logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DNA: Arhitectul-șef al Primăriei Baia Mare - judecat pentru luare de mită și abuz în serviciu

Imagine din galeria Agerpres

Izabella-Mihaela Morth, arhitect-șef al municipiului Baia Mare, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzată de luare de mită și abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES, procurorii Biroului teritorial Baia Mare - Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Izabellei-Mihaela Morth, arhitect-șef al municipiului Baia Mare, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată (patru acte materiale) și luare de mită în formă continuată (15 acte materiale), a M.Z.A., arhitect și administrator al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (șapte acte materiale), dar și a K.R. și P.F., asociați unici și administratori ai unor societăți comerciale, fiecare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

Procurorii anticorupție notează în rechizitoriul trimis instanței că, în perioada aprilie 2023 - iulie 2025, Izabella-Mihaela Morth, în calitate de arhitect-șef al municipiului Baia Mare, în exercitarea atribuțiilor de serviciu privitoare la analizarea documentațiilor tehnice necesare pentru emiterea unor certificate de urbanism și autorizații de construire, depuse de trei beneficiari - persoane fizice și juridice -, ar fi emis un certificat de urbanism și trei autorizații de construire cu încălcarea legii, cu consecința vătămării intereselor legale ale municipiului Baia Mare și/sau a unor persoane fizice și a procurării în mod corelativ a unui folos necuvenit beneficiarilor în cauză.

De asemenea, în perioada decembrie 2019 - martie 2025, în aceeași calitate, în mod repetat, Izabella-Mihaela Morth ar fi acceptat promisiunea unor foloase necuvenite și ar fi pretins foloase necuvenite iar ulterior le-ar fi primit (articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse electrocasnice și sanitare, un obiect de mobilier) de la M.Z.A., reprezentant al unei societăți cu domeniul de activitate principal 'Activități de arhitectură', precum și de la P.F. și K.R., reprezentanți ai unor societăți comerciale având ca obiect principal/secundar de activitate dezvoltarea (promovarea) imobiliară și realizarea de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, în cuantum total estimat de 55.730 lei (echivalentul a 11.158 euro), menționează anchetatorii.

''Banii ar fi fost primiți de inculpata Izabella-Mihaela Morth în legătură cu îndeplinirea/urgentarea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu/în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, în beneficiul/interesul mituitorilor/societăților administrate de aceștia'', arată DNA.

Spre exemplu, Izabella-Mihaela Morth ar fi semnat o autorizație de construire a unui bloc având la bază documentația tehnică întocmită de firma lui M.Z.A., deși nu fuseseră respectate prevederile legale privind suprafețele minimale prevăzute în Legea locuinței, nu fuseseră proiectate spații și dotări de folosință comună, ar fi emis, cu încălcarea legii, o autorizație de construire în beneficiul lui K.R. iar ulterior, prin toate demersurile făcute, ar fi susținut interesele acestuia în legătură cu extinderea unei străzi, pentru a se crea astfel o cale de acces, contrar reglementărilor urbanistice, ar fi acordat consultanță de specialitate lui M.Z.A. privind modul de întocmire, completare sau refacere a documentației tehnice aferente unor proiecte necesare clienților acestuia și ar fi soluționat cereri care ar fi fost de resortul altor servicii din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare, în interesul și la solicitarea lui P.F..

Dosarul de urmărire penală a fost trimis, spre judecare, la Tribunalul Maramureș, cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză și de se confisca suma reprezentând echivalentul foloaselor necuvenite obținute. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 2145

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 16-10-2026 11:14

Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ

O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale

Justitie si interne 16-10-2026 10:41

Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT

Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-

Justitie si interne 15-10-2026 16:39

ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare

Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î

Justitie si interne 15-10-2026 16:20

Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii

Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger

Justitie si interne 15-10-2026 14:28

Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri

Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG

Justitie si interne 15-10-2026 14:23

Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri

O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției

Justitie si interne 15-10-2026 14:18

ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei

Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec

Justitie si interne 15-10-2026 13:30

Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică

Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și

Justitie si interne 15-10-2026 11:50

Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)

Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat

Justitie si interne 15-10-2026 11:16

Bistrița-Năsăud: Un bărbat care a amenințat o fată de 18 ani și apoi a agresat un polițist, reținut pentru 24 de ore

Un bărbat de 37 de ani din orașul Beclean, care a amenințat o fată de 18 ani și ulterior, după intervenția polițiștilor, a agresat fizic un agent, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit informațiilor transmise joi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, acesta mai este acuzat că a condus pe drumurile publice fără a deține permis și că a

Justitie si interne 15-10-2026 09:14

Iași: Bugetul de stat, prejudiciat cu cel puțin 16,6 milioane de lei de o grupare specializată în evaziune fiscală

Bugetul de stat a fost prejudiciat cu cel puțin 16,6 milioane de lei de o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea credință a creditului societății și spălare a banilor, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Poliția Română. Potrivit sursei citate, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalit

Justitie si interne 15-10-2026 09:02

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina

Populația din nordul județului Tulcea a primit, joi dimineață, un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, acesta fiind al doilea de la începutul zilei. Mesajul a fost transmis în jurul orei 8:35, iar autoritățile îndeamnă populația să-și păstreze calmul și să se adăp

Justitie si interne 15-10-2026 05:30

Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților

Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.

Justitie si interne 14-10-2026 22:24

Ghișeele unde se restituiau permisele și taloanele reținute vor fi închise pe 17 și 18 octombrie; activitatea se mută la Hala Laminor

Ghișeele unde se restituiau permisele de conducere și certificatele de înmatriculare reținute, vor fi închise în perioada 17-18 octombrie, iar activitatea se va muta la Hala Laminor, începând cu 19 octombrie, informează Brigada Rutieră a Capitalei. 'Începând de luni, activitățile de relații cu publ

Justitie si interne 14-10-2026 20:25

Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024

Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024. 'Ca urmare a depunerii de către o asociație a peste 600 de plângeri în contextul anulării alegerilor prezidențiale din dec