Tânăr din Capitală, acuzat că aducea droguri din SUA prin firme de curierat
Un tânăr de 22 de ani din Capitală este acuzat de DIICOT că a adus droguri din SUA, prin intermediul unor servicii de curierat, pe care le-a distribuit consumatorilor din Bucureşti. Procurorii susţin că la începutul lunii octombrie 2024 un tânăr în vârstă de 22 ani a procurat şi a introdus în România,
Constanţa: Cântăreaţa Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv, judecătorii Curţii de Apel Constanţa admiţând miercuri contestaţia formulată de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului ca aceasta să fie plasată în arest la domiciliu într-un dosar referitor la comiterea infracţiunii de trafic de droguri.
DNA: Fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii - trimis în instanţă pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia
Gheorghe Ştefan, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a fost trimis în instanţă de procurorii anticorupţie, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, într-un dosar în care este acuzat că de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii d
Hunedoara: Poliţiştii continuă căutările în cazul celor trei copii dispăruţi; verificări se fac şi în judeţele învecinate
Poliţiştii din judeţul Hunedoara continuă, miercuri, căutările în cazul celor trei copii din satul Sântandrei, oraşul Simeria, care au fost daţi dispăruţi luni după-amiază şi operaţiunile au fost extinse în judeţele învecinate, minorii fiind daţi în urmărire naţională. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru com
Gorj: Amenzi de peste 170.000 de lei, aplicate de poliţişti într-o acţiune în sistem integrat
Peste 470 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 171.000 de lei, au fost aplicate într-o acţiune în sistem integrat desfăşurată de poliţişti şi jandarmi în weekendul trecut, potrivit datelor făcute publice miercuri, într-o conferinţă de presă. În weekendul 11-13 octombrie, peste 350 de poliţişti din structurile d
Timiş: Corpul unui bărbat care plutea pe Bega, identificat de poliţişti
Poliţiştii Secţiei 1 Urbane Timişoara au fost sesizaţi, miercuri, că pe Canalul Bega, în dreptul bulevardului Corneliu Coposu din municipiu, pluteşte corpul unei persoane. La faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre un bărbat de 50 de ani, arată o informare de presă a Poliţiei Timiş. În cauză a fost întocmit d
Dolj: Percheziţii într-un dosar de trafic de persoane; mai multe persoane, duse la audieri
Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat miercuri şapte percheziţii domiciliare, în judeţul Dolj, în două cauze penale privind săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. Potrivit IPJ Dolj, în urma percheziţiilor mai
Percheziţii în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj, la persoane cercetate pentru infracţiuni silvice şi fals informatic
Poliţiştii efectuează, miercuri, 12 percheziţii în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj, la persoane cercetate pentru infracţiuni silvice şi fals informatic, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud. "Astăzi, 16 octombrie, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică Bistriţa-Năsăud pun în aplicare 12 mandate de percheziţie d
Covasna: Descinderi într-un dosar privind exploatarea a 6 persoane la o fermă de animale; victimele- constrânse fizic şi psihic
Anchetatorii din Covasna au descins, miercuri, la mai multe adrese de pe raza judeţelor Covasna şi Braşov, acţiunile având loc într-un dosar privind exploatarea prin muncă a şase persoane la o fermă de animale. Potrivit unor comunicate emise de DIICOT şi IGPR, în acest caz care vizează infracţiunea de trafic de persoane în formă continu
Pecheziţii DNA la Spitalul Municipal din Rădăuţi (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, peste 100 de percheziţii în judeţul Suceava, dintre care trei la instituţii publice. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că descinderi au loc şi la Spitalul Municipal din Rădăuţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi Colegiul Tehnic Rădăuţi.
Brăila: Percheziţii într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism, acces ilegal la un sistem informatic şi influenţarea declaraţiilor
Poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila, efectuează, miercuri, trei percheziţii domiciliare în municipiul reşedinţă, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, acces ilegal la un sistem informatic şi influenţarea d
Harghita: Razie a poliţiştilor în comuna Frumoasa
Poliţiştii din diferite structuri operative ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita desfăşoară, miercuri, o acţiune de tip razie, în comuna Frumoasa, a anunţat Biroul de Presă al instituţiei. "Obiectivele activităţii sunt, printre altele, creşterea siguranţei cetăţenilor prin prevenirea şi descurajarea comportamentelor antisociale, ve
DIICOT: 130 de percheziţii pentru destructurarea unor grupări infracţionale; 200 de persoane vor fi audiate
Peste 130 de percheziţii domiciliare se desfăşoară miercuri dimineaţă de DIICOT, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane şi de minori, trafic de migranţi, pornografie infantilă şi criminalitate informatică. ''Astăzi, în cadrul unei ample operaţiuni, procurorii Direcţ
Iaşi: Pelerinajul de Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a încheiat; nu au fost înregistrate incidente majore
Manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva au adus la Iaşi şi anul acesta un număr foarte mare de pelerini, 38 de persoane ajungând la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit reprezentanţilor Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, deşi participarea a fost nu
Dâmboviţa: Jurnalistul Marius Buga, condamnat definitiv la închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi
Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat definitiv la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luate marţi de Curtea de Apel Ploieşti care menţine decizia primei instanţe. Decizia este definitivă. "Tip soluţie: Menţinerea pedepsei. So







