PICCJ: Două persoane reținute după ce ar fi promis să faciliteze redobândirea cetățeniei române
Două persoane au fost reținute de procurorii Parchetului General într-un dosar în care sunt acuzate că ar fi solicitat sume de bani pentru pregătirea și facilitarea soluționării unor dosare de redobândire a cetățeniei române.
Potrivit unui comunicat al PICCJ transmis, miercuri, AGERPRES, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus reținerea pentru 24 de ore și punerea în mișcare a acțiunii penale față de două persoane, urmând ca acestea să fie prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă.
Pentru una dintre persoane, care are dublă cetățenie, moldovenească și română, anchetatorii au reținut săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, complicitate la fals în înscrisuri oficiale și instigare la abuz în serviciu.
'La data de data de 2 octombrie 2025, inculpata i-a pretins unei persoane (martor) suma de 5.000 de euro, necesară pregătirii dosarului pentru depunerea la Autoritatea Națională de Cetățenie (ANC) în vederea redobândirii cetățeniei române, deși cunoștea că acesta este cetățean tunisian și nu are ascendenți născuți pe teritoriile României Mari înainte de 1940. În acest sens, inculpata i-a creat martorului convingerea că are influență asupra funcționarilor ANC și l-a asigurat că la depunerea dosarului nu vor fi probleme, întrucât va fi însoțit de un avocat, iar cererea va fi primită de un funcționar cu care are relații apropiate. Suma de bani, respectiv 5.000 euro, a fost remisă la data de 6 noiembrie 2025 de către martor inculpatei și unui cetățean ucrainean', se precizează în comunicat.
Conform procurorilor, în perioada 7 noiembrie 2025 - 26 ianuarie 2026, la solicitarea acesteia și a cetățeanului ucrainean, persoane aflate pe teritoriul Ucrainei ar fi plăsmuit actele de stare civilă ale bunicilor materni ai martorului, respectiv extrase din Registrul de Stat al actelor de stare civilă a cetățenilor din Ucraina.
Cetățeanul ucrainean ar fi efectuat mai multe deplasări din România în Ucraina, unde, prin intermediul legăturilor sale, ar fi falsificat actele de stare civilă ale bunicilor martorului, respectiv actele de naștere, care să ateste în mod nereal că cei doi s-au născut anterior anului 1940 în regiunea Odesa (regiunea Odesa nefiind inclusă în granițele României Mari din perioada interbelică), actele de căsătorie și de deces.
'La data de 26 ianuarie 2026, aceste acte plăsmuite au fost remise martorului, care a fost sprijinit ulterior, la data de 25 februarie 2026, în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române. La data de 18 noiembrie 2025, inculpata a determinat un funcționar din cadrul Autorității Naționale de Cetățenie să înregistreze în evidențele instituției un număr de cinci cereri pentru redobândirea cetățeniei române pentru un număr de cinci persoane, fără ca aceste persoane să se prezinte personal în fața funcționarului de la registratura autorității', arată Parchetul.
Referitor la cea de a doua persoană, procurorii au reținut săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la dare de mită.
'În data de 23 aprilie 2026, inculpata a pretins martorului suma de 7.500 de euro, pentru ea și pentru funcționari din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie. Inculpata a lăsat martorul să creadă că ar avea influență asupra membrilor din comisia pentru acordarea cetățeniei din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, pe care îi va determina să urgenteze, până la finele anului 2026, procedura de soluționare a unei cereri de redobândire a cetățeniei române, depusă la ANC la data de 25 februarie 2026. Marți, inculpata a fost prinsă în flagrant după ce primise de la persoana în cauză suma de 7.500 euro', precizează PICCJ. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Timiș: Șase persoane, între care și un polițist, reținute în urma perchezițiilor în dosarul furturilor calificate
Șase persoane, între care și un polițist, au fost reținute în urma perchezițiilor care avut loc, marți, în județul Timiș, într-un dosar de furt calificat, cu un prejudiciu total de peste 900.000 de euro, urmând a fi dispuse măsurile legale în vederea recuperării acestuia. Polițiști din cadrul Poliției Munici
Botoșani: Prefectul a dispus încetarea mandatului primarului comunei Drăgușeni, Eugen Nechita
Primarul comunei Drăgușeni din județul Botoșani, Eugen Nechita, a rămas fără mandat, în baza unui ordin emis, marți, de prefectul Raluca Curelariu. Nechita este anchetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru
Tribunalul București respinge cererea de intrare în insolvență a STB; Primarul general: Neașteptat
Tribunalul București a respins marți cererea de intrare în insolvență a Societății de Transport București (STB), pentru că nu au fost depuse toate documentele necesare. 'Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitorul Societatea de Transporturi București STB, față de nedepunerea tuturor documentelor pre
DNA: Fostul director al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri - judecat pentru peste 100 de fapte de abuz în serviciu
Fostul director al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri, Dorel Marcel Dume, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de peste 100 de fapte de abuz în serviciu. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teri
Covasna: Percheziții într-un dosar de trafic de persoane și supunere la muncă forțată; cinci persoane, reținute
Cinci membri ai aceleiași familii, o femeie și patru bărbați, au fost reținuți de procurorii DIICOT într-un dosar în care sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, supunere la muncă forțată sau obligatorie și trafic de persoane în formă continuată, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna.
