Mihai Chirica şi angajaţi din Primăria Iaşi, trimişi în judecată de DIICOT
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul "Veranda", în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de construire, beneficiar fiind omul de afaceri Cristin Zămosteanu. Printre cei 26 de inculpaţi trimişi în judecată se află funcţionari din Primăria Iaşi şi Po
Tablou de 2 milioane de euro, returnat autorităţilor din Marea Britanie după patru ani de la furtul acestuia
Un tablou în valoare de două milioane de euro, furat în 2020 de la o galerie de artă din Oxford şi descoperit în România, a fost restituit autorităţilor judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. "Urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii E
Constanţa: Cererea de abţinere formulată de judecătoarea cazului Vlad Pascu a fost respinsă
Cererea de abţinere formulată de judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost respinsă vineri de Judecătoria Mangalia ca fiind nefondată, magistratul judecând în continuare cazul Vlad Pascu. Decizia este fără cale de atac. "Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Popoviciu Ioana A
Constanţa: Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, audiat la DNA
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă, este audiat vineri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa, după ce aceştia au efectuat luna trecută percheziţii la sediul instituţiei administrative. Şeful DNA Constanţa, Mihai Stanciu, a declarat, pentru AGERPRES, că Vasile Iliuţă este audiat, neavân
Ylva Johansson: Am propus Consiliului să stabilească data eliminării controalelor la frontierele terestre pentru România şi Bulgaria
Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat, joi, la Sofia, că în urmă cu două zile a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre pentru România şi Bulgaria. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi comisarul European p
Prahova: Precizări ale conducerii IJP în cazul poliţistului acuzat de viol
Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova a făcut, joi, o serie de precizări cu privire la cazul poliţistului de la Secţia 4 Ploieşti acuzat de viol de către o femeie care a depus o plângere penală împotriva acestuia. Potrivit datelor prezentate de comisarul şef Teodor Manuc în cadrul unei conferinţe de pre
Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru stimularea capacităţii de angajare a tinerilor. Potrivit unui comunicat al EPPO, percheziţiile
Cluj: Cătălin Cherecheş rămâne în închisoare
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, ca neîntemeiată o contestaţie în care fostul primar Cătălin Cherecheş solicita anularea condamnării care a fost primită pentru luare de mită. De asemenea, judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au respins o cerere a lui Cherecheş în legătură cu termenul de prescripţie în cazul infracţiunii de care este
Vicepreşedintele CJ Gorj, Dorin Taşcău, despre percheziţiile DNA: Firmele respective nu sunt administrate de mine
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Dorin Taşcău, a declarat, joi, cu privire la percheziţiile efectuate la domiciliu şi la sediul instituţiei, că ar avea legătură cu "o incompatibilitate între funcţia de vicepreşedinte şi o serie de activităţi economice". "O echipă de la DNA Craiova s-a prezentat pentru percheziţie la domicil
Percheziţii la CJ Gorj în legătură cu încheierea unor contracte din bani publici (surse)
Procurorii DNA efectuează joi percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Gorj şi în alte locaţii, într-un dosar de corupţie legat de modalitatea în care au fost încheiate de către funcţionarii publici contracte de achiziţii cu diverse societăţi comerciale, au declarat surse judiciare, pentru AGERPRES. Potrivit surselor citate, anchetato
O femeie cadru militar - arestată preventiv sub acuzaţia că şi-a bătut crunt fetiţa de două luni
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale, fracturi la umăr şi la o mână. "La data de 14.04.2024, procurori din cadrul Parchet
Constanţa: Proces amânat în cazul Vlad Pascu; judecătoarea a formulat cerere de abţinere
Judecătoarea dosarului lui Vlad Pascu a amânat, joi, procesul şi a formulat cerere de abţinere, solicitându-le colegilor săi magistraţi să o retragă din acest dosar. "Doamna judecător a formulat cerere de abţinere. Pe scurt, solicită colegilor dânsei să o retragă din acest dosar. Cererile noastre de amânare, a mea
Prahova: Poliţist din Ploieşti, acuzat de viol; cercetare prealabilă la IJP, anchetă la Parchet
Un poliţist din Ploieşti este acuzat de viol, o femeie care a depus o plângere penală la aceasta reclamând faptul că ar fi abuzat-o sexual, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova declanşând o cercetare prealabilă în acest caz. Informaţii referitoare la aceste acuzaţii au fost publicate în presa locală, IJP transmiţând, jo
Buzatu, despre detenţie: Dacă înţelegi exigenţele unei asemenea perioade, nu e o problemă aşa de mare
Fostul preşedinte al PSD Vaslui şi al Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu, a declarat, miercuri, când a ajuns domiciliul său din comuna Zăpodeni, acolo unde a fost plasat în arest, că perioada detenţiei în penitenciar nu a fost o "problemă foarte mare" pentru că a înţeles care sunt exigenţele. "Urmează s
Constanţa: Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu
Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a produs un accident rutier soldat cu moartea a doi tineri şi rănirea altor trei, în localitatea 2 Mai, se desfăşoară, joi, la Judecătoria Mangalia. La termenul anterior din 4 aprilie procesul a fost amânat pentru a se introduce în cauz



.jpg)