DNA: Fostul director al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri - judecat pentru peste 100 de fapte de abuz în serviciu
Fostul director al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri, Dorel Marcel Dume, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de peste 100 de fapte de abuz în serviciu.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dorel Marcel Dume, la data faptelor îndeplinind succesiv funcţiile de director general adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) şi, respectiv, director al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri, în prezent director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Bihor, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (112 acte materiale).
În acelaşi dosar, în faţa judecătorilor va ajunge şi Valierică Anichitoaie, şef Serviciu Financiar Contabilitate în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (112 acte materiale).
Anterior, s-a dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei al lui Dorin Marian Privantu, auditor public intern în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (112 acte materiale).
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că Dorel Marcel Dume, având funcţii de conducere la ANAR şi ABA Crişuri, cu intenţie şi cu ajutorul celorlalte două persoane, ar fi conceput şi ar fi pus în aplicare un mecanism de fraudare, în cadrul căruia ar fi controlat patru societăţi comerciale cu rol de furnizori interpuşi în relaţia cu instituţiile pe care le conducea, astfel încât cele două instituţii să achiziţioneze diferite bunuri/servicii de la acei furnizori la preţuri mult mai mari (supraevaluate) faţă de preţurile de achiziţie iniţiale, iar diferenţa de preţ să fie transferată către cele patru societăţi, urmărindu-se ca, în final, diferenţele de preţ să fie însuşite "cash" de Dorel Marcel Dume, în urma retragerilor de la ATM-uri, efectuate de complici sau chiar de acesta.
Concret, anchetatorii arată că, în perioada 20 decembrie 2017-18 mai 2022, Dorel Marcel Dume, cu sprijinul celorlalţi doi, ar fi dispus sau ar fi determinat funcţionari cu atribuţii de conducere din cadrul ABA Crişuri să dispună, prin încălcarea dispoziţiilor legale, plata contravalorii facturilor emise de cele patru societăţi interpuse, administrate în fapt de Anichitoaie Valerică şi controlate de Dume Dorel Marcel, cunoscând caracterul supraevaluat al preţurilor de achiziţie al produselor/serviciilor livrate de respectivele societăţi, iar, prin această modalitate, ar fi fost cauzat un prejudiciu în dauna ANAR şi ABA Crişuri estimat la valoarea totală de 1.171.459 de lei, sumă care constituie, totodată, echivalentul folosului material obţinut de Dorel Marcel Dume, menţionează DNA.
"În cadrul mecanismului fraudulos, fiecare dintre inculpaţi ar fi avut roluri bine stabilite. De exemplu, la solicitarea expresă a lui Dume Dorel Marcel, Privantu Dorin Marian ar fi avut sarcina de a căuta pe piaţă, la furnizori locali sau din alte judeţe şi de a achiziţiona bunuri/servicii la preţuri mici sau cele mai mici; personal sau prin intermediul lui Privantu Dorin Marian, Dume Dorel Marcel ar fi transmis inculpatului Anichitoaie Valerică şi altei persoane (martor), la domiciliul acestora, liste şi referate de necesitate gata semnate, conţinând denumiri de produse, coduri cpv, cantităţi, caracteristici tehnice şi preţuri şi le-ar fi solicitat ca, în baza lor, să introducă oferte pe platforma SEAP în numele celor patru societăţi comerciale intermediare", arată procurorii.
Astfel, Dorel Marcel Dume şi-ar fi folosit influenţa pentru a-i determina pe şefii de birouri/servicii/sisteme să selecteze din SEAP ofertele încărcate de firmele lui, chiar dacă conţineau preţuri mari şi foarte mari, iar dacă achiziţia nu se efectua prin utilizarea SEAP (fiind ocoliţi, astfel, experţii în achiziţii din cadrul instituţiilor publice), ca urmare a influenţei lui Dorel Marcel Dume ar fi fost acceptate, de către ABA Crişuri şi ANAR, facturile emise de societăţile acestuia din urmă, care se certificau chiar şi în lipsa livrării produselor/serviciilor achiziţionate, spune DNA.
Procurorii precizează că, ulterior, Dorel Marcel Dume şi Valerică Anichitoaie şi, în două cazuri, Dorin Marian Privantu, ar fi semnat şi certificat facturile fiscale de revânzare, ordonanţările de plată şi/sau ordinele de plată, în vederea transferării sumelor de bani în conturile furnizorilor interpuşi controlaţi de Dume Dorel Marcel, deşi ar fi cunoscut că documentele conţineau menţiuni false, iar plata ar fi fost nelegală.
"De asemenea, procedura de achiziţie a bunurilor/serviciilor nu ar fi fost respectată în numeroase situaţii, în sensul în care: deşi produsele/serviciile nu ar fi intrat în gestiunea ABA Crişuri, ar fi fost întocmite note/procese-verbale de recepţie, ar fi fost semnată ordonanţarea de plată, ar fi fost transferate sumele de bani în conturile furnizorilor interpuşi, controlaţi de directorul Dorel Marcel Dume; valoarea produselor/serviciilor nu ar fi fost negociată de instituţiile publice, ci acestea s-ar fi achiziţionat de la cei patru interpuşi la preţul maxim estimat, prevăzut în referatele de necesitate; astfel, negocieri ar fi fost purtate de Dorin Marian Privantu şi Valerică Anichitoaie, în calitate de reprezentanţi ai societăţilor interpuse, doar în cazul achiziţiilor iniţiale, efectuate de la furnizorii iniţiali, privind preţurile mici practicate de aceştia, nu şi în cazul achiziţiilor efectuate de cele două instituţii publice de la societăţile interpuse, preţurile de revânzare fiind mărite artificial pentru aceleaşi produse/servicii; facturile nu ar fi fost emise de furnizorii cu care existau încheiate contracte cadru, ci de către cei patru furnizori intermediari; pe SEAP ar fi fost ocoliţi în mod deschis alţi furnizori care ar fi ofertat aceleaşi produse/servicii la preţuri şi de câteva ori mai mici", se menţionează în comunicat.
