Dâmbovița: Ambulanțier atacat la muncă de un coleg, Poliția a deschis dosar penal
Un ambulanțier a sesizat Poliția că a fost atacat la muncă de un coleg, pe fondul unor discuții în contradictoriu, și a fost amenințat cu un obiect ascuțit-înțepător, informează, marți, IPJ Dâmbovița.
'La data de 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin plângere, de un bărbat, de 45 de ani, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de ambulanțier, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi fost agresat fizic și amenințat cu un obiect ascuțit-înțepător de un coleg, de 59 de ani', precizează IPJ Dâmbovița.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 652, alin. 1 și 2 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, respectiv amenințarea săvârșită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directă contra personalului medical, auxiliar sanitar, respectiv personalului nemedical care își desfășoară activitatea în unități publice ori private de asistență medicală, indiferent de forma de exercitare a profesiei, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii și lovirea sau alte violențe săvârșite împotriva persoanelor prevăzute la alin. (1), aflate în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii. AGERPRES/(AS-redactor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: Vânătorul de mine M 271 'Căpitan Constantin Dumitrescu' a încheiat participarea la exercițiul MCM BLACK SEA TG
Vânătorul de mine M 271 'Căpitan Constantin Dumitrescu' din cadrul Divizionlui 146 Nave Minare-Deminare 'Viceamiral Constantin Niculescu-Rizea' s-a întors marți, în portul militar Constanța, de la cea de-a douăsprezecea activare a Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră - MCM BLACK SEA (Mine Countermeasures Task G
VIDEO Bistrița-Năsăud: Elevul de 13 ani, autorul atacului cu cuțitul de la o școală, a acționat premeditat și nu a manifestat remușcări (Parchet)
Elevul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit un cadru didactic și un alt elev, de 12 ani, de la o școală gimnazială din Bistrița, a acționat premeditat, cel mai probabil din motive rasiale, și nu a manifestat remușcări după comiterea faptelor, a declarat, marți, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Adrian Briciu.
Prahova: 'Justițiarul din Berceni' - în arest la domiciliu în dosarul de lipsire de libertate și lovire
Cei doi bărbați reținuți de polițiștii Secției 4 Ploiești într-un dosar de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, unul dintre ei fiind cel cunoscut în mediul online drept 'Justițiarul din Berceni', au fost plasați, marți, în arest la domiciliu. 'La data de 20 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadr
DIICOT pune din nou sechestru pe apartamentele Nordis
DIICOT a dispus reinstituirea sechestrului asupra apartamentelor Nordis din Mamaia, după ce Curtea de Apel București a ridicat săptămâna trecută măsurile asigurătorii privind bunurile companiilor Nordis Management și Nordis Mamaia. 'La data de 19 octombrie 2026, prin ordonanță, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus luarea măsurii sechestru
DGPMB: Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală de 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei - Brigada de Investigare a Criminalității Economico-Financiare au pus în executare, marți, nouă mandate de percheziție domiciliară și 17 mandate de aducere, în municipiul București și județele Dâmbovița și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, în perioada
Marta Cartabia: Anularea alegerilor prezidențiale din România, un prilej de reflecție pentru Comisia de la Veneția
Președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, a declarat marți că experiența României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecție asupra noilor provocări la adresa securității și democrației. Ea a atras atenția în special asupra influenței rețelelor de socializare și a noilor forme de putere
Gorj: 15 percheziții domiciliare în dosare penale de evaziune fiscală; mai mulți lăutari, vizați
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au efectuat, marți, 15 percheziții domiciliare, în cadrul unor dosare penale ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Bistrița-Năsăud: Dosar penal pentru divulgarea imaginilor cu atacul comis de elevul de 13 ani într-o școală
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru divulgare de date nepublice, după ce imaginile atacului cu cuțitul comis, luni, de elevul de 13 ani de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, înregistrate de camerele de supraveghere ale unității de învățământ, au ajuns în spațiul public și au circulat intens pe rețelele de soci
Prahova: Doi bărbați, reținuți pentru lipsire de libertate și lovire; unul e 'Justițiarul din Berceni' (surse)
Doi bărbați de 25 de ani, respectiv 35 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Secției 4 Ploiești într-un dosar de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, unul dintre ei fiind cel cunoscut în mediul online drept 'Justițiarul din Berceni', au precizat, marți, surse judiciare. 'Din cercetările efe
Președinta Comisiei de la Veneția, la CCR: Instituțiile democratice sunt întotdeauna afectate de slăbirea independenței sistemului de justiție
Președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, a afirmat, în cadrul unei vizite la Curtea Constituțională a României, că instituțiile democratice sunt întotdeauna afectate de slăbirea independenței sistemului de justiție. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, Curtea Constituțională a României a primit lu
DIICOT critică dur dezincriminarea deținerii de droguri: Deschide traficanților multe căi de a scăpa de răspunderea penală
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) critică dur inițiativa legislativă depusă la Senat privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, susținând că această reglementare nu reduce traficul de droguri, ci deschide traficanților mai multe căi de a scăpa de răspunderea penală. În
Contestația DIICOT în cazul plasării lui Călin Georgescu în arest la domiciliu se judecă vineri
Curtea de Apel București va judeca vineri contestația depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București de a-l plasa pe Călin Georgescu în arest la domiciliu. 'În această dimineață, am primit pe cale oficială încheierea motivată. Dosarul a fost înaintat astăzi (n.r. - luni) către Curtea de Apel București, în ved
Neamț: Un minor aflat pe Barajul Bicaz cu intenții suicidale, salvat de doi polițiști
Un minor în vârstă de 15 ani care se afla pe Barajul Bicaz cu intenții suicidale a fost salvat de doi polițiști, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Situația s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03:34, fiind anunțată printr-un apel la 112. 'Ajunși de
Arad: Polițiștii au căutat două mașini declarate furate de proprietarii care au uitat unde le-au parcat
Polițiștii arădeni au fost nevoiți să caute, timp de mai multe ore, două autoturisme care au fost declarate furate de către proprietari, dar care uitaseră de fapt unde le-au parcat, acestea fiind găsite abia după ce parcarea din jurul unei piețe s-a golit. Incidentul a avut loc duminică, la Piața Obor din Arad, unde sute de autoturisme sunt pa







