Botoşani: Bărbatul care şi-a omorât soţia şi le-a înjunghiat pe sora şi pe mama acesteia, arestat preventiv
Bărbatul de 45 de ani care luni după-amiază şi-a omorât soţia şi le-a rănit, prin înjunghiere, pe mama şi pe sora acesteia a fost arestat, în baza unui mandat emis de Tribunalul Botoşa
Sesizările privind modificarea Legii vânătorii şi punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, la CCR
Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să dezbată, miercuri, mai multe sesizări, unele vizând proiectul de aprobare a OUG în legătură cu unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, modificarea Legii vânătorii, dar şi a Legii 134/2010 privind Codul de procedură ci
Bilanţ IGI: Peste 1.200 de cetăţeni străini au fost îndepărtaţi sub escortă din România în 2021
Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a emis, anul trecut, 1.424 de decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligaţia de returnare şi termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere.
CCR: OUG 192 din 2020 prin care se instituia obligativitatea purtării măştii de protecţie - neconstituţională
Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat, marţi, că este neconstituţională Ordonanţă de urgenţă a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. Potrivit unui comunicat al CCR tr
MAI: 40 de percheziţii efectuate, marţi, de IGPR
Structurile Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) efectuează, marţi, 13 acţiuni operative, având loc 40 de percheziţii pentru combaterea criminalităţii organizate, investigarea criminalităţii economice, efectuarea de investigaţii criminale şi privind regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, se ar
Desfiinţare SIIJ/DNA: Soluţia adoptată de Guvern vizează înlocuirea unei singure structuri cu 16 diferite din Ministerul Public
Direcţia Naţională Anticorupţie transmite, marţi, că proiectul adoptat de Guvern privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu reprezintă "din păcate" un progres în asigurarea eficienţei combaterii corupţiei la un nivel înalt, ci vizează înlocuirea unei singure structuri c
GCS: Amenzi de aproape 160.000 de lei, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea prevederilor privind combaterea pandemiei
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.009 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 159.650 de lei, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potri
Teleorman: Doi bărbaţi, reţinuţi într-un dosar de profanare de morminte în Videle
Doi bărbaţi, de 21, respectiv 47 de ani, ambii din Giurgiu, au fost reţinuţi într-un dosar de profanare de morminte în Videle, informează, marţi, IPJ Teleorman. "Poliţiştii din cadrul Secţiei nr.9 Poliţie Rurală Videle au continuat cercetările în dosarul penal din anul 2021 privind infracţiu
Vaslui: Autoturism de lux căutat de autorităţile italiene pentru confiscare, depistat la Albiţa
Un autoturism de lux în valoare de aproape 100.000 de euro, căutat de autorităţile italiene pentru confiscare, a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa din judeţul Vaslui, a anunţat, marţi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi. "În ziua de 14 februarie (..
DNA: Doi inspectori Antifraudă din Bucureşti, puşi sub control judiciar pentru luare de mită
Bogdan Boiţă şi Costin Ciucă, inspectori în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Bucureşti, au fost puşi sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, după ce ar fi luat bani de la administratorii unor firme pentru a nu le suspenda activitatea ca urmare a constatării unor nereguli
Prahova/Dosar penal pentru trafic de produse sau substanţe toxice după ce o femeie a spart un termometru cu mercur
Poliţiştii Secţiei 1 Ploieşti au întocmit, luni, un dosar penal pentru trafic de produse sau substanţe toxice, după ce o femeie a anunţat autorităţile că a spart un termometru cu mercur în locuinţă. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, mercurul, care este o substanţă toxică, a fost colectat de către reprezentanţi ai Inspectoratului
Botoşani: Un bărbat şi-a înjunghiat mortal fosta soţie şi le-a rănit pe mama şi sora acesteia
Un bărbat de 45 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce, în cursul după-amiezii de luni, şi-a ucis fosta soţie şi le-a rănit, prin înjunghiere, pe mama şi sora femeii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, bărbatul bănuit de comiterea faptei a părăsit zon
Vâlcea: Bătrân din Berislăveşti, arestat după ce şi-ar fi bătut fratele până l-a omorât
Un bărbat de 67 din comuna Berislăveşti a fost arestat preventiv după ce şi-ar fi ucis în bătaie fratele în vârstă de 71 de ani, au anunţat, luni, procurorii vâlceni. Potrivit unor surse judiciare, cei doi bătrâni locuiau în aceeaşi casă, decesul victimei survenind, sâmbătă, în urma numeroaselor lovituri cu pumni
Prahova: Poliţiştii cer sprijinul populaţiei pentru identificarea unui bărbat găsit decedat la Sinaia
Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova solicită sprijinul populaţiei pentru identificarea unui bărbat de aproximativ 35-40 de ani care a fost găsit decedat în zona împădurită a staţiunii Sinaia, în punctul "Valea lui Bogdan". Conform datelor comunicate, luni, de IJP Prahova, un bărbat a sesizat, la data de 25 noiembrie 2021
GCS: Amenzi de peste 540.000 de lei, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea prevederilor privind combaterea pandemiei
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 2.032 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 544.700 de lei, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit GCS, încălcările norm


