică. Acţiunea a vizat asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră, reducerea
IGPR: 43 de acţiuni operative pentru destructurarea unor grupări infracţionale, în perioada 2 - 15 septembrie
Poliţiştii de la crimă organizată, alături de procurorii DIICOT, au efectuat, în perioada 2 - 15 septembrie, 43 de acţiuni operative pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic şi consum ilicit de droguri şi spălare de bani. "În cadrul acestor acţiu
Botoşani: Focuri de armă la frontiera cu Ucraina pentru prinderea unor contrabandişti de ţigări
Poliţişti de frontieră din Botoşani au făcut uz de armă în cadrul unei acţiuni de prindere a mai multor persoane care au introdus ilegal în România din Ucraina peste 6.000 de pachete de ţigări, potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi. Poliţiştii de
Control judiciar faţă de cei patru agresori ai jurnaliştilor şi activistului de mediu în judeţul Suceava
Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei i-a pus sub controlul judiciar pe cei patru bărbaţi acuzaţi de agresarea unui activist de mediu şi a doi jurnalişti care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din judeţul Suceava. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, sâmb
Patru bărbaţi, reţinuţi după agresarea a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu în judeţul Suceava
Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani, au fost reţinuţi în urma agresării a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din judeţul Suceava, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava. Potrivit sursei citate, agresiunea s-a produs p
VIDEO IGPR: Infracţiunile din domeniul silvic, cu 63% mai multe faţă de perioada similară a lui 2020
Poliţiştii, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au aplicat peste 5.500 de sancţiuni contravenţionale în domeniul silvic în primele opt luni ale anului, în valoare totală de aproape 9 milioane de lei, şi au constatat aproape 6.500 de infracţiuni, cu 63% mai multe faţă de perioada similară a anului trecut, a declarat, vineri, purtăt
VIDEO Georgian Drăgan (IGPR): 11 persoane, audiate pentru agresarea jurnaliştilor şi activistului de mediu
Poliţiştii au identificat şi audiază 11 persoane implicate în agresarea jurnaliştilor şi a activistului de mediu care realizau un documentar despre tăieri ilegale de păduri în Bucovina, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan.
VIDEO IGPR: Material lemnos în valoare de peste 1.000.000 de lei, confiscat de poliţiştii din Suceava
Poliţiştii din Suceava au confiscat, în primele opt luni ale anului, 2.541 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de peste un milion de lei.



