Gorghiu: M-au cutremurat cazul judecătoarei suspectată că are o avere nejustificată şi al celei de la Suceava
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, joi, că au cutremurat-o cazul judecătoarei de la Suceava acuzată că lua mită de la traficanţi de droguri şi al celei care nu poate justifica o avere de peste 30 milioane lei prin veniturile obţinute. "Ştiţi că eu am obligaţie de rezervă ca ministru al Justiţiei, însă sunt două cazuri ca
România a semnat Scrisoarea de intenţie privind aderarea la Iniţiativa aliată de utilizare a spaţiului aerian transfrontalier
Secretarul de stat în MApN pentru Politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, a semnat, joi, la Bruxelles, Scrisoarea de intenţie vizând aderarea României la Iniţiativa privind identificarea de soluţii multinaţionale pentru utilizarea de către aeronavele NATO a spaţiului aerian din zonele transfrontaliere (Cross-Border Airsp
Sălaj: Bătaie cu pumni şi picioare între doi elevi
Doi liceeni din Zalău, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, s-au ales cu dosare penale în urma unei altercaţii pe care au avut-o, joi, pe o stradă din municipiu. "La data de 12 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău - Biroul de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la un conflict spontan iscat între
Constanţa: Vlad Pascu, şoferul drogat care a omorât doi tineri, rămâne în arest preventiv
Vlad Pascu, de 19 ani, şoferul aflat drogat la volan care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, în luna august, rămâne în arest preventiv, printr-o hotărâre luată, joi, de Judecătoria Mangalia. Decizia judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Brigada Rutieră: Restricţii de trafic în contextul meciului de fotbal România - Andorra
Mai multe restricţii de trafic ar urma să fie impuse duminică, în zona Arenei Naţionale, în contextul desfăşurării partidei oficiale de fotbal dintre echipele României şi Andorrei, în cadrul preliminariilor EURO 2024. Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, transmis joi AGERPRES, pentru buna desfăşurare a evenimentului, tra
Gorghiu: Guvernul face paşi concreţi pentru dezvoltarea Cartierului pentru Justiţie
Guvernul face "paşi concreţi" pentru dezvoltarea Cartierului pentru Justiţie, fiind aprobată transmiterea către Parlament a proiectului de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 100 milioane de euro, a anunţat, joi, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.
Argeş: Curtea de Apel a respins contestaţia primarului Ion Georgescu faţă de măsura arestării preventive
Curtea de Apel Piteşti a respins joi, ca nefondată, contestaţia formulată de primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, faţă de măsura arestării preventive dispusă într-un dosar de corupţie. Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă. Tribunalul Argeş admisese, pe 5 octombrie, propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Piteşti al DN
Bihor: Bărbat reţinut după ce a pretins că lucrează la SRI şi a cerut 10.000 de euro pentru o angajare
Un bărbat a fost reţinut de procurorii bihoreni, după ce ar fi pretins că lucrează la SRI şi a cerut unui alt bărbat suma de 10.000 de euro pentru a-l angaja în instituţie, primind o mare parte din bani în şapte tranşe înainte de a fi denunţat. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor informează, printr-un comunicat de presă transmis joi,
Arafat a vorbit despre rezilienţa comunităţilor la Reuniunea Şefilor Serviciilor de Apărare Civilă din ţările nordice
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a abordat, la Reuniunea Şefilor Serviciilor de Apărare Civilă din ţările nordice, subiecte precum rezilienţa comunităţilor, cooperarea civil-militară, dar şi modul în care România acţionează şi mobilizează autorităţile în cazul unor situaţii de criză. "În perioada
Arad: Peste 56 de tone de deşeuri au fost blocate să intre în ţară pe la Nădlac II
Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au blocat intrarea în ţară a patru automarfare în care se aflau, în total, peste 56 de tone de deşeuri aduse din vestul Europei, şoferii neavând documente legale. Toţi cei patru şoferi sunt români şi au declarat la frontieră că aduc în ţară utilaje a
Cluj: DIICOT a trimis în judecată patru inculpaţi pentru trafic de persoane
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a patru inculpaţi, aflaţi în arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat. "Urma
Judecătoare din Suceava, reţinută de procurori; este acuzată că se droga şi lua mită de la traficanţi
Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava a fost reţinută pentru 24 de ore de procurorii Parchetului General, fiind acuzată că lua mită de la traficanţi de droguri, constând în bani, bijuterii, folosinţa gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază şi protecţie, produse alimentare. De as
Constanţa: Fost şef al Gărzii de Mediu Tulcea, trimis în judecată pentru luare de mită
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Meran Dorin, la data faptei comisar-şef al Comisariatului judeţean Tulcea din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată. Conform unui comu
Argeş: Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, la Curtea de Apel pentru judecarea contestaţiei la arestarea preventivă
Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost adus joi la Curtea de Apel Piteşti, pentru judecarea contestaţiei faţă de măsura arestării preventive. Edilul a afirmat, la sosire, că în cazul său a fost vorba de o înscenare. Contestaţia, depusă de avocaţii edilului pe 6 octombrie la Tribunalul Argeş, a fost în
Timiş: Percheziţii într-un dosar penal de trafic de droguri de risc şi mare risc
Procurorii DIICOT Timişoara au pus în executare, joi, şapte mandate de aducere, în urma audierilor care au avut loc într-un dosar de trafic de droguri de risc şi mare risc, în care au fost efectuate nouă percheziţii pentru destructurarea reţelei infracţionale. Şase bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în

