logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tribunalul Militar amână cu câteva zile pronunțarea sentinței în Dosarul '10 August'

Imagine din galeria Agerpres

Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a amânat pentru luni, 15 iunie, pronunțarea sentinței în primă instanță în Dosarul '10 August', în care foști șefi ai Jandarmeriei sunt judecați pentru reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018.

La ultimul termen de judecată ar fi trebuit ca instanța să asculte ultimul cuvânt al inculpaților, însă colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș și colonelul Cătălin Sindile, dar și avocații acestora nu s-au prezentat în sala de judecată joi, în încercarea de a obține o amânare a dezbaterilor.

Singurul prezent dintre foștii șefi ai Jandarmeriei a fost Laurențiu Cazan, care a declarat că și acum, la opt ani de la incidentele din Piața Victoriei, consideră că a procedat corect.

Procurorul de ședință a solicitat aplicarea unor pedepse cu închisoarea pentru cei trei foști șefi ai Jandarmeriei, cu un spor pentru circumstanțe agravante.

Astfel, pentru colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș și colonelul Cătălin Sindile procurorul a cerut închisoare cu executarea pedepsei, în timp ce pentru Laurențiu Cazan a fost solicitată o pedeapsă mai blândă, și anume, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității, având în vedere atitudinea acestuia în timpul procesului - a fost singurul dintre cei trei care a dat o declarație în fața instanței, dar și faptul că pentru una dintre infracțiuni a intervenit prescripția.

Faptele s-au prescris în cazul altor șapte jandarmi trimiși în judecată pentru purtare abuzivă.

În opinia procurorului, chiar dacă o parte dintre fapte s-au prescris, jandarmii trebuie să plătească daune morale către protestatarii care au avut de suferit în urma intervenției în forță a autorităților.

În luna august 2023, foștii șefi ai Jandarmeriei au fost trimiși în judecată de procurorii Secției Militare a Parchetului General în dosarul privind protestul din 10 august 2018, 312 persoane vătămate constituindu-se părți civile în proces.

Colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, colonelul Laurențiu Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, în prezent ofițer în cadrul acestei structuri, și colonelul Cătălin Sindile, fost prim-adjunct al șefului Jandarmeriei Române, sunt acuzați de abuz în serviciu.

În același dosar, au fost trimiși în judecată alți 13 ofițeri și subofițeri de la Jandarmeria Capitalei: col. (r) Laurențiu Ciobanu Cristian, fost comandant de batalion în cadrul DGJMB, col. Răzvan Cătălin Popescu, col. Marian Ion Zăvoianu, lt. col. Adrian Costel Dumitru, mr. Luca Moldoveanu, cpt. Marius Daniel Mihai, plt. adj. (r) Alin Belecciu, plt. maj. Marian Cristian Bîrsan, plt. adj. Cristian Bolat, plt. adj. șef George Buzatu, plt. adj. Florea Carmocanu, plt. adj. șef (r) Bardahan Pavel Custrin și plt. maj. (r) George Constantin Zamfir.

Aceștia sunt acuzați de purtare abuzivă sau complicitate la această infracțiune.

Conform anchetei, colonelul Laurențiu Cazan, în calitate de comandant al acțiunii, precum și Gheorghe Cucoș și Ionuț Sindile, în calitate de coordonatori ai aceleiași acțiuni, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piața Victoriei - aproximativ 30.000 persoane, intervenție pe care ulterior au și condus-o.

Procurorii susțin că intervenția în forță a jandarmilor împotriva întregii mase a protestatarilor din Piața Victoriei, în data de 10 august 2018, a fost nelegală și nejustificată iar folosirea de către forțele de ordine a unor dispozitive din dotare - bastoane de cauciuc, scuturi de protecție, spray-uri lacrimogene, grenade de mână cu efect acustic și iritant lacrimogen, pulverizatoare de capacitate mărită și cartușe - poate fi considerată drept un tratament 'inuman' și 'degradant'. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 1388

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 24-10-2026 10:40

Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului

Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î

Justitie si interne 24-10-2026 10:37

Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv

Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch

Justitie si interne 23-10-2026 19:26

Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol

Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații

Justitie si interne 23-10-2026 18:51

Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific

Justitie si interne 23-10-2026 18:29

Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență

Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc

Justitie si interne 23-10-2026 17:37

Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală

Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.

Justitie si interne 23-10-2026 16:54

Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează

Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av

Justitie si interne 23-10-2026 16:17

Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu

Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g

Justitie si interne 23-10-2026 15:48

Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret

Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale

Justitie si interne 23-10-2026 15:37

Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină

Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi

Justitie si interne 23-10-2026 15:16

Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani

Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de

Justitie si interne 23-10-2026 15:10

Jandarmii bucureșteni rămân în fața Curții de Apel, unde sunt mai mulți susținători ai lui Georgescu

Jandarmeria Capitalei își menține forțele de ordine în fața Curții de Apel, unde mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu sosiți în cursul dimineții de vineri protestează în continuare, după ce instanța a decis ca acesta rămână î

Justitie si interne 23-10-2026 14:36

Cluj: Inspector de mediu, reținut de DNA pentru luare de mită

Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea unui inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu pentru luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în perioada 15-16 octombrie 2026, în contextul efectuării unui control la începutul aceleiași luni la o societate din j

Justitie si interne 23-10-2026 14:13

Alba: Tineri reținuți după ce au furat cardurile bancare ale unor copii instituționalizați

Trei tineri au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia după ce ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unei case de tip familial, de unde ar fi smuls din perete o cutie metalică în care se aflau cardurile bancare ale minorilor instituționalizați, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'Di

Justitie si interne 23-10-2026 13:07

Condamnări grele în cazul încăierării între două clanuri la Urziceni, printre care și o detenție pe viață

Tribunalul Ialomița a dispus condamnarea a 39 de inculpați implicați în încăierarea cu arme de foc de anul trecut între două clanuri la Urziceni, în urma căreia două persoane au murit după ce au fost împușcate. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din cei 40 de inculpaț