Percheziții la Casa de Pensii București; sute de persoane au ieșit fraudulos la pensie
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziții în biroul unui funcționar de la Casa de Pensii București, acuzat că face parte dintr-o grupare specializată în comiterea unor infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prin falsificarea datelor pentru emiterea deciziilor de pensionare pentru un număr de peste 860 de persoane.
Conform unor oficiali ai DIICOT, în dosar mai sunt implicați un expert judiciar și un fost angajat ITM.
DIICOT a anunțat miercuri că efectuează, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, 30 de percheziții pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Teleorman, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Galați, la domiciliile mai multor persoane fizice, la sediile unor persoane juridice și al unei instituții publice, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
'Cercetările efectuate au reliefat faptul că, începând cu anul 2018, pe raza municipiului București s-a constituit și a activat un grup infracțional organizat specializat în comiterea unor infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prin introducerea on-line în bazele de date aparținând Agenției Naționale de Administrare Fiscală a unor date informatice nereale, reprezentate de declarațiile fiscale D 112 (declarația privind obligația de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate) care atestă o vechime fictivă în muncă pentru un număr considerabil de persoane, cu scopul de a fi utilizate de Casele de Pensii competente pentru emiterea deciziilor de pensionare și implicit pentru stabilirea cuantumul pensiei', spune DIICOT.
Membrii grupării au folosit asociații nonprofit fără activitate, societăți comerciale de tip fantomă și persoane vulnerabile ale căror date de identificare erau utilizate pentru a emite documente ce atestau, nereal, calitatea de angajat pentru persoanele interesate să obțină vechimea în muncă, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 15.000 și 50.000 lei.

Prin depunerea acestor declarații fiscale s-a urmărit crearea unui istoric scriptic în câmpul muncii pentru beneficiarii pensiilor, astfel încât aceștia să îndeplinească condițiile de eligibilitate impuse de Casele de Pensii din punct de vedere al veniturilor realizate.
Deși beneficiarii pensiilor nu au fost niciodată angajați la societățile comerciale și la asociațiile nonprofit controlate de membrii grupării, în urma depunerii declarațiilor aceștia au dobândit în mod fictiv și retroactiv această calitate. Până în prezent a rezultat faptul că prin această modalitate pe parcursul a 5 ani s-a generat o vechime nereală în muncă pentru un număr de peste 860 persoane (beneficiari).
'De asemenea, aceste declarații au fost utilizate la majorarea cuantumului pensiei sau pentru emiterea deciziei de pensionare la solicitarea a peste 170 de persoane, cauzând bugetelor Caselor de Pensii competente o pagubă în valoare totală de aproximativ 7.000.000 lei, calculată până la data de 31.12.2024, ce are caracter evolutiv, valoarea sa continuând sa crească până in prezent. Urmarea acestor acțiuni, Casele de Pensii au fost induse în eroare prin stabilirea, în mod necorespunzător, a unei valori mult mai mare a cuantumului sumelor de bani plătite persoanelor care au solicitat acordarea sau recalcularea pensiei. Mai mult, în unele cazuri, acestea au acordat pensii unor persoane care, fără aceste perioade introduse în mod nereal, nu ar fi beneficiat de acest drept. Nucleul grupării de criminalitate organizată, constituită pe principiul colaborativ, egalitarist, bazată pe interdependența pozitivă, fără lider sau o ierarhie, reunește 7 membri, doi dintre ei fiind funcționari publici. De asemenea, din probele administrate a reieșit faptul că grupul infracțional organizat, la diferite date, a fost sprijinit de alți 13 suspecți, cu rol de susținere, dezvoltare și sprijin, toți aflați sub coordonarea palierului central', explică DIICOT.
Membrii constituenți, cu rol decizional și de coordonare, au identificat, direct sau prin intermediul celorlalți membri ai grupului, asociații nonprofit și societăți comerciale ale căror situații contabile erau pretabile pentru a fi folosite la angajarea fictivă a persoanelor interesate de generarea de vechime în muncă, persoane vulnerabile sau cu situație financiară precară, ale căror date de identitate au fost folosite pentru a fi interpuse în relațiile cu instituțiile statului, precum și persoane interesate să obțină vechime fictivă în muncă în scopul obținerii de beneficii.
Aceștia au introdus și validat în sistemele informatice ale instituțiilor publice date informatice care atestă calitatea de angajat și plata contribuțiilor sociale pentru persoanele interesate. Au completat și introdus în sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală declarațiile 112, cu datele persoanelor angajate în mod fictiv, iar ulterior au verificat vizibilitatea acestora în sistem.
Totodată, membrii nucleului au stabilit înțelegeri cu privire la modalitatea de valorificare și plată a serviciilor oferite de grupare și au colectat sumele de bani.
Palierele secundare, alături de atribuțiile atribuite de către nucleu (identificare de societăți și persoane, generarea de documente și colectarea de sume de bani), au avut și rolul de a intermedia schimbul de informații dintre beneficiari și membrii grupării, cu privire la documentele necesare realizării activității și au oferit consultanță juridică de specialitate în materia dreptului muncii și asigurărilor sociale pentru persoanele interesate să obțină vechime nereală în muncă în scopul rezolvării unor situații punctuale.
Audierile de desfășoară la sediul DIICOT - Structura Centrală. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec
Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică
Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și
Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)
Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat
Bistrița-Năsăud: Un bărbat care a amenințat o fată de 18 ani și apoi a agresat un polițist, reținut pentru 24 de ore
Un bărbat de 37 de ani din orașul Beclean, care a amenințat o fată de 18 ani și ulterior, după intervenția polițiștilor, a agresat fizic un agent, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit informațiilor transmise joi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, acesta mai este acuzat că a condus pe drumurile publice fără a deține permis și că a








