Neamț: Bărbat reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și a comis alte patru infracțiuni
Un bărbat din localitatea Trifești a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și a venit la domiciliul concubinei, pe care a amenințat-o cu acte de violență, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Reclamația la 112 a fost făcută de victima în vârstă de 29 de ani, iar la fața locului a venit un echipaj de poliție.
'Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul de 33 de ani, care se afla într-o stare avansată de ebrietate, ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil, din localitatea Trifești, unde persoana protejată și-ar fi stabilit reședința, adresându-i acesteia amenințării cu acte de violență. Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi încredințat autoturismul său unui tânăr de 20 de ani, persoană ce nu deține permis de conducere și de asemenea aflată sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Ramona Ciofu.
Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzațiile de amenințare, violare de domiciliu, încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere și încălcarea ordinului de protecție.
Șoferul autoturismului este cercetat penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Omul de afaceri Ionel Rusen, reținut în dosarul lui Georgescu (surse)
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Ionel Rusen este complice cu Georgescu în schema de înșelăciune, în care parte vătămată este omul de afaceri Răzvan Leu. AGERPRE
UPDATE Călin Georgescu, reținut de procurori (surse)
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Conform surselor citate, Georgescu nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor.
ICCJ: Experții judiciari pot contesta hotărârile instanțelor prin care li s-a refuzat majorarea onorariului
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că experții judiciari pot ataca în instanță deciziile instanțelor care refuză să le majoreze onorariile. Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept a stabilit că expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care i
Călin Georgescu - adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune. Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineața și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Procurorii au stat mai bine de șase ore la locuința
O legitimație 'diplomatică' suspectă, găsită în casa lui Georgescu (surse)
O legitimație 'diplomatică' pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 'Legitimația' este intitulată 'DIPLOMATIC ID' - Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint
Aparat de bruiaj, găsit în mașina lui Georgescu (surse)
Anchetatorii au găsit un aparat de bruiaj în mașina lui Călin Georgescu, care îi permitea fostului candidat la Președinție să nu fie înregistrat în timp ce poartă diverse conversații, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Conform surselor, este vorba de un aparat de bruiaj (rabbler), folosit pentru a bloca ascult
Percheziții DNA în vămile Siret și Racovăț, dar și la Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi (oficial)
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, luni, 54 de percheziții în județele Botoșani, Suceava, Neamț și Iași, într-un dosar de corupție, potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA. Sursa citată arată că cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează
Zeci de susținători ai lui Călin Georgescu - la DIICOT; măsuri de siguranță dispuse de Jandarmerie
Zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-au strâns, luni, în fața sediului central al DIICOT din Capitală, iar pentru gestionarea situației Jandarmeria Capitalei a dispus măsuri de ordine și siguranță publică. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei transmis AGERPRES, pentru si
Procurorii DIICOT au solicitat informații din patru țări în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu (surse)
Procurorii DIICOT au solicitat informații din Letonia, Italia, Marea Britanie și Elveția în dosarul în care este vizat pentru înșelăciune fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni, în timp de se îndrepta
Plângerea penală aflată la dosarul DIICOT care îl vizează de Călin Georgescu, asumată de un om de afaceri din Buzău
Omul de afaceri Răzvan Leu, din județul Buzău, a confirmat luni că este persoana care a formulat plângerea penală aflată la baza dosarului instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), care îl vizează pe fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.
Percheziții DNA în punctele de trecere a frontierei Siret, Racovăț și Dorohoi (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, percheziții în Vămile Siret, Racovăț și Dorohoi, într-un dosar în care se investighează fapte de corupție comise de vameși, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, descinderile din acest caz au loc în 54 de locații din județel
Un intermediar din dosarul lui Georgescu a ajuns la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a ajuns luni la sediul DIICOT, unde va fi audiat în legătură cu acuzațiile de înșelăciune la adresa fostului candidat la Președinție. Este vorba de Ion Negoescu, cel care i-a făcut legătura lui Georgescu cu Răzvan Leu, un om de afaceri din Buzău, păgubit în dosar.
Arad: Tribunalul obligă Primăria Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei, dar solicitarea a fost respinsă. Primarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, spune că va lupta în continuare în instanță pentru a nu se crea un preced
VIDEO Imagini cu intrarea anchetatorilor în vila lui Călin Georgescu
DIICOT a făcut publică o înregistrare cu momentul intrării mascaților în vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în cadrul unei anchete în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat de înșelăciune. Pe înregistrare apar mascații, care intră în mai multe locații, prima fiind a lui Călin
Buzău: Număr ridicat de solicitări la Centrul Schengen pentru cursuri în zona criptomonedelor și a perchezițiilor informatice
Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen (CMPS) din Buzău desfășoară cursuri de pregătire în domeniul Cybercrime, cu accent pe fluxurile financiare de criptomonede și percheziții informatice, program care va fi menținut în grila de oferte educaționale cel puțin aincini, în contextul numărului mare de solicitări. Cursuril









