DNA: Alexandru Ivan, fost director general al Companiei Aeroporturi Bucureşti, reţinut pentru trafic de influenţă
George Alexandru Ivan, fost director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a fost reţinut de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, pentru trafic de influenţă în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor co
Galaţi: Tânăr arestat pentru trafic de persoane şi deţinere de droguri; femeia pe care o exploata s-a sinucis
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, anchetatorii gălăţeni precizând că femeia pe care inculpatul o exploata sexual s-a sinucis. Conform unor comunicate transmise, miercuri, de DIICOT şi Inspectoratul de Poliţie J
Trei bărbaţi, reţinuţi; au transferat fraudulos bani folosind datele de internet banking ale unor persoane
Poliţiştii Capitalei au efectuat cinci percheziţii domiciliare în judeţele Constanţa şi Ilfov şi în Bucureşti într-un dosar în care se fac cercetări privind săvârşirea mai multor infracţiuni informatice, trei bărbaţi fiind reţinuţi după ce au transferat aproximativ 10.000 de euro din conturile unor persoane
Şefa Comisiei de la Veneţia - întrevedere cu preşedintele CCR; s-a discutat despre cooperarea celor două instituţii
Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a avut marţi o întrevedere cu preşedinta Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), Claire Bazy Malaurie, discuţiile concentrându-se pe aspecte legate de cooperarea între cele două instituţii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, preşedinta Comisiei Europen
Finanţator al mişcării libaneze Hezbollah, considerat 'terorist global', extrădat de România în SUA
Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi extrădarea în SUA a lui Mohammad Ibrahim Bazzi (cu dublă cetăţenie - libaneză şi belgiană), acuzat de autorităţile americane că este "terorist global" şi unul dintre principalii finanţatori ai mişcării islamiste libaneze Hezbollah. Mohammad Ibrahim Bazzi a fost arestat în luna februarie în Rom
Instanţa supremă a dispus rejudecarea procesului dintre CSA Steaua şi FCSB pentru palmares
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus marţi rejudecarea procesului în care cluburile de fotbal CSA Steaua (echipă deţinută de Armată) şi FCSB (patron - Gigi Becali) se judecă pentru palmares. "Admite recursul declarat de pârâta Fotbal Club FCSB SA (fostă Fotbal Club Steaua Bucureşti SA) împotriva &icir
Parlamentari USR, prezenţi la procesul torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu: Fără pensii speciale pentru securişti
Mai mulţi parlamentari şi membri USR au fost prezenţi, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a avut loc un nou termen în procesul în care sunt judecaţi foştii ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, cei care l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu. Reprezentanţii USR au afişat în faţa Instanţei supr
IGPR: Prejudiciu de circa 4.000.000 de lei într-un dosar de înşelăciune cu mobilă la comandă
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi efectuează, marţi, 42 de percheziţii domiciliare într-un dosar penal privind infracţiuni de înşelăciune în domeniul contractării de mobilă la comandă. Poliţiştii fac percheziţii în Iaşi, Braşov, Ilfov, Galaţi, Bihor, Vaslui, Argeş, Bacău, Cluj, Consta
Ministrul Justiţiei organizează pe 4 aprilie un nou interviu cu Alina Albu, propusă la şefia DIICOT
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, va organiza pe 4 aprilie un nou interviu cu Alina Albu, propunerea lui la şefia DIICOT, după ce aceasta a primit aviz negativ la Consiliul Superior al Magis
Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, condamnat la 6 ani şi 8 luni de închisoare, s-a predat în Italia (surse)
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi al filialei judeţene a PSD, Ionel Arsene, condamnat definitiv la 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de influenţă, s-a predat în Italia, în oraşul Bari, potrivit unor surse judiciare. Arsene urmează să fie adus în ţară de unde va fi preluat de poliţişti sau de Administraţia Naţională a
Iulia Scântei: Constituţia din 1923 - certificatul de naştere al României întregite
Legea fundamentală din 1923 reprezintă "certificatul de naştere al României întregite", aşa cum şi-au dorit generaţii întregi de români, a afirmat, luni, Iulia Scântei, judecător al Curţii Constituţionale, la expoziţia dedicată centenarului Constituţiei României întregite. "Ne sărbătorim ca stat, ca cetă
Corbu (ICCJ): Constituţia din 1923 - instrument juridic fundamental; s-a realizat întregirea României
Constituţia din 1923 a fost instrumentul juridic fundamental prin care s-a realizat întregirea României ca stat naţional, unitar şi democratic, a subliniat, luni, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Corina Corbu, la evenimentul "Centenarul Constituţiei României Întregite (1923 - 2023)", organizat de CCR, l
Marian Enache: Forţa Constituţiilor rezidă în menţinerea păcii sociale
Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, afirmă că forţa constituţiilor rezidă în menţinerea păcii sociale prin instituirea ordinii constituţionale şi fiecare cetăţean are îndatorirea moral-politică şi juridică a respectării Legii fundamentale. "Orice constituţie, ca pact social suprem şi ordonator al sistemului soc
Patriarhul Daniel: Constituţia din 1923 a integrat România în Europa Naţiunilor
Constituţia din anul 1923 a avut rolul de a integra România din punct de vedere politic, cultural şi al drepturilor omului în marea familie a statelor civilizate, a afirmat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la adunarea solemnă dedicată celebrării Centenarului Constituţiei României Întregite (1923 - 2023), desfăşurată l
Braşov: Patru poliţişti rutieri şi de la înmatriculări şi alte trei persoane, reţinute într-un dosar de corupţie
Un număr de şapte persoane, dintre care patru agenţi de poliţie şi alte trei persoane, care ar fi dat mită pentru obţinerea permisului de şofer, au fost reţinute duminică seara, în dosarul de corupţie în care, în cursul zilei, au fost efectuate 20 de percheziţii în judeţul Braşov, vizaţi fiind poliţişti rutieri şi de la serviciul înmatri
