Arad: Tribunalul obligă Primăria Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei, dar solicitarea a fost respinsă.
Primarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, spune că va lupta în continuare în instanță pentru a nu se crea un precedent, în condițiile în care ar fi vizată și strada Octavian Goga.
Procesul a fost înregistrat în luna martie, iar prima înfățișare a avut loc în luna mai.
Soluția a venit zilele trecute, la al patrulea termen.
'Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei Vladimirescu, având ca obiect refuz soluționare cerere. Obligă pârâtul să emită o hotărâre privind schimbarea denumirii străzii Nicolae Paulescu din localitatea Mândruloc, comuna Vladimirescu, cu o altă denumire care să corespundă normelor legale', se arată în soluția pe scurt, care nu este definitivă și are termen de 15 zile pentru recurs.
Mihai Mag, a declarat luni, pentru AGERPRES, că va face recurs pentru că nu își dorește 'un precedent'.
'Asociația ne-a cerut inițial și schimbarea denumirii străzii Octavian Goga, dar această cerere nu a ajuns în instanță. În cazul străzii Nicolae Paulescu, unde există doar niște ferme, vom apăra acest nume din dorința de a nu se crea un precedent. Dacă am schimba numele, riscăm să ajungem să facem asta și pentru Octavian Goga, iar aici sunt aproximativ 100 de numere de casă, familii și societăți comerciale care ar fi afectate, pentru că ar trebui să-și schimbe documentele. Consider că este greșit să judecăm după normele de astăzi evenimente de acum un secol. Noi apărăm numele scriitorului Octavian Goga, nu opiniile sale politice de la acea vreme', a declarat edilul.
Mag a explicat că numele de străzi au fost date în 2021, când s-a făcut cadastrarea comunei, înainte fiind doar numere de casă în satul Mândruloc.
De cealaltă parte, președintele Asociației pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului, avocatul Bogdan Ionescu, a declarat, pentru AGERPRES, că inițiativa sa are la bază 'o cerere adresată autorităților locale de a respecta legea în vigoare, articolele 12 și 13 din OUG 31/2002, astfel cum au fost modificate și completate prin legea 241 din 2025'.
'Cele două articole vizează memorialistica de for public, adică tot ce înseamnă denumiri de străzi, scuaruri, piețe, instituții publice, busturi, plăci comemorative. Aceste articole de lege sunt plasate sub titlul 'obligațiile autorităților administrației publice'. Practic, ar trebui să se facă din oficiu aceste schimbări de nume, nu să primească o cerere de la o asociație, să o refuze și să se ajungă în instanță', a spus avocatul.
El consideră că 'respectarea acestei legi nu poate să stea la liberul arbitru al unui primar sau al unei alte funcții'.
'Dacă un primar ar avea o 'afinitate' față de Paulescu nu ar avea nicio relevanță din punct de vedere juridic, pentru că Nicolae Paulescu intră în sintagma legii, care este următoarea: persoană care a făcut parte din conducerea unei organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Nicolae Paulescu a făcut parte dintr-o astfel de organizație, în concret a fost vicepreședinte al Ligii Apărării Național-Creștine (LANC)', a declarat reprezentatul asociației.
Totodată, acesta a adăugat că a depus o astfel de cerere și la Primăria Arad, vizând schimbarea denumirii străzii Octavian Goga. Și de această dată s-a lovit de refuzul autorităților locale, iar cazul a ajuns să fie judecat tot la Tribunalul Arad, dar până acum nu a fost dată o soluție.
'În opinia mea, refuzul autorității publice s-ar putea încadra la infracțiunea de abuz în serviciu', a încheiat avocatul Bogdan Ionescu.
Asociația pe care o conduce a făcut demersuri similare și în alte locuri din țară. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Acțiuni ale Poliției Române în unitățile de învățământ preuniversitar; 2.372 de activități de prevenire și informare
Poliția Română a derulat, în perioada 2 - 8 octombrie, 2.372 de activități de prevenire și informare, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice. Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis duminică AGERPRES, dintre acestea, la 1.051 d
București: Trei persoane arestate pentru trafic de droguri; cocaină, ecstasy, canabis și metamfetamină - ridicate la percheziții (FOTO/VIDEO)
Trei persoane de 22, 23 și 53 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma a patru percheziții, peste 100 comprimate de ecstasy și aproximativ 160 de grame de cocaină, canabis, metamfetamină și MDMA, precum și sume de bani, a informat, sâmbătă,
Patru bărbați din Cluj au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Patru bărbați din județul Cluj au fost arestați preventiv sub acuzațiile de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). 'Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anulu
Teleorman: Fata de 12 ani luată de pe stradă cu o mașină a fost găsită; alerta de răpire copil a fost ridicată
Fata de 12 ani luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane a fost găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar alerta răpire copil a fost ridicată, informează IPJ Teleorman. 'Minora a fost depistată. Minora nu a fost victima altei infracțiuni, &ici
Teleorman: Alertă răpire copil - o fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Poroschia și urcată într-o mașină
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieșit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane, informează, vineri, IPJ Teleorman. Conform sursei citate, s-a declanșat mecanismul 'Alertă răpire copil&
Teleorman: Pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii (GALERIE FOTO)
Un antrenament pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii a fost desfășurat săptămâna aceasta de 17 pompieri din România și Bulgaria la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, a informat ISU Teleorman. La instruire au participat șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj ș
Dolj: Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a decedat sub o grindă de beton prăbușită pe un excavator
Polițiștii din Dolj au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, după ce un bărbat de 44 de ani a decedat, vineri, sub o grindă de beton care s-a prăbușit peste excavatorul cu care efectua
Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă
Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra
Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0
Parchetul General nu e de acord cu dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, proiect lege
Parchetul General nu este de acord cu inițiativa legislativă depusă la Senat de trei parlamentari privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, pe motiv că această reglementare ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului. Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Minister
DNA: Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență în domeniul militar
Un bărbat a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit de la o persoană mai multe sume de bani, promițându-i, printre altele, că o ajuta să promoveze examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursuri. Potrivit unui comun
Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos
Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a recunoscut, vineri, după audierea la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, că a devenit inculpată în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, după ce anterior a avut calitatea de suspect. ''E un demers absolut normal pe care îl crede procurorul.
Vâlcea: Suspectul în cazul crimei fetei din valiză, audiat la Parchet; nu a făcut nicio declarație în fața anchetatorilor
Vlad Bălțățeanu, bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, a fost adus vineri la audieri la Parchetul Județean Vâlcea. El a părăsit sediul Parchetului după câteva minute, fără a face declarații în fata anchetatorilor, după ce s-a prelevat de dreptul la tăcere.
Un bărbat și o femeie, reținuți pentru proxenetism; 180.000 de lei - profitul estimat în urma activității victimelor
Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism, după ce au fost depistați în urma perchezițiilor efectuate joi de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGMPB) - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Botoșani: Bărbat reținut după ce a vândut o mașină care i-a fost împrumutată
Un bărbat din județul Botoșani a fost reținut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acestuia, bărbatul reținut are 42 de ani și este din comuna Vârfu Câmpului. El este cercet










