Cazul Apostol/MJ anunță că va continua demersurile pentru transferarea în țară a româncei condamnate în China
Ministerul Justiției a anunțat, marți, că va continua să întreprindă toate demersurile care intră în competența sa legală în vederea finalizării procedurii de transferare în România a Alinei-Irina Apostol, condamnată la închisoare în China.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, Alina-Irina Apostol a fost condamnată de Tribunalul din Shishi, provincia Fujian - Republica Populară Chineză, la o pedeapsă privativă de libertate, prin aceeași hotărâre judecătorească fiind obligată la plata unei amenzi, precum și, în solidar, împreună cu alte două persoane, la plata unor despăgubiri către victimele infracțiunii.
În luna octombrie 2019, Ministerul Justiției din România a transmis Ministerului Justiției din Republica Populară Chineză solicitarea privind transferarea în România a Alinei-Irina Apostol, demersurile instituționale în acest sens fiind continuate în mod constant până în prezent.
Sursa citată precizează că între România și Republica Populară Chineză nu există un tratat bilateral sau multilateral aplicabil în materia transferării persoanelor condamnate, în aceste condiții, cooperarea în acest domeniu desfășurându-se în baza principiului curtoaziei internaționale, cu respectarea reciprocității.
Conform Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Justiției are atribuții specifice în procedura de transferare a persoanelor condamnate și deținute în alte state, în vederea continuării executării pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din România.
'Astfel, în conformitate cu art. 140 din legea menționată, după primirea înscrisurilor și informațiilor prevăzute la art. 138 și efectuarea controlului de regularitate de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, respectiv Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, documentația este transmisă Parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială domiciliază persoana condamnată, în vederea sesizării instanței competente. Sentința pronunțată de curtea de apel este comunicată Ministerului Justiției, în vederea transmiterii către persoana condamnată, prin intermediul autorităților străine. Totodată, hotărârea definitivă și un exemplar al mandatului de executare a pedepsei sunt transmise direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, pentru comunicarea acestora către autoritățile statului de condamnare', punctează MJ.
Cu privire la stadiul actual al procedurii și condițiile impuse de autoritățile chineze, Ministerul Justiției informează că, potrivit legislației Republicii Populare Chineze, achitarea amenzii și a despăgubirilor stabilite prin hotărârea de condamnare reprezintă o condiție obligatorie pentru finalizarea procedurii de transferare.
'În acest context, precizăm că, până în prezent, a fost efectuată o singură plată, în luna august 2024, reprezentând contravaloarea amenzii, aceasta fiind achitată de tatăl persoanei condamnate. În urma efectuării acestei plăți, autoritățile chineze au reluat examinarea dosarului de transferare, ceea ce a reprezentat un progres important în derularea procedurii. Totodată, ca urmare a demersurilor întreprinse de partea română, autoritățile chineze au comunicat, cu celeritate, că instanța competentă din Republica Populară Chineză și-a exprimat acordul cu privire la adaptarea pedepsei, în conformitate cu legislația română. Cu toate acestea, autoritățile chineze au precizat în mod repetat că finalizarea procedurii de transferare este condiționată de achitarea despăgubirilor restante către victimele infracțiunii. Această condiție a fost reiterată cu ocazia fiecărui demers întreprins atât de Ministerul Justiției, cât și de Ambasada României la Beijing', arată MJ.
Ministerul Justiției subliniază că nu are un temei legal care să îi permită achitarea obligațiilor financiare stabilite în sarcina unei persoane condamnate printr-o hotărâre judecătorească.
De asemenea, nu are competența de a negocia sau modifica cuantumul obligațiilor financiare stabilite printr-o hotărâre definitivă pronunțată de o instanță străină, iar o eventuală modificare a acestei hotărâri putea interveni exclusiv prin intermediul căilor de atac și procedurilor prevăzute de legislația statului de condamnare.
'Reprezentanții Ministerului Justiției din Republica Populară Chineză și-au manifestat disponibilitatea de a sprijini soluționarea cu celeritate a procedurii de transferare. În acest sens, aceștia au transmis că, imediat după primirea confirmării privind achitarea despăgubirilor restante, vor informa instanța chineză competentă, în vederea urgentării obținerii acordului final pentru transferare. Ținând seama de efortul financiar considerabil pe care îl presupune achitarea sumelor restante, reprezentanții conducerii Ministerului Justiției au purtat discuții cu membrii familiei persoanei condamnate, în cadrul cărora au fost analizate mai multe modalități alternative de plată, menite să îndeplinească condițiile autorităților chineze pentru finalizarea procedurii de transferare', transmite sursa citată.
În legătură cu starea de sănătate a femeii, MJ menționează că, potrivit informațiilor comunicate de reprezentanții misiunii diplomatice a României la Beijing, în urma controalelor medicale efectuate nu au fost constatate probleme de sănătate deosebite, Alina-Irina Apostol beneficiind totodată de monitorizare periodică din partea reprezentanților misiunii diplomatice, care efectuează vizite în penitenciar și mențin lunar legătura telefonică cu aceasta.
De asemenea, ca urmare a demersurilor întreprinse de misiunea diplomatică română în vederea asigurării unui sprijin suplimentar, administrația penitenciarului a răspuns solicitării acesteia, punând la dispoziția persoanei condamnate suplimente alimentare.
Ministerul Justiției transmite că își îndeplinește 'cu celeritate' atribuțiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 și depune în mod constant 'toate diligențele necesare' în vederea transferării în România a cetățenilor români domiciliați în țară, condamnați la pedepse privative de libertate în state membre ale Uniunii Europene sau în state terțe, care își exprimă opțiunea de a continua executarea pedepselor pe teritoriul României.