Ciucu: Voi contesta de fiecare dată controlul judiciar pentru că mă consider nevinovat
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, marți, că va contesta în continuare măsura controlului judiciar care i-a fost impusă de procurorii DNA, pentru că se consideră nevinovat. 'În primul rând, dacă nu aș face acest gest (contestarea controlului judiciar - n.r.), m-aș recunoaște vinovat și, pentru că eu trebuie să &icir
Ciucu: Simpatizez foarte mult cu situația în care se află primarul Timișoarei după decizia CCR
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, marți, referitor la decizia CCR privind Legea integrității, că 'simpatizează foarte mult' cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, însă momentan nu comentează această situație. 'Momentan nu comentez decizia CCR-ului. Eu trebuie să mă coordonez cu colegii mei de partid. Este ceva ce trebu
Timiș: Percheziții la suspecți de furturi din locuințe; este vizat și un agent de poliție
Domiciliul unui agent din cadrul Poliției Municipiului Timișoara este vizat, alături de cele ale altor persoane, de percheziții domiciliare efectuate, marți dimineața, în județul Timiș, într-un dosar de furturi din locuințe. În total au loc 16 percheziții efectuate de Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul P
Suceava: Accidentul în care a murit un copil de cinci ani, produs de un adolescent de 15 ani
Accidentul de luni seară din localitatea Vadu Moldovei, soldat cu decesul unui copil de cinci ani, a fost produs de un adolescent de 15 ani, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Tribunalul București discută cererea STB de a intra în insolvență
Tribunalul București va discuta marți cererea Societății de Transport București (STB) de intrare în insolvență. Potrivit portalului instanțelor de judecată, dosarul a fost înregistrat joia trecută și a primit un prim termen pe data de 18 august, Societatea de Transport București STB SA fiind menționată drept debitor, în timp
Galați: Bărbat cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi lovit soția cu mașina pe o trecere de pietoni
Un bărbat în vârstă de 42 de ani din municipiul Galați este cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi lovit intenționat cu autoturismul soția, care traversa strada pe o trecere de pietoni, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. ''În data de 17 august 2026, la ora 15:33, Inspectoratul de P
Danileț, despre decizia CCR în cazul Fritz: Un anumit magistrat asistent va fi desemnat să ne convingă că albul e negru
Fostul judecător Cristi Danileț susține că există o decizie a Curții Constituționale din 2005 prin care s-a stabilit că un mandat în curs nu poate fi întrerupt, însă este sigur că, în cazul amendamentului la legea ANI care îl vizează pe Dominic Fritz, motivarea va fi redactată de un anumit magistrat asistent ''desemnat să facă un
CCR: Reglementarea măsurilor de sancționare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului
Curtea Constituțională a României a stabilit, luni, cu privire la modificările aduse la Legea integrității, că reglementarea măsurilor de sancționare a conflictului de interese intră în marja de apreciere a legiuitorului. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, luni, AGERPRES, judecătorii constituționali, cu majoritate de voturi,
CCR: Amendamentul prin care aleșii incompatibili își pierd funcțiile, declarat constituțional; vizat - Dominic Fritz
Curtea Constituțională a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile. Cu majoritate de voturi, CCR a declarat ca fiind constituțională prevederea din lege care menționează înceta
CCR: Sintagma ''persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți'' din Legea ANI - neconstituțională
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională, luni, sintagma ''persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți'' din Legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Președintele Nicușor Dan a criticat, &i








