Buzău: Avocatul Poporului s-a autosesizat în 14 situații în acest an, inclusiv după o explozie într-un apartament
Avocatul Poporului s-a autosesizat în 14 cazuri de-a lungul anului 2026, fiind vizate situațiile unor minori aflați în situații de risc, dar și explozia produsă într-un bloc de locuințe din municipiul Buzău, în urma căreia un bărbat a fost rănit iar alte câteva zeci de persoane au fost evacuate.
În primele șase luni ale anului 2026, 48 cetățeni au solicitat telefonic sprijin Biroului Teritorial (BT) Ploiești al instituției Avocatul Poporului, au fost primiți în audiență 72 cetățeni, fiind soluționate 65 de petiții prin care cetățenii reclamau posibila încălcare a drepturilor și libertăților constituționale de către autorități ale administrației publice.
'Buzoienii continuă să reclame problemele cu care se confruntă în materia recalculării drepturilor de pensie, nevalorificarea unor adeverințe care atestă veniturile realizate suplimentar și nevalorificate la calculul pensiei, dar și întârzieri foarte mari în emiterea deciziilor de recalculare a pensiei sau lipsa unui răspuns formulat cererilor depuse. Totodată, mulți buzoieni sunt nemulțumiți de modul în care s-a efectuat cadastrul sistematizat de la nivelul localităților, fiindu-le lezat dreptul de proprietate prin omiterea înscrierii în evidențele cadastrale a unor suprafețe de teren sau prin suprapunerea unor amplasamente. De altfel, buzoienii au reclamat și instituirea abuzivă a unor taxe de salubrizare la nivelul unor localități fără a se ține cont de principiul tarifării echitabile, corelat cu cantitatea de deșeuri colectată de la nivelul fiecărei gospodării, neexistând reduceri pentru proprietarii care locuiesc ocazional în respectivele imobile sau nefiind reglementate scutiri pentru proprietarii care nu locuiesc în respectivele imobile și nu au produs deșeuri pe raza respectivelor localități', a transmis, pentru AGERPRES, coordonatorul BT- Ploiești al Instituției Avocatul Poporului, consilier Maria Mirabela Mălăescu.
Totodată, reprezentanții Biroului Teritorial Ploiești s-au sesizat din oficiu de 14 ori și au efectuat o anchetă la Primăria Municipiului Buzău. Mai mult, în urma exploziei produse într-un bloc din municipiu, la începutul anului, Avocatul Poporului s-a autosesizat pentru a verifica măsurile dispuse de autorități cu privire la situația persoanelor evacuate.
'Ancheta efectuată a vizat corectarea unor înscrieri eronate în cartea funciară a unui imobil, erori produse în timpul cadastrului sistematizat. Sesizările din oficiu au vizat situațiile unor minori aflați în situații de risc (abuzuri fizice, sexuale, răniți în accidente rutiere, feroviare), situația persoanelor evacuate din blocul în care a avut loc o explozie în municipiul Buzău, măsurile dispuse de autorități pentru sprijinirea acestora, accidente de muncă produse pe raza județului Buzău și măsurile dispuse de autorități referitor la cercetarea evenimentului, acordarea de îngrijiri medicale, dar și a despăgubirilor prevăzute de lege victimelor accidentelor de muncă', a mai precizat coordonatorul BT- Ploiești al Instituției Avocatul Poporului.
O explozie neurmată de incendiu a avut loc în data de 18 ianuarie într-un bloc din municipiul Buzău, cauza fiind o acumulare de gaze, a transmis la acel moment Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău. O persoană a fost rănită, iar alte câteva zeci au fost evacuate. La scurt timp după eveniment, treisprezece persoane au fost cazate în camerele de cantonament ale Clubului Gloria Buzău, locatarii beneficiind de apă, hrană și încăperi dotare cu paturi, televizoare și sisteme de încălzire.
În competența BT Ploiești sunt cuprinse județele Prahova, Buzău și Dâmbovița. Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de oricare altă autoritate publică din România și are drept drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice. Printre domeniile de activitate în care poate acționa instituția Avocatul Poporului se numără drepturile omului, drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap, domeniul apărarea, protecția și apărarea drepturilor copilului, armată, justiție, poliție, penitenciare, domeniul proprietate, muncă, protecție socială, impozite și taxe. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: George Onea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAI: Instigările la protest - tentative de manipulare a fermierilor; principalele solicitări au fost soluționate
Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns deja în țară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate. Precizările M
Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului
Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î
Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv
Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch
Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol
Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații
Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific
Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență
Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc
Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală
Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.
Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av
Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu
Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g
Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret
Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale
Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină
Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi
Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani
Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de
Jandarmii bucureșteni rămân în fața Curții de Apel, unde sunt mai mulți susținători ai lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei își menține forțele de ordine în fața Curții de Apel, unde mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu sosiți în cursul dimineții de vineri protestează în continuare, după ce instanța a decis ca acesta rămână î
Cluj: Inspector de mediu, reținut de DNA pentru luare de mită
Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea unui inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu pentru luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în perioada 15-16 octombrie 2026, în contextul efectuării unui control la începutul aceleiași luni la o societate din j
Alba: Tineri reținuți după ce au furat cardurile bancare ale unor copii instituționalizați
Trei tineri au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia după ce ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unei case de tip familial, de unde ar fi smuls din perete o cutie metalică în care se aflau cardurile bancare ale minorilor instituționalizați, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'Di