'Aceste demersuri sunt întreprinse indiferent de natura situației individuale sau de motivele care stau la baza solicitării de transferare, fie că este vorba despre apropierea de familie, condițiile de detenție, diferențele culturale sau lingvistice ori alte considerente personale. Soluționarea acestor cereri presupune însă respectarea cadrului juridic aplicabil și este condiționată inclusiv de îndeplinirea cerințelor prevăzute de legislația statului în care a fost pronunțată condamnarea. Ministerul Justiției va continua să întreprindă toate demersurile care intră în competența sa legală, în vederea finalizării procedurii de transferare a doamnei Alina-Irina Apostol în România', se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fiul lui Tudorel Toader - plasat în arest la domiciliu de Înalta Curte
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația și l-a eliberat din arest preventiv în dosarul în care este acuzat de viol. Decizia este definitivă. Alexandru Toader, fost lector la Universi
Neamț: Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori, arestați preventiv
Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori au fost arestați preventiv, marți, de magistrații Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru o perioadă de 30 de zile. Aceștia sunt acuzați de mai multe infracțiuni, între care viol asupra unui minor, corupere sexuală a unui minor și violență în familie, potrivit Inspectoratul de Poliție Jud
Olt: Un fost preot suspectat că a abordat online minore pentru relații sexuale, arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, suspectat că a abordat online două minore în vârstă de 13 ani pentru relații sexuale, a fost reținut de DIICOT, iar Tribunalul Olt a dispus, marți, arestarea preventivă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt transmis marți AGERPRES, cercetările în cauză sunt efectu
Bihor: Patru angajați de la Permise au semnat acorduri de recunoaștere după ce ar fi luat mită
Patru angajați de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bihor, care ar fi luat mită de sute de ori pentru a rezolva diverse probleme cu care veneau oamenii la ghișeu, au semnat cu procurorii acorduri de recunoaștere a vinovăției. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de
Teancuri cu bani, dați ca șpagă pe 'silent' de un fost consilier PSD în biroul procurorului Gigi Ștefan (rechizitoriu)
Procurorul Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța este acuzat că a primit teancuri cu bani ca șpagă de la Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD și fost director executiv al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Constanța, în schimbul promisiunii magistratului că îl va ajuta la rezolvarea unor probleme, prin intervenții
Dolj: Un deținut de la Penitenciarul Pelendava, încarcerat pentru tentativă de viol, nu s-a mai întors din permisie
Un bărbat de 36 de ani, încarcerat la Penitenciarul Pelendava pentru tentativă de viol, este căutat de polițiști după ce nu s-a mai întors în unitatea de detenție la expirarea unei permisii de 24 de ore, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Potrivit sursei citate, bărbatul a beneficiat de permisie în perioada
Arad: Peste 13 milioane de lei sechestrați de anchetatori de la dealerul auto care nu a mai livrat mașinile clienților
Echivalentul a peste 13 milioane de lei a fost pus sub sechestru de anchetatori în cazul dealerului auto din Arad care nu a mai livrat mașinile comandate și plătite de zeci de clienți, care au protestat în stradă în ultimele luni. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost pusă &ic
Argeș: 65 de percheziții în șase județe și în București, la suspecți de înșelăciune, fals informatic și spălarea banilor
Polițiștii din Argeș au efectuat, marți, 65 de percheziții domiciliare într-un dosar penal pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Descinderile polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună c
Călin Georgescu, adus în boxa acuzaților în procesul de propagandă legionară
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos marți din Arestul Central și dus la Judecătoria Sectorului 1, pentru a asista la procesul în care este judecat pentru propagandă legionară. Aflat în prezent în arest preventiv într-un alt dosar, Călin Georgescu a fost dus în sala de judecată av
Botoșani: Percheziții la Spitalul Județean 'Mavromati' într-un dosar de abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare
Polițiștii din Botoșani au efectuat, marți, șase percheziții la Spitalul Județean de Urgență (SJU) 'Mavromati' într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și divulgarea unor informații din categoria celor nedestinate publicității, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului d
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, trimiși în judecată pentru corupție
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost trimiși în judecată de Parchetul General într-un dosar privind săvârșirea unor multiple fapte de corupție. În aceeași speță au fost deferiți justiției omul de afaceri Mihale Cartali și Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean P
Continuă Operațiunea 'Jupiter 6': Peste 300 de percheziții în București și în mai multe județe
Parchetul General și Poliția Română efectuează marți, în a doua zi a Operațiunii 'Jupiter 6', peste 300 de percheziții în municipiul București și în mai multe județe. Conform unui comunicat al Parchetului General, au loc 67 de acțiuni operative, în cadrul cărora sunt investigate o gamă largă de infracțiuni
Operațiunea JUPITER, în Ilfov: Peste 1,3 tone de petarde și artificii, ridicate de polițiști
Polițiștii ilfoveni au efectuat, luni, două percheziții în localitatea Dârvari, comuna Ciorogârla, în urma cărora au fost descoperite și ridicate aproximativ 1.350 de kilograme de articole pirotehnice, deținute ilegal. 'În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte
Dâmbovița: Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 1,2 milioane de lei
Polițiști dâmbovițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au efectuat, luni, șase percheziții domiciliare pe raza județelor Dâmbovița, Vâlcea, Argeș și Ilfov, într-un caz de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 1,2 milioane de lei. Potrivit unei informări transmisă de I