Conform DNA, în multe cazuri, produsele nu se aflau în gestiunea societăţilor interpuse, dar, aflând despre intenţia de achiziţie a anumitor produse, din referatele de necesitate întocmite sau din alte surse, în virtutea atribuţiilor de serviciu, Dorel Marcel Dume ar fi dat dispoziţie să fie cumpărate şi livrate către instituţia publică tocmai acele produse, în cantităţile şi cu specificaţiile dorite de instituţia publică pentru achiziţie.
"În unele situaţii, achiziţiile de la cele patru societăţi interpuse ar fi fost efectuate de ABA Crişuri şi ANAR în procedură de urgenţă, de multe ori în aceeaşi zi fiind finalizată toată procedura şi transferate sumele de bani, de către instituţiile publice, iar achiziţia pe SEAP ar fi fost făcută şi în afara programului de lucru", mai spun anchetatorii.
Anchetatorii exemplifică prin faptul că ABA Crişuri ar fi achiziţionat de la trei dintre societăţile interpuse servicii de deratizare, dezinfecţie, dezinsecţie, transport şi reparaţii utilaj, însă aceste societăţi intermediare nu ar fi avut angajat personal autorizat în domeniul prestării acestor servicii.
"În fapt, acele servicii ar fi fost prestate de o altă firmă şi facturate către A.B.A. Crişuri, la preţuri supraevaluate. Pentru a justifica prestarea serviciilor de către societăţile intermediare, acestea ar fi depus devize de lucrări, în majoritatea cazurilor fiind nedatate, neştampilate şi neavând menţionată vreo valoare sau data în care ar fi fost efectuate", punctează anchetatorii.
Prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, Dorin Marian Privantu şi-a asumat în totalitate faptele comise şi a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, iar, în prezenţa avocaţilor, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepselor, precum şi cu modalitatea de executare a acestora, respectiv un an, nouă luni şi zece zile închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, informează DNA.
Dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise, spre judecare, la Tribunalul Bihor, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Acțiuni ale Poliției Române în unitățile de învățământ preuniversitar; 2.372 de activități de prevenire și informare
Poliția Română a derulat, în perioada 2 - 8 octombrie, 2.372 de activități de prevenire și informare, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice. Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis duminică AGERPRES, dintre acestea, la 1.051 d
București: Trei persoane arestate pentru trafic de droguri; cocaină, ecstasy, canabis și metamfetamină - ridicate la percheziții (FOTO/VIDEO)
Trei persoane de 22, 23 și 53 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma a patru percheziții, peste 100 comprimate de ecstasy și aproximativ 160 de grame de cocaină, canabis, metamfetamină și MDMA, precum și sume de bani, a informat, sâmbătă,
Patru bărbați din Cluj au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Patru bărbați din județul Cluj au fost arestați preventiv sub acuzațiile de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). 'Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anulu
Teleorman: Fata de 12 ani luată de pe stradă cu o mașină a fost găsită; alerta de răpire copil a fost ridicată
Fata de 12 ani luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane a fost găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar alerta răpire copil a fost ridicată, informează IPJ Teleorman. 'Minora a fost depistată. Minora nu a fost victima altei infracțiuni, &ici
Teleorman: Alertă răpire copil - o fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Poroschia și urcată într-o mașină
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieșit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane, informează, vineri, IPJ Teleorman. Conform sursei citate, s-a declanșat mecanismul 'Alertă răpire copil&
Teleorman: Pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii (GALERIE FOTO)
Un antrenament pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii a fost desfășurat săptămâna aceasta de 17 pompieri din România și Bulgaria la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, a informat ISU Teleorman. La instruire au participat șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj ș
Dolj: Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a decedat sub o grindă de beton prăbușită pe un excavator
Polițiștii din Dolj au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, după ce un bărbat de 44 de ani a decedat, vineri, sub o grindă de beton care s-a prăbușit peste excavatorul cu care efectua
Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă
Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra
Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0
Parchetul General nu e de acord cu dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, proiect lege
Parchetul General nu este de acord cu inițiativa legislativă depusă la Senat de trei parlamentari privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, pe motiv că această reglementare ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului. Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Minister
DNA: Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență în domeniul militar
Un bărbat a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit de la o persoană mai multe sume de bani, promițându-i, printre altele, că o ajuta să promoveze examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursuri. Potrivit unui comun
Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos
Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a recunoscut, vineri, după audierea la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, că a devenit inculpată în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, după ce anterior a avut calitatea de suspect. ''E un demers absolut normal pe care îl crede procurorul.
Vâlcea: Suspectul în cazul crimei fetei din valiză, audiat la Parchet; nu a făcut nicio declarație în fața anchetatorilor
Vlad Bălțățeanu, bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, a fost adus vineri la audieri la Parchetul Județean Vâlcea. El a părăsit sediul Parchetului după câteva minute, fără a face declarații în fata anchetatorilor, după ce s-a prelevat de dreptul la tăcere.
Un bărbat și o femeie, reținuți pentru proxenetism; 180.000 de lei - profitul estimat în urma activității victimelor
Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism, după ce au fost depistați în urma perchezițiilor efectuate joi de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGMPB) - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Botoșani: Bărbat reținut după ce a vândut o mașină care i-a fost împrumutată
Un bărbat din județul Botoșani a fost reținut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acestuia, bărbatul reținut are 42 de ani și este din comuna Vârfu Câmpului. El este cercet










