ANP reacționează după ce doi polițiști de la Penitenciarul Rahova au fost trimiși în judecată pentru tortură
Administrația Națională a Penitenciarelor a reacționat, joi, după ce doi tineri polițiști de la Penitenciarul Rahova au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind acuzați că l-ar fi torturat pe autorul crimei din 2023 de la Grădina Botanică din Craiova.
Potrivit unui comunicat al ANP transmis, joi, AGERPRES, la data de 5 octombrie 2024, conducerea Penitenciarului București-Rahova a fost informată cu privire la existența unor indicii referitoare la o posibilă agresiune exercitată asupra unei persoane private de libertate. Ca urmare, se arată în comunicat, atât conducerea unității, cât și Administrația Națională a Penitenciarelor au acționat cu 'promptitudine', dispunând efectuarea de verificări interne, în conformitate cu atribuțiile și competențele legale. 'Modul riguros în care administrația penitenciară a gestionat acest caz a fost apreciat inclusiv de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor ori Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT), în cadrul evaluărilor efectuate', a transmis ANP.
În urma verificărilor, au fost identificate elemente care au fundamentat sesizarea organelor de urmărire penală competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și a eventualelor răspunderi penale, se menționează în comunicat, adăugându-se că, la nivelul unității penitenciare, au fost declanșate procedurile administrative prin sesizarea comisiei de disciplină cu privire la polițiștii de penitenciare identificați ca fiind implicați în acest caz. Potrivit dispozițiilor legale aplicabile, procedura disciplinară se suspendă până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
'Încă din etapa verificărilor interne, au fost dispuse măsuri organizatorice privind replanificarea în serviciu a polițiștilor de penitenciare vizați, astfel încât aceștia să nu mai desfășoare activități care presupun contact direct cu persoanele private de libertate', a indicat ANP.
În prezent, cei doi polițiști, ca urmare a dobândirii calității de inculpat, au fost puși la dispoziție, conform dispozițiilor legale.
'Administrația Națională a Penitenciarelor își reafirmă angajamentul de a-și exercita atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, profesionalismului și transparenței și menține o politică de toleranță zero față de orice comportament care încalcă legea, normele profesionale sau valorile care guvernează activitatea sistemului administrației penitenciare. Respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, a demnității umane și a standardelor legale privind executarea pedepselor reprezintă obligații fundamentale pentru întregul personal al poliției penitenciare', se evidențiază în comunicat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat miercuri că a trimis în judecată doi agenți de poliție penitenciară, în vârstă de 21, respectiv 26 de ani, acuzați de săvârșirea infracțiunii de tortură, victima lor este un deținut în vârstă de 19 ani.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că este vorba de elevul care, în iunie 2023, a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova și l-a rănit grav pe prietenul acesteia.
Condamnat definitiv la 15 ani închisoare, Mario Alexandru Fojică a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde doi polițiști ar fi decis să-i aplice o 'corecție' pentru fapta comisă.
Gardienii l-ar fi bătut timp de mai multe ore pe tânărul deținut cu picioarele, pumnii și au folosit și un ciocan. Mai mult, ei l-ar fi îndemnat pe colegul de celulă să-l lovească.
În dosar a fost trimis în judecată și un asistent medical de la Penitenciarul Rahova, în vârstă de 34 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și fals intelectual.
Anchetatorii susțin că asistentul ar fi știut de actele de tortură la care a fost supus deținutul, însă a ales să nu anunțe autoritățile.
O fată de 14 ani și prietenul acesteia au fost înjunghiați, pe 27 iunie 2023, în timp ce se aflau în Grădina Botanică, eleva decedând în urma rănilor suferite. Atacatorul - Mario Alexandru Fojică - era la acel moment elev la Colegiul Național Militar 'Tudor Vladimirescu'.AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SRI: Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice; va continua să asigure securitatea și siguranța românilor
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției. SRI a reacționat în urma declarațiilor făcute
Bistrița-Năsăud: Ordine provizorii de protecție emise pentru șase elevi și profesoara atacată cu cuțitul de minorul de 13 ani
Polițiștii au emis, în cursul serii de marți, șapte ordine de protecție provizorii pentru șase elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița și pentru profesoara de 28 de ani atacată cu cuțitul de minorul de 13 ani, iar acestuia din urmă i-a fost montată brățară de monitorizare, potrivit datelor furnizate AGERPRES de către purtătorul de c
Constanța: Vânătorul de mine M 271 'Căpitan Constantin Dumitrescu' a încheiat participarea la exercițiul MCM BLACK SEA TG
Vânătorul de mine M 271 'Căpitan Constantin Dumitrescu' din cadrul Divizionlui 146 Nave Minare-Deminare 'Viceamiral Constantin Niculescu-Rizea' s-a întors marți, în portul militar Constanța, de la cea de-a douăsprezecea activare a Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră - MCM BLACK SEA (Mine Countermeasures Task G
VIDEO Bistrița-Năsăud: Elevul de 13 ani, autorul atacului cu cuțitul de la o școală, a acționat premeditat și nu a manifestat remușcări (Parchet)
Elevul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit un cadru didactic și un alt elev, de 12 ani, de la o școală gimnazială din Bistrița, a acționat premeditat, cel mai probabil din motive rasiale, și nu a manifestat remușcări după comiterea faptelor, a declarat, marți, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Adrian Briciu.
