logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mureș: Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul decesului primarului din Apold

Imagine din galeria Agerpres

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș a anunțat, joi, deschiderea unui dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul primarului din Apold, fostul fotbalist Gabi Mureșan.

'La data de 8 iulie 2026, în jurul orei 22:50, Poliția municipiului Sighișoara a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat, de 44 de ani, din comuna Apold a intrat într-un lac în afara localității Șaeș și nu a mai ieșit la suprafață. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și scafandrii din cadrul Salvamont Târgu Mureș. În urma activităților specifice de căutare, bărbatul a fost identificat în stare de inconștiență, fiind transportat spital, însă, din nefericire, cel în cauză a decedat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul acestuia', a informat, joi, IPJ Mureș.

Anunțul decesului primarului a fost făcut, joi dimineață, de către reprezentanții administrației publice locale din Apold, pe pagina de Facebook a instituției.

'Astăzi trăim cu toții o mare durere, Primăria Comunei Apold își exprimă profunda tristețe la vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gabi Mureșan, primar și slujitor devotat al comunității noastre. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit (...)', a anunțat Primăria Apold.

În urmă cu o seară, după ora 23:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș a anunțat că pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara au intervenit pentru căutarea unei persoane posibil înecate într-un lac, la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold.

În sprijinul pompierilor militari a fost solicitat și un echipaj din cadrul Salvamont Mureș.

Victima a fost extrasă din lac în jurul orei 1:00, iar echipajele de intervenție au predat-o ambulanței SMURD.

Gabriel Stelian Mureșan era născut în 13 februarie 1982, la Sighișoara, iar ca fotbalist a jucat pe post de mijlocaș defensiv la echipe precum CFR Cluj, ASA Târgu Mureș și Gloria Bistrița și a avut nouă selecții în echipa națională a României. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 2439

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 23-10-2026 19:26

Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol

Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații

Justitie si interne 23-10-2026 18:51

Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific

Justitie si interne 23-10-2026 18:29

Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență

Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc

Justitie si interne 23-10-2026 17:37

Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală

Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.

Justitie si interne 23-10-2026 16:54

Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează

Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av

Justitie si interne 23-10-2026 16:17

Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu

Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g

Justitie si interne 23-10-2026 15:48

Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret

Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale

Justitie si interne 23-10-2026 15:37

Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină

Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi

Justitie si interne 23-10-2026 15:16

Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani

Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de

Justitie si interne 23-10-2026 15:10

Jandarmii bucureșteni rămân în fața Curții de Apel, unde sunt mai mulți susținători ai lui Georgescu

Jandarmeria Capitalei își menține forțele de ordine în fața Curții de Apel, unde mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu sosiți în cursul dimineții de vineri protestează în continuare, după ce instanța a decis ca acesta rămână î

Justitie si interne 23-10-2026 14:36

Cluj: Inspector de mediu, reținut de DNA pentru luare de mită

Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea unui inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu pentru luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în perioada 15-16 octombrie 2026, în contextul efectuării unui control la începutul aceleiași luni la o societate din j

Justitie si interne 23-10-2026 14:13

Alba: Tineri reținuți după ce au furat cardurile bancare ale unor copii instituționalizați

Trei tineri au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia după ce ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unei case de tip familial, de unde ar fi smuls din perete o cutie metalică în care se aflau cardurile bancare ale minorilor instituționalizați, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'Di

Justitie si interne 23-10-2026 13:07

Condamnări grele în cazul încăierării între două clanuri la Urziceni, printre care și o detenție pe viață

Tribunalul Ialomița a dispus condamnarea a 39 de inculpați implicați în încăierarea cu arme de foc de anul trecut între două clanuri la Urziceni, în urma căreia două persoane au murit după ce au fost împușcate. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din cei 40 de inculpaț

Justitie si interne 23-10-2026 12:43

CSM: Executarea hotărârilor judecătorești definitive este obligatorie, inclusiv pentru stat

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, în contextul recentei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului, că executarea hotărârilor judecătorești definitive este obligatorie, inclusiv pentru stat. 'În contextul deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza 'Pușcașu și alții &ic

Justitie si interne 23-10-2026 11:27

Reacția procurorului general la violența în școli: Orice faptă de natură penală trebuie investigată cu maximă responsabilitate

Procurorul general Cristina Chiriac a avut o primă reacție la creșterea violenței în școli, în care susține că gravitatea incidentelor recente din unitățile de învățământ impune un răspuns instituțional ferm și că orice faptă de natură penală trebuie investigată cu maximă responsabilitate. 'Violența în școli e