Parchetul General preia ancheta în cazul dronei rusești care a lovit un bloc în Galați
Parchetul General anunță că preia ancheta în cazul dronei de proveniență rusească, care a lovit un bloc de locuințe situat în centrul municipiului Galați și a explodat la impact. Inițial, dosarul a fost deschis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. ''În continuarea comunicatului de presă
Bacău: Două persoane au fost reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc (GALERIE FOTO)
Două persoane au fost reținute de polițiști sub acuzația de trafic de droguri de risc și mare risc, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. ''Din actele de urmărire penală a reieșit că, în perioada martie - mai 2026, o persoană ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Bacău, diferite ca
Un medic de la Spitalul Floreasca recunoaște că a primit mită de la pacienți; va primi o pedeapsă cu suspendare
Un medic ortoped de la Spitalul Floreasca a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă cu suspendare pentru că ar fi primit mită de la pacienți. ''Procurorii au dispus sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu un inculpat (un bărba
Patru polițiști rutieri din Capitală, acuzați că au primit mită pentru a mușamaliza un accident auto
Patru polițiști de la Brigada Rutieră a Capitalei au fost plasați în arest la domiciliu de către judecători, într-un dosar în care sunt acuzați că ar fi primit aproximativ 2.000 de euro pentru a mușamaliza un accident rutier provocat de un șofer aflat sub influența alcoolului. Cei patru au fost reținuți în urmă cu două
DNA: Comisar-șef în cadrul Poliției Sectorului 3 - arestat după ce a fost prins în flagrant când primea mită
Cătălin-George Sîrbu, comisar-șef în cadrul Poliției Sectorului 3, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant când primea 50.000 de lei mită de la o persoană cercetată într-un dosar de evaziune fiscală. Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție transmis AGERPRES vineri, judecătorul
Dronă căzută la Galați/ Parchetul a deschis dosar penal; cercetări pentru tentativă la omor calificat
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au deschis un dosar penal după explozia unei drone militare în centrul municipiului Galați, una dintre infracțiunile vizate de cer
Prahova: Antrenorul de înot acuzat de agresarea sexuală a unei minore a fost reținut pentru 24 de ore
Antrenorul de înot din cadrul Clubului Sportiv (CS) Câmpina, acuzat de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, a fost reținut pentru 24 de ore, au precizat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Tulcea: Doi elevi arestați la domiciliu, după mai multe infracțiuni într-o școală
Doi elevi din Tulcea sunt arestați la domiciliu, iar alți trei sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie calificată, amenințare, șantaj și influențarea declarațiilor. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Tulcea, cercetarea
Prahova: Antrenor de înot din cadrul CS Câmpina, acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor
Un bărbat este cercetat de anchetatorii prahoveni pentru agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, surse judiciare precizând, joi, pentru AGERPRES, că persoana vizată de acuzații este un antrenor de înot din cadrul Clubului Sportiv (CS) Câmpina. Polițiștii au pus în executare, joi, în acest caz un manda
Argeș: O femeie a fost arestată preventiv după ce a lovit șoferul unui autobuz și a folosit un spray iritant-lacrimogen
O femeie a fost arestată preventiv, joi, după ce a lovit șoferul unui autobuz din Pitești și a folosit un spray iritant-lacrimogen în mijlocul de transport în comun. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, incidentul a avut loc miercuri seară. La eveniment au intervenit atât polițiști local
Andrew Tate, chemat la DIICOT pentru a i se aduce la cunoștință o nouă acuzație - incitare la ură împotriva femeilor (surse)
Procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus joi extinderea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitare la ură sau discriminare, față de Andrew Tate, în legătură cu discursurile promovate de acesta în social media, prin care a incitat publicul la ură și discriminare împotriva femeilor, au declarat surse judiciare pentru
Nemulțumiți de proiectul legii salarizării, grefierii suspendă parțial activitatea în instanțe și parchete în perioada 2-5 iunie
Grefierii din instanțe și parchete vor suspenda parțial activitatea în perioada 2 - 5 iunie, ca formă de protest față de prevederile din noul proiect al legii salarizării, a anunțat Sindicatul grefierilor Dicasterial. Între 08:00 și 12:00, în toate cele patru zile, activitatea va fi redusă, iar programul cu publicul va funcți
Poliția Română: Adolescent reținut după ce a fost prins că vindea droguri în Capitală
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut într-un dosar în care este acuzat că ar fi vândut droguri cu sume cuprinse între 700 și 1.100 de lei. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, joi, AGERPRES, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog, îm
Elev bătut și amenințat cu cuțitul în curtea unui colegiu din Capitală
Un tânăr de 18 ani a bătut și amenințat cu cuțitul un elev în curtea Colegiului Tehnic Media din Capitală, pe fondul unui conflict izbucnit de la o relație cu o fată, elevă la același liceu. Tânărul a fost reținut joi de polițiștii Secției 5 pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, port sau folosire fără drept de ob
CCR discută pe 10 iunie sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României urmează să discute pe 10 iunie sesizarea președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență privind Programul SAFE, au precizat, joi, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Sorin Grinde





