logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DNA: Fostul secretar de stat Adrian Pintea, trimis în judecată; procurorii au pus sechestru pe un imobil

Imagine din galeria Agerpres

Fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea, și directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare, Romeo Șoldea, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, în stare de libertate, pentru instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată, respectiv abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, iar procurorii anticorupție au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun imobil deținut de Adrian Pintea și asupra unui bun mobil deținut de Romeo Șoldea, până la concurența sumei de 148.542 lei și a cheltuielilor judiciare.

Potrivit unui comunicat al DNA, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), având în subordine directă Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), Adrian Pintea l-ar fi determinat pe directorul general al instituției, Romeo Șoldea, să întreprindă demersurile necesare pentru transferul unui cunoscut al său, cu încălcarea unor dispoziții legale primare.

Persoana respectivă a fost transferată de la Camera Deputaților - Departamentul Secretariatului Tehnic - Registratură și Arhivă la Autoritatea Națională Fitosanitară, pe funcția publică generală de consilier superior în cadrul Biroului Relații Publice Internaționale, cu atribuții pe linie de secretariat.

Ulterior, persoana a fost mutată definitiv, împreună cu postul ocupat, la Oficiul Județean Fitosanitar (OJF) Botoșani, în localitatea sa de domiciliu.

'Într-o primă etapă, Adrian Pintea i-ar fi solicitat lui Romeo Șoldea să aprobe, într-un termen foarte scurt, transferul persoanei respective de la Camera Deputaților la ANF - Biroul Relații Publice Internaționale, deși ar fi cunoscut că emiterea deciziei de transfer urma să se realizeze cu încălcarea unor dispoziții din Codul administrativ. Potrivit acestor dispoziții, autoritatea publică avea obligația de a publica un anunț cu cel puțin 30 de zile înainte de data stabilită pentru verificarea îndeplinirii competențelor profesionale necesare ocupării funcției publice, însă transferul ar fi fost realizat în numai șapte zile de la formularea cererii', arată sursa citată.

Într-o a doua etapă, ca urmare a instigării inițiale exercitate de Adrian Pintea, Romeo Șoldea ar fi dispus mutarea definitivă a aceleiași persoane, împreună cu postul ocupat, la OJF Botoșani, cu începere de la data de 16 decembrie 2024, printr-o decizie presupus nelegală, adoptată cu încălcarea legislației naționale și a regulamentelor Uniunii Europene aplicabile în domeniu. În acest mod, persoana respectivă ar fi fost încadrată pe o funcție publică ce presupunea exercitarea atribuțiilor de control în domeniul tehnic fitosanitar.

'În acest scop, ar fi fost operate modificări ale fișei postului, noului angajat fiindu-i atribuite competențe pe care nu le putea exercita nici în fapt, nici în drept, întrucât nu deținea studii superioare de specialitate în domeniul fitosanitar și nici nu absolvise cursuri de perfecționare sau pregătire profesională în domeniul agricol, horticol, biologic ori chimic', arată sursa citată.

DNA precizează că prin aceste demersuri ar fi fost vătămate interesele legitime ale Autorității Naționale Fitosanitare, prin încadrarea, în condiții presupus nelegale, prin transfer, a unei persoane pe un post pe care nu îl putea ocupa prin concurs, în contextul suspendării organizării concursurilor, precum și prin imposibilitatea obiectivă a acesteia de a îndeplini atribuțiile prevăzute în fișa postului. Totodată, ar fi fost cauzat un prejudiciu bugetului MADR în cuantum de 148.542 lei, reprezentând salariile brute încasate de persoana respectivă în perioada 9 decembrie 2024 - 8 octombrie 2025, în calitate de funcționar public cu atribuții de control.

Autoritatea Națională Fitosanitară s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menționată anterior, reprezentând prejudiciul material cauzat instituției, și a solicitat actualizarea acesteia cu rata inflației, precum și obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a acestuia. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 219

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 24-07-2026 17:31

Fraudă la examenul pentru permis/Candidații primeau din exterior răspunsurile la teste folosind aparatură audio-video

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a reținut șase persoane, printre care se află și administratorul unei școli auto, acuzați că ajutau candidați la examenul pentru permisul de conducere să treacă de proba teoretică, prin oferirea în timp real a răspunsurilor corecte folosind aparatură audio și camere video. Opt inculpați su

Justitie si interne 24-07-2026 13:45

Bihor: Decizia instanței privind ridicarea sechestrului de 6 milioane de euro în dosarul Pașca, amânată pe 31 iulie

Tribunalul Bihor a rămas în pronunțare și va decide în 31 iulie dacă menține sau ridică măsurile asigurătorii în valoare de peste 6 milioane de euro instituite asupra bunurilor, conturilor și sumelor de bani aparținând lui Viorel Pașca și membrilor familiei sale, într-un dosar în care apărarea susține că sechestrul este nelegal și neî

Justitie si interne 24-07-2026 13:23

Corupție în industria de apărare/Procurorii au găsit 500.000 de euro în locuința directorului Uzinei Mecanice Plopeni

