Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central
Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu.
Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desfășoară cu regularitate proteste ale susținătorilor săi.
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă că manifestanții nu au respectat legea privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.
'Adunări publice în zona Arestului Central, 29.09 - 03.10.2026/ Având în vedere prezența unor persoane în zona exterioară a sediului Arestului Central, jandarmii au dispus măsuri de ordine și siguranță publică pentru asigurarea unui climat de siguranță, gestionarea fluxurilor de persoane și menținerea liberă a căilor de acces către obiectiv. În acest context, precizăm faptul că aceste manifestații nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Jandarmeria Capitalei are la fața locului echipe de dialog care au rolul de asigura dialogul permanent cu participanții la această adunare publică, explicând zilnic importanța declarării și a existenței unui organizator', informează Jandarmeria într-un comunicat de presă.
În consecință, forțele de ordine au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale și au întocmit două dosare penale.
'Totodată, măsurile dispuse țin cont și de caracterul rezidențial al zonei, în proximitatea obiectivului aflându-se imobile de locuințe, fiind necesară asigurarea permanentă a accesului către acestea, precum și a condițiilor normale de circulație pentru persoanele care locuiesc în zonă. În acest context, pentru mai multe încălcări ale prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 51.800 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Totodată, jandarmii au întocmit 2 acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 și art. 257 din Codul Penal (portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și ultraj)', precizează sursa citată.
Unul dintre protestatarii sancționați de autorități este Cezar Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul dac', care a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat vineri seara un jandarm în timp ce se afla în fața Arestului Central al Capitalei. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av
Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu
Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g
Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret
Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale
Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină
Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi
Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani
Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de
Jandarmii bucureșteni rămân în fața Curții de Apel, unde sunt mai mulți susținători ai lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei își menține forțele de ordine în fața Curții de Apel, unde mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu sosiți în cursul dimineții de vineri protestează în continuare, după ce instanța a decis ca acesta rămână î
Cluj: Inspector de mediu, reținut de DNA pentru luare de mită
Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea unui inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu pentru luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în perioada 15-16 octombrie 2026, în contextul efectuării unui control la începutul aceleiași luni la o societate din j
Alba: Tineri reținuți după ce au furat cardurile bancare ale unor copii instituționalizați
Trei tineri au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia după ce ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unei case de tip familial, de unde ar fi smuls din perete o cutie metalică în care se aflau cardurile bancare ale minorilor instituționalizați, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'Di
Condamnări grele în cazul încăierării între două clanuri la Urziceni, printre care și o detenție pe viață
Tribunalul Ialomița a dispus condamnarea a 39 de inculpați implicați în încăierarea cu arme de foc de anul trecut între două clanuri la Urziceni, în urma căreia două persoane au murit după ce au fost împușcate. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din cei 40 de inculpaț
CSM: Executarea hotărârilor judecătorești definitive este obligatorie, inclusiv pentru stat
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, în contextul recentei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului, că executarea hotărârilor judecătorești definitive este obligatorie, inclusiv pentru stat. 'În contextul deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza 'Pușcașu și alții &ic
Reacția procurorului general la violența în școli: Orice faptă de natură penală trebuie investigată cu maximă responsabilitate
Procurorul general Cristina Chiriac a avut o primă reacție la creșterea violenței în școli, în care susține că gravitatea incidentelor recente din unitățile de învățământ impune un răspuns instituțional ferm și că orice faptă de natură penală trebuie investigată cu maximă responsabilitate. 'Violența în școli e
Procurorul Sandu: Mă întreb dacă CSM va sesiza Inspecția Judiciară pentru a-i ancheta pe judecătorii CEDO
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, susține că decizia CEDO privind plata unor sume restante către magistrați este una 'istorică' și că această hotărâre 'a pus în fața magistraților români o oglindă'. 'Vălul s-a ridicat și nu mai putem păcăli curțile europene de j
Judecătorii nu se înțeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu; se formează un complet de divergență
Doi judecători de la Curtea de Apel București nu au reușit vineri să se pună de acord în legătură cu luarea unei decizii pe contestația depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București de a-l plasa pe fostul candidat la prezidențiale în arest la domiciliu. Completul de judecată este format din magistrații Cristian D
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT
Marin Burcea, unul dintre bodyguarzii lui Călin Georgescu, este audiat vineri la sediul DIICOT, în dosarul în care fostul candidat este acuzat că ar fi angajat un specialist să caute microfoanele instalate de procurori în vila din Mogoșoaia. Potrivit unor surse judiciare, Marin Burcea a fost chemat să dea o declarație î
Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București
Călin Georgescu a fost adus vineri dimineața la Curtea de Apel București, unde se va judeca contestația depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București de a-l plasa pe fostul candidat la prezidențiale în arest la domiciliu. Completul de judecată este format din magistrații Cristian Dumitru (președinte) și Daniela Maria M









