Consilierul de la AUR acuzat de trafic de influenţă, pus de procurori sub control judiciar
Bogdan Crefelean, membru AUR şi consilier la cabinetul unei deputate de la aceeaşi formaţiune politică, a fost pus sub control judiciar de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă. "La data de 22.10.2023, inculpatul, consilier la cabinetul parlamentar al unui de
Alina Gorghiu a inaugurat noul sediu al Tribunalului Gorj
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a inaugurat marţi, la Târgu Jiu, noul sediu al Tribunalului Gorj, o investiţie de aproximativ 12 milioane de lei derulată prin Ministerul Dezvoltării şi Compania Naţională de Investiţii. La eveniment au fost prezenţi ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, şi preşedintele Consiliului de Administraţie al
Cu o întârziere de peste trei ani, începe procesul fostului şef al DGIPI Gelu Oltean; droguri la şedinţe de şamanism
Curtea de Apel Ploieşti a dispus marţi începerea judecăţii pe fond în dosarul în care Gelu Oltean, fost şef al DGIPI, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, fiind acuzat că a organizat împreună cu iubita lui, Vanessa Youness, şi cetăţeanul britanic Thomas Lishman şedinţe de şamanism la care participau zeci de persoane, unde se c
Gruparea infracţională din închisoare - coordonată de Albert Balint, fiul lui Sile Cămătaru (surse)
Gruparea infracţională organizată, vizată în dosarul de trafic de droguri, trafic de persoane, spălare de bani şi alte infracţiuni, era condusă de Albert Balint - fiul lui Sile Cămătaru, aflat încarcerat la Penitenciarul Jilava, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit sursei citate, drogurile care au ajuns în
Constanţa: Monede romane şi otomane, descoperite în bagajul unor cetăţeni bulgari căutători de comori
Un tezaur numismatic a fost descoperit de poliţiştii de frontieră de la Negru Vodă în bagajul unor cetăţeni bulgari căutători de comori. Duminică după-amiază, în PTF Negru Vodă s-a prezentat pentru controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, în care se afl
DGPMB: Percheziţii la traficanţi de droguri şi de persoane; traficul de droguri - coordonat din închisoare
Poliţiştii Capitalei, alături de procurorii DIICOT efectuează, marţi, 12 percheziţii în Bucureşti, inclusiv într-un penitenciar în care ar fi fost introduse droguri destinate unor deţinuţilor, traficul fiind coordonat din închisoare. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, percheziţiile au loc într-un do
Mureş: Şofer reţinut după ce a tamponat mai multe maşini şi a refuzat să oprească la somaţii şi focuri de avertisment
Un bărbat de 53 de ani, fără permis de conducere, a fost reţinut de poliţişti după o urmărire prin municipiul Târgu Mureş, timp în care a avariat mai multe maşini şi a refuzat să oprească inclusiv după executarea unor focuri de avertisment, analizele ulterioare confirmând că acesta era sub influenţa alcoolului şi, posibil, a substanţelor psihoactive
IGPR: Percheziţii la persoane care ar fi obţinut peste patru milioane de lei din fonduri publice cu documente false
Poliţiştii de la Serviciul Economic Neamţ efectuează, marţi dimineaţă, 46 de percheziţii în 13 judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri, cu un prejudiciu de peste patru milioane de lei. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), percheziţiile au loc &
Sesizarea USR şi Forţa Dreptei asupra Legii privind statutul asistentului judecătorului, pe agenda CCR
Curtea Constituţională a României dezbate, marţi, sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea care instituie poziţia de asistent al judecătorului. Forţa Dreptei susţinea, într-un comunicat transmis AGERPRES, că propunerea legislativă adoptată de Parlament introduce î
CAB: CSA Steaua rămâne doar cu palmaresul din perioada 1947 - 1998
Clubul de fotbal CSA Steaua (echipă deţinută de Armată) rămâne doar cu palmaresul din perioada 1947 - 1998, a decis luni Curtea de Apel Bucureşti, însă hotărârea instanţei nu este definitivă. Decizia este un episod din bătălia juridică dintre CSA Steaua (echipa Armatei) şi FCSB (club patronat de Gigi Becali). În iulie 201
Chef Foa, prins drogat la volan pe o stradă din Capitală (surse)
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost prins, luni, de poliţiştii bucureşteni conducând maşina pe o stradă din Capitală sub influenţa a două substanţe psihoactive, a informat Brigada Rutieră. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că ar fi vorba despre Florin Scripcă (Chef Foa), fost jurat în cadrul unei emisiuni culinare.
Peste 1 kg de canabis, descoperit în mansarda unei locuinţe cu ajutorul câinelui Athos
O acţiune desfăşurată de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare, a condus la descoperirea unei cantităţi de peste un kg de canabis în mansarda unei locuinţe, controlul fiind derulat la solicitarea BCCO Oradea, a transmis Autoritatea Vamală Română, înt
Gorghiu: Secţie nouă de detenţie cu 196 de locuri - amenajată la Penitenciarul Rahova
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că o nouă secţie de detenţie cu 196 de locuri, amenajată conform standardelor europene, a fost finalizată şi urmează să fie dată în folosinţă la Penitenciarul Rahova. "La penitenciarul din Rahova sunt în prezent circa 1.300 de persoane private de libertate. A fost finalizată o nouă secţie de
Gorghiu: Peste 8.000 de fugari transferaţi în ţară în perioada 2015 - 2023 pentru executarea pedepselor
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, luni, că, în perioada 2015 - 2023, peste 8.000 de persoane au fost aduse în ţară în vederea executării pedepsei, menţionând că direcţia pe care o urmează procedurile legale în cazul fugarilor este favorabilă României. "Eforturile Administraţiei Naţionale a
Alina Gorghiu: A fost emis un nou mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că pe numele lui Mario Iorgulescu a fost emis un nou mandat european de arestare de către Tribunalul Bucureşti, urmând ca instanţele din Italia să analizeze solicitarea statului român pentru aducerea acestuia în ţară. "Cu privire la cazul Mario Iorgulescu, (...) statul


