Tulcea: Proiect european pentru dezvoltarea unui instrument de cooperare transfrontalieră
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea a lansat, marți, proiectul ''Consolidarea cooperării transfrontaliere administrative și a accesului cetățenilor la serviciile publice - Mobile Governance'', o inițiativă româno-ucraineană care dezvoltă un instrument unic la nivel european de cooperare transfrontalieră, inclusiv în cazul unor provocări de tip hibrid.
Inițiativa europeană Mobile Governance este primul care integrează unitățile mobile ale Poliției Române cu resursele similare ale Gărzii Naționale a Ucrainei, într-un mod operațional unitar care combină mobilitatea terestră cu echipamente de observare, instrumente administrative redactate în trei limbi și intervenții de tip hibrid, potrivit reprezentantei instituției tulcene, subcomisar Ana Baciu.
''Beneficiarii direcți sunt cele trei instituții partenere și personalul acestora, iar beneficiarii indirecți sunt peste 40.000 de cetățeni din zonele greu accesibile ale județului Tulcea și ale regiunii Odesa. Proiectul este conceput ca un model replicabil pentru regiuni de frontieră ale Uniunii Europene, aflate în fața unor provocări similare'', a menționat reprezentanta IPJ Tulcea, Ana Baciu.
În timpul conferinței, partea ucraineană a prezentat intervențiile și mijloacele de care dispune Unitatea Militară 3012 a Gărzii Naționale a Ucrainei, iar șeful delegației, Viacheslav Krasnopolskyi, a subliniat importanța proiectelor româno-ucrainene, în contextul războiului declanșat de Rusia.

Foto: (c) LUISIANA BÎGEA / AGERPRES
''Sunt convins că experiența și expertiza profesională a IPJ Tulcea și a Instituției Prefectului Județul Tulcea, combinate cu experiența practică a UM 3012 a Gărzii Naționale a Ucrainei, vor permite crearea unui model eficient de cooperare transfrontalieră cu rezultate practice și după finalizarea proiectului'', a declarat Viacheslav Krasnopolskyi.
Conferința de deschidere a proiectului european Mobile Governance, finanțat prin programul Interreg Next, a reunit autorități relevante la nivel transfrontalier, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, felicitându-i pe reprezentanții țării vecine pentru faptul că rezistă în fața statului agresor.
''Și noi, la graniță, suntem parte a unui proces de război hibrid în care, prin toate mijloacele digitale, se încearcă denaturarea de la realitatea care există, astfel încât o mare parte din cetățeni să nu cunoască adevărul a ceea ce se întâmplă astăzi și să confunde din când în când agresorul cu cel agresat'', a declarat, în timpul conferinței de lansare, primarul Ștefan Ilie.
De asemenea, secretarul general al Prefecturii județului Tulcea, Adrian Ordean, și-a exprimat încrederea că activitățile prevăzute în cadrul proiectului transfrontalier se vor derula cu succes, în contextul în care instituția pe care o reprezintă are în momentul de față cu 11 angajați mai puțini decât în urmă cu un an.
''Cooperarea dintre România și Ucraina are astăzi o semnificație cu atât mai importantă. Într-un context complex, solidaritatea, dialogul și capacitatea instituțiilor noastre de a lucra împreună reprezintă elemente esențiale pentru dezvoltarea și stabilitatea comunităților din regiunea de frontieră'', a precizat Adrian Ordean.
Potrivit autorităților, sprijinul financiar european pentru zona transfrontalieră este cu atât mai important cu cât numărul locuitorilor pe kilometru pătrat în zona în care se aplică este cu mult sub media înregistrată la nivel european - 78 de locuitori pe un kilometru pătrat față de 109 locuitori pe un kilometru pătrat.
Proiectul a început în luna mai a acestui an, se va încheia anul viitor și este al treilea derulat de IPJ Tulcea în domeniu transfrontalier. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului
Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î
Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv
Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch
Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol
Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații
Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific
Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență
Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc
Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală
Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.
Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av
Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu
Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g
Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret
Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale
Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină
Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi
Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani
Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de
Jandarmii bucureșteni rămân în fața Curții de Apel, unde sunt mai mulți susținători ai lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei își menține forțele de ordine în fața Curții de Apel, unde mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu sosiți în cursul dimineții de vineri protestează în continuare, după ce instanța a decis ca acesta rămână î
Cluj: Inspector de mediu, reținut de DNA pentru luare de mită
Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea unui inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu pentru luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în perioada 15-16 octombrie 2026, în contextul efectuării unui control la începutul aceleiași luni la o societate din j
Alba: Tineri reținuți după ce au furat cardurile bancare ale unor copii instituționalizați
Trei tineri au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia după ce ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unei case de tip familial, de unde ar fi smuls din perete o cutie metalică în care se aflau cardurile bancare ale minorilor instituționalizați, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'Di
Condamnări grele în cazul încăierării între două clanuri la Urziceni, printre care și o detenție pe viață
Tribunalul Ialomița a dispus condamnarea a 39 de inculpați implicați în încăierarea cu arme de foc de anul trecut între două clanuri la Urziceni, în urma căreia două persoane au murit după ce au fost împușcate. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din cei 40 de inculpaț