Procurorii DNA au găsit în locuința lui Tiberiu Alexandru Pîrvu, director la Uzina de Armament Plopeni, sume de bani în lei și valută, în cuantum de aproximativ 500.000 de euro. Banii au fost ridicați și vor fi puși sub sechestru. Trei directori de la două companii de stat de armament au fost reținuți vineri de procurorii

Justitie si interne 24-07-2026 13:10

Neamț: Polițiștii au găsit în vestiarele medicilor ortopezi de la SJU dispozitive în valoare de peste 200.000 lei

Polițiștii chemați, miercuri seara, de managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț la secția de Ortopedie a unității sanitare au găsit în vestiarele mai multor medici ortopezi dispozitive medicale estimate la peste 200.000 de lei, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, conf. dr. Alexandru Patrașcu. Managerul SJU Piatra-Neam

Justitie si interne 24-07-2026 10:17

Trei directori din companii de stat de armament, reținuți de DNA pentru luare de mită (surse)

Trei directori din companii de stat de armament au fost reținuți de procurorii DNA, fiind acuzați că ar fi luat mită, au declarat vineri surse judiciare pentru AGERPRES. Conform surselor citate, este vorba de Mihai Rafiu - directorul Uzinei de Armament București, Alexandru Tiberiu Pîrvu - director la Uzina de Armament Plopeni și Liliana Sorescu - directo

Justitie si interne 23-07-2026 16:25

Bihor/Viorel Pașca și avocații săi contestă sechestrul de 6 milioane de euro; decizia Tribunalului, amânată pentru vineri

Viorel Pașca și avocații săi contestă sechestrul de peste 6 milioane de euro pus de procurorii DIICOT pe conturile și bunurile familiei sale, în dosarul privind centrele de la Dumbrava. Potrivit avocatului Răzvan Doseanu, decizia Tribunalului Bihor privind sechestrul instituit în cazul lui Viorel Pașca a fost amânată pentru v

Justitie si interne 23-07-2026 16:12

ICCJ amână cu două săptămâni pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru data de 6 august, pronunțarea unei soluții definitive în dosarul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor pentru neplata unor drepturi salariale restante către magistrați, apărute ca urmare a unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri

Justitie si interne 23-07-2026 15:23

Makaveli anunță că procurorii au clasat dosarul său de evaziune fiscală după ce a achitat prejudiciul

Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a anunțat joi că procurorii au dispus clasarea dosarului său de evaziune fiscală, după ce a achitat prejudiciul care se ridica la peste 100.000 de euro. 'Vreau să vă anunț pe toți că astăzi s-a încheiat controlul judiciar, nu mai am brățară și s-a dispus ordonanța de clasare a dosa

Justitie si interne 23-07-2026 14:18

Brașov: Tânără de 20 de ani, agresată sexual la o petrecere privată și filmată în ipostaze intime

Un bărbat din Brașov a ajuns în arest preventiv după ce ar fi agresat sexual o tânără de 20 de ani, la o petrecere, și ar fi filmat-o în ipostaze intime, fără consimțământul acesteia. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, după o petrecere organizată într-o locuință privată, tânăra a făcu

Justitie si interne 23-07-2026 13:24

Giurgiu: Trei inculpați, între care un ofițer de poliție, reținuți într-un dosar de mită

Un ofițer de poliție din județul Giurgiu, fratele său și reprezentantul unei societăți comerciale au fost reținuți pentru 24 de ore de procurorii DNA, într-un dosar de dare și luare de mită în legătură cu împiedicarea unor controale asupra transporturilor efectuate de acea firmă. Potrivit unui comunicat transmis, joi, de DNA, ofițerul

Justitie si interne 23-07-2026 10:15

Controloare STB, agresată de o femeie într-un autobuz pe linia 331 din Capitală

O femeie este cercetată penal de procurori, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, fiind acuzată că a bătut o controloare STB pe linia autobuzului 331 din Capitală. Potrivit unor date din anchetă, incidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 13:30, într-un autobuz care circula între stațiile Piața Dorobanți - P

Justitie si interne 23-07-2026 05:15

ICCJ se va pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților

Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța joi în dosarul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor pentru neplata unor drepturi salariale restante către magistrați, apărute ca urmare a unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Procesul se află î

Justitie si interne 22-07-2026 21:49

Suceava: Bărbatul care ar fi lovit intenționat cu mașina un adolescent pe trotinetă a fost arestat

Bărbatul din Suceava, în vârstă de 51 de ani, care ar fi dat cu mașina, intenționat, peste un adolescent de 14 ani, aflat pe trotinetă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, conform unei decizii a Tribunalului Suceava. ''În baza art. 226 C.proc.pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tri

Justitie si interne 22-07-2026 19:30

Brăila: Un inculpat din clanul Buricea a mers acasă la un polițist de la Investigații Criminale, care a apelat 112

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila a transmis, miercuri, un punct de vedere după apariția în spațiul public a unor informații potrivit cărora unul dintre inculpații din clanul Buricea, reținut de DIICOT pe 17 iulie și eliberat în urma unei decizii a Tribunalului București, s-ar fi deplasat la locuința unui polițist din cadrul Serviciului de In