Argeș: Bărbat de 51 de ani arestat preventiv, după ce a încălcat repetat ordinul de protecție și a bătut-o pe fosta concubină
Un bărbat de 51 de ani din Pitești a fost arestat preventiv, după ce a încălcat în mod repetat ordinul de protecție și a contactat-o telefonic și direct pe fosta concubină, pe care a și agresat-o, informează, marți, IPJ Argeș.
'Polițiștii de proximitate din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, în formă continuată și lovire sau alte violențe', precizează IPJ Argeș.
Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, pe parcursul mai multor zile, bărbatul de 51 de ani, din Pitești, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa de către instanța de judecată.
'A contactat-o atât telefonic, cât și în mod direct pe fosta concubină, în vârstă de 25 ani, din Pitești. De asemenea, la data de 11 iulie, acesta ar fi lovit-o cu piciorul, leziunile fiind evaluate din punct de vedere medico-legal', anunță IPJ Argeș.
Agresorul a fost reținut, pe 20 iulie, pentru 24 de ore. Ulterior, a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
'La data de 3 august a.c., dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată, cercetările fiind desfășurate față de bărbatul de 51 de ani sub măsura arestului preventiv', mai transmite IPJ Argeș. AGERPRES/(AS-redactor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Călin Georgescu - adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune. Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineața și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Procurorii au stat mai bine de șase ore la locuința
O legitimație 'diplomatică' suspectă, găsită în casa lui Georgescu (surse)
O legitimație 'diplomatică' pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 'Legitimația' este intitulată 'DIPLOMATIC ID' - Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint
Aparat de bruiaj, găsit în mașina lui Georgescu (surse)
Anchetatorii au găsit un aparat de bruiaj în mașina lui Călin Georgescu, care îi permitea fostului candidat la Președinție să nu fie înregistrat în timp ce poartă diverse conversații, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Conform surselor, este vorba de un aparat de bruiaj (rabbler), folosit pentru a bloca ascult
Percheziții DNA în vămile Siret și Racovăț, dar și la Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi (oficial)
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, luni, 54 de percheziții în județele Botoșani, Suceava, Neamț și Iași, într-un dosar de corupție, potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA. Sursa citată arată că cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează
Zeci de susținători ai lui Călin Georgescu - la DIICOT; măsuri de siguranță dispuse de Jandarmerie
Zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-au strâns, luni, în fața sediului central al DIICOT din Capitală, iar pentru gestionarea situației Jandarmeria Capitalei a dispus măsuri de ordine și siguranță publică. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei transmis AGERPRES, pentru si
Procurorii DIICOT au solicitat informații din patru țări în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu (surse)
Procurorii DIICOT au solicitat informații din Letonia, Italia, Marea Britanie și Elveția în dosarul în care este vizat pentru înșelăciune fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni, în timp de se îndrepta
Plângerea penală aflată la dosarul DIICOT care îl vizează de Călin Georgescu, asumată de un om de afaceri din Buzău
Omul de afaceri Răzvan Leu, din județul Buzău, a confirmat luni că este persoana care a formulat plângerea penală aflată la baza dosarului instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), care îl vizează pe fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.
Percheziții DNA în punctele de trecere a frontierei Siret, Racovăț și Dorohoi (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, percheziții în Vămile Siret, Racovăț și Dorohoi, într-un dosar în care se investighează fapte de corupție comise de vameși, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, descinderile din acest caz au loc în 54 de locații din județel
Un intermediar din dosarul lui Georgescu a ajuns la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a ajuns luni la sediul DIICOT, unde va fi audiat în legătură cu acuzațiile de înșelăciune la adresa fostului candidat la Președinție. Este vorba de Ion Negoescu, cel care i-a făcut legătura lui Georgescu cu Răzvan Leu, un om de afaceri din Buzău, păgubit în dosar.
Arad: Tribunalul obligă Primăria Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei, dar solicitarea a fost respinsă. Primarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, spune că va lupta în continuare în instanță pentru a nu se crea un preced
VIDEO Imagini cu intrarea anchetatorilor în vila lui Călin Georgescu
DIICOT a făcut publică o înregistrare cu momentul intrării mascaților în vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în cadrul unei anchete în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat de înșelăciune. Pe înregistrare apar mascații, care intră în mai multe locații, prima fiind a lui Călin
Buzău: Număr ridicat de solicitări la Centrul Schengen pentru cursuri în zona criptomonedelor și a perchezițiilor informatice
Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen (CMPS) din Buzău desfășoară cursuri de pregătire în domeniul Cybercrime, cu accent pe fluxurile financiare de criptomonede și percheziții informatice, program care va fi menținut în grila de oferte educaționale cel puțin aincini, în contextul numărului mare de solicitări. Cursuril
VIDEO Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune (surse)
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni și dus acasă, unde anchetatorii efectuează percheziții într-un dosar de înșelăciune, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Conform surselor, Georgescu a fost ridicat din trafic în timp de se îndrepta spre un bazin de î
Poliția Română: Peste 2.500 de activități de prevenire și informare, derulate în unitățile de învățământ, în ultima săptămână
Poliția Română informează că a derulat peste 2.500 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 11-17 septembrie. Totodată, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor, reiese d
Poliția Română: 19 mandate europene de arestare, puse în aplicare în perioada 11 - 17 septembrie
Polițiștii români au pus în aplicare 19 mandate europene de arestare în perioada 11 - 17 septembrie și au depistat 50 de persoane semnalate de către statele membre având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen. Pe teritoriul țării noastre au fost localizate în total 401 persoane care fac obiectul unor semnalări î