Dâmbovița: Ambulanțier atacat la muncă de un coleg, Poliția a deschis dosar penal
Un ambulanțier a sesizat Poliția că a fost atacat la muncă de un coleg, pe fondul unor discuții în contradictoriu, și a fost amenințat cu un obiect ascuțit-înțepător, informează, marți, IPJ Dâmbovița. 'La data de 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin plângere, de un băr
Sibiu: O bucureșteancă, reținută după ce ar fi ajutat un bărbat să obțină ilegal trei credite în numele unei brașovence
O femeie din București a fost reținută după ce ar fi ajutat un bărbat din județul Ilfov să obțină ilegal trei credite în valoare de 13.000 de lei, în numele unei alte femei din Brașov, a precizat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, Vlad Teodosiu-Păducel. Potrivit sursei ci
Prahova: 'Justițiarul din Berceni' - în arest la domiciliu în dosarul de lipsire de libertate și lovire
Cei doi bărbați reținuți de polițiștii Secției 4 Ploiești într-un dosar de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, unul dintre ei fiind cel cunoscut în mediul online drept 'Justițiarul din Berceni', au fost plasați, marți, în arest la domiciliu. 'La data de 20 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadr
DIICOT pune din nou sechestru pe apartamentele Nordis
DIICOT a dispus reinstituirea sechestrului asupra apartamentelor Nordis din Mamaia, după ce Curtea de Apel București a ridicat săptămâna trecută măsurile asigurătorii privind bunurile companiilor Nordis Management și Nordis Mamaia. 'La data de 19 octombrie 2026, prin ordonanță, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus luarea măsurii sechestru
DGPMB: Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală de 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei - Brigada de Investigare a Criminalității Economico-Financiare au pus în executare, marți, nouă mandate de percheziție domiciliară și 17 mandate de aducere, în municipiul București și județele Dâmbovița și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, în perioada
Marta Cartabia: Anularea alegerilor prezidențiale din România, un prilej de reflecție pentru Comisia de la Veneția
Președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, a declarat marți că experiența României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecție asupra noilor provocări la adresa securității și democrației. Ea a atras atenția în special asupra influenței rețelelor de socializare și a noilor forme de putere
Gorj: 15 percheziții domiciliare în dosare penale de evaziune fiscală; mai mulți lăutari, vizați
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au efectuat, marți, 15 percheziții domiciliare, în cadrul unor dosare penale ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Bistrița-Năsăud: Dosar penal pentru divulgarea imaginilor cu atacul comis de elevul de 13 ani într-o școală
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru divulgare de date nepublice, după ce imaginile atacului cu cuțitul comis, luni, de elevul de 13 ani de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, înregistrate de camerele de supraveghere ale unității de învățământ, au ajuns în spațiul public și au circulat intens pe rețelele de soci
Prahova: Doi bărbați, reținuți pentru lipsire de libertate și lovire; unul e 'Justițiarul din Berceni' (surse)
Doi bărbați de 25 de ani, respectiv 35 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Secției 4 Ploiești într-un dosar de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, unul dintre ei fiind cel cunoscut în mediul online drept 'Justițiarul din Berceni', au precizat, marți, surse judiciare. 'Din cercetările efe
Președinta Comisiei de la Veneția, la CCR: Instituțiile democratice sunt întotdeauna afectate de slăbirea independenței sistemului de justiție
Președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, a afirmat, în cadrul unei vizite la Curtea Constituțională a României, că instituțiile democratice sunt întotdeauna afectate de slăbirea independenței sistemului de justiție. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, Curtea Constituțională a României a primit lu
DIICOT critică dur dezincriminarea deținerii de droguri: Deschide traficanților multe căi de a scăpa de răspunderea penală
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) critică dur inițiativa legislativă depusă la Senat privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, susținând că această reglementare nu reduce traficul de droguri, ci deschide traficanților mai multe căi de a scăpa de răspunderea penală. În








