DIICOT: Materiale pirotehnice, arme, arbalete şi 28 de persoane reţinute în cazul patronilor de cazinouri care şantajau clienţii
Procurorii DIICOT au reţinut 28 de persoane în dosarul patronilor unui lanţ de cazinouri care apelau la clanuri de interlopi pentru a-i impiedica pe clienţii care câştigau sume importante să plece cu banii acasă. Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis joi, în urma percheziţiilor efectuate miercuri, au fost descoperite şi
Giurgiu: Doi tineri reţinuţi pentru furt de componente de cale ferată în valoare de 91.000 lei
Doi tineri cu vârste de 19 ani şi 20 de ani, din judeţul Giurgiu, au fost reţinuţi de poliţişti după ce ar fi sustras 370 de plăci metalice de prindere şi componente de cale ferată din incinta Districtului CFR Vadu Lat, în valoare totală de 91.000 de lei, şi le-ar fi predat la un centru de colectare a materialului feros.
Şeful Biroului Vamal de Frontieră Iaşi şi alţi funcţionari din subordinea sa, reţinuţi pentru 24 de ore
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 noiembrie, a şefului Biroului Vamal de Frontieră Iaşi şi a altor funcţionari din subordinea sa. Potrivit unui com
CCR discută pe 14 decembrie sesizările privind modificările aduse Codului fiscal
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 14 decembrie sesizările USR, Forţa Dreptei şi Avocatului Poporului în legătură cu ordonanţa privind modificarea Codului fiscal, au precizat, joi, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Parlamentarii USR şi cei neafiliaţi aparţinând partidului For
Maramureş: Percheziţii extinse la sediile unor instituţii publice şi firme bănuite de infracţiuni silvice
Poliţiştii au pus în mişcare, joi dimineaţă, un număr de 16 percheziţii domiciliare sub aspectul comiterii infracţiunilor de delapidare, fals intelectual, uz de fals, tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori, a informat, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma. "În această d
Olt: Şase persoane reţinute după percheziţiile la gruparea care fura produs petrolier din conducte
Anchetatorii au emis mandate de reţinere pentru şase persoane bănuite că fac parte dintr-un grup organizat specializat în furt de produs petrolier din conducte, după ce, miercuri, în această cauză, poliţiştii au efectuat 41 de percheziţii în judeţele Olt, Argeş şi Teleorman, au informat, joi, reprezentanţii Inspectoratu
Prahova: Percheziţii în patru judeţe şi Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 10 milioane de lei
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova efectuează, joi, 15 percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul produselor accizabile, nouă persoane urmând să fie duse la audieri. Conform IPJ Prahova, descinderile au loc la sediile soc
Constanţa: Ucigaşul unei profesoare din Cernavodă, condamnat la peste 27 de ani de detenţie
Tribunalul Constanţa l-a condamnat, miercuri, pe bărbatul care în aprilie 2021 a omorât şi jefuit o profesoară din Cernavodă la 27 de ani şi patru luni de închisoare, decizie care nu este definitivă. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Judecătorii au contopit pedeapsa
VIDEO Predoiu acuză lideri din sistemul justiţiei că au creat panică prin zvonuri în legătură cu pensionarea magistraţilor
Ministrul Cătălin Predoiu a acuzat, miercuri, lideri din sistemul justiţiei că au creat panică prin colportarea de zvonuri în legătură modificarea condiţiilor de pensionare a magistraţilor, dând asigurări că viitorul proiect al Ministerului Muncii, care nu a fost încă elaborat, va respecta statutul de independenţă al magistraţilor. Predoiu a
Argeş: Contabila Primăriei Corbi, arestată pentru abuz în serviciu şi fals
Contabila Primăriei Corbi a fost arestată preventiv, miercuri, pentru abuz în serviciu şi fals, într-un dosar instrumentat de DNA Piteşti, ea fiind acuzată că a făcut plăţi ilegale către o firmă administrată de fiica sa. Conform unui comunicat de presă al DNA, Elena Groşanu, la data faptelor contabil în cadrul Primăriei comunei Corbi, este ce
CCR: Sesizarea privind legea referitoare la gestionarea vaccinării antirabice a câinilor - amânată pe 14 decembrie
Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 14 decembrie, discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu legea referitoare la gestionarea vaccinării antirabice a câinilor. Şeful statului a transmis o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea OUG 1
CCR respinge sesizarea pe proiectul de modificare a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea USR în legătură cu proiectul de modificare a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. "În esenţă, Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată respectă exigenţele impuse de art.1 alin.(5) din Constituţie, &i
Un raport al Avocatului Poporului semnalează termenele lungi de aşteptare în cazul analizelor medicale gratuite
Raportul special al Avocatului Poporului (AP) pe tema prevenţiei şi informării în domeniul medical din România, care a fost lansat miercuri, semnalează termenele lungi de aşteptare în cazul analizelor gratuite. "Principalele deficienţe pe care noi le-am constatat în ceea ce priveşte acordarea acestui pachet gratuit
DNA: Raportul MCV scoate în evidenţă rezultatele pozitive obţinute în sancţionarea corupţiei la nivel înalt
DNA susţine că Raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) scoate în evidenţă rezultatele pozitive obţinute în materie de eficacitate a investigării şi a sancţionării corupţiei la nivel înalt. Potrivit unui comunicat al DNA, Ra
Galaţi: Bărbat din Germania, urmărit internaţional, depistat la frontieră cu permis de conducere fantezist
Poliţiştii de frontieră gălăţeni au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean german, urmărit internaţional pentru falsificare de documente, şi care avea asupra lui un permis de conducere fantezist, eliberat de "Imperiul German", stat inexistent, informează, miercuri, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

