Directorul Spitalului Colentina încheie cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei; a dat 20.000 euro mită
Managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, cercetat penal pentru că a dat o mită de 20.000 de euro pentru a fi numit în funcţie, a încheiat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care a acceptat să primească o condamnare de 3 ani cu suspendare. Acordul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, urmând ca pe 15
Braşov: Copil de 4 ani, bătut de părinţi pentru că nu era cuminte la grădiniţă; tata şi mama au ajuns în arest
Doi soţi din Braşov au fost reţinuţi de poliţişti şi, ulterior, tatăl a fost arestat preventiv, iar mama a ajuns în arest la domiciliu, după ce şi-au bătut copilul, în vârstă de 4 ani, pentru că avea un comportament neadecvat la grădiniţă. "În data de 20 noiembrie, în cursul serii, în timp ce se aflau în locuinţa
DNA solicită urmărirea penală pentru Florin Cîţu, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă (surse)
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni
Prahova: Cantitate ''exorbitantă'' de deşeuri neprelucrate, îngropată ilegal într-o balastieră; sănătatea publică - în pericol (procurori)
O cantitate "exorbitantă" de deşeuri neprelucrate a fost îngropată ilegal într-o fostă balastieră din apropierea localităţii prahovene Târgşoru Vechi, mediul înconjurător şi sănătatea publică fiind puse în pericol, se arată într-un comunicat emis, joi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti. Conform su
Braşov: Patru minori care s-au filmat în timp ce făceau sex şi au distribuit online - audiaţi de DIICOT
Patru minori, care s-au filmat în timp ce au întreţinut raporturi sexuale cu o a cincea persoană, tot minoră, şi au distribuit, ulterior, materialul online, sunt vizaţi într-un dosar penal deschis de DIICOT Braşov. Conform unui comunicat remis joi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D
Prahova: Percheziţii într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism şi trafic de droguri; 26 de persoane - la audieri
Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, 19 percheziţii în judeţ într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism, deţinere şi trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fiind puse în aplicare 26 mandate de aducere. "Din cercetările efectuate a rezultat că, &ic
Bihor: Doi bărbaţi care au comercializat şi îndemnat la consum de droguri mai mulţi minori, cercetaţi
Doi bărbaţi care au comercializat şi îndemnat la consum de droguri mai mulţi minori din centre de plasament sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere şi oferire de droguri de mare risc, trafic de minori, act sexual cu un minor şi efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept şi fă
Gorghiu reacţionează după ce un angajat de la penitenciar a fost prins cu droguri: Indulgenţa în acest caz ar fi un semnal de slăbiciune
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, afirmă că dacă se confirmă faptul că un angajat al unui penitenciar a fost prins cu droguri, va solicita toate măsurile legale care se impun, deoarece "astfel de comportamente nu pot fi tolerate" şi "indulgenţa în acest caz ar fi un semnal de slăbiciune". "În calitate de ministră a Justiţ
Suceava: Percheziţii ale procurorilor DIICOT la locuinţele unor persoane acuzate de trafic de minori şi proxenetism
Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au efectuat, joi, percheziţii la locuinţele unor persoane din judeţul Vrancea suspectate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism, se arată într-un comunicat de presă transmis de DIICOT. Potr
ICCJ respinge recursul în casaţie al DNA în dosarul Elenei Udrea şi Ioanei Băsescu
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, ca nefondat, recursul în casaţie introdus de DNA în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 20
VIDEO DIICOT: Peste 80 de percheziţii la o grupare specializată în camătă, şantaj, tentativă de omor şi trafic de influenţă
Poliţiştii şi procurorii efectuează, joi, peste 80 de percheziţii în Bucureşti şi alte cinci judeţe la o grupare infracţională specializată, printre altele, în camătă, şantaj, tentativă de omor şi trafic de influenţă, a informat DIICOT.
IGPR: Reţea de traficanţi de migranţi vietnamezi, destructurată de poliţiştii DCCO şi IGPF
Procurorii DIICOT au reţinut, pentru 24 de ore, şapte persoane, şi au dispus măsura controlului judiciar faţă de alte patru, într-un dosar privind trafic transfrontalier de migranţi vietnamezi către Europa de Vest. În cursul cercetărilor, au fost reţinute 13 transporturi cu 101 migranţi ilegali, o part
Vaslui: Dosar penal în cazul pacienţilor de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni
Poliţiştii au deschis dosar penal în cazul de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde trei pacienţi au decedat, unul este în stare comatoasă şi alţi peste 30 de bolnavi au prezentat simptome digestive după ce ar fi consumat alimente pe bază de peşte oceanic, oferite sub formă de donaţie de reprezentanţii unei mănăstiri.
VIDEO DIICOT: Aproximativ 200 de percheziţii la grupări specializate în trafic de persoane şi minori, pornografie infantilă, criminalitate informatică
Aproximativ 200 de percheziţii sunt efectuate, joi, la grupări infracţionale specializate în trafic de persoane şi minori, pornografie infantilă, criminalitate informatică şi trafic de droguri, a informat DIICOT.
Dolj: Cei peste 20 de poliţişti de frontieră de la PTF Calafat cercetaţi într-un dosar de corupţie, arestaţi preventiv
Magistraţii Tribunalului Dolj au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a 23 de poliţişti din cadrul Sectorului de Poliţie de Frontieră Calafat, cercetaţi pentru presupuse fapte de luare şi dare de mită şi abuz în serviciu săvârşite de agenţi de poliţie de frontieră din acest punct.
.jpeg)

