Procurorul Sandu, replică la Savonea: Hoții și criminalii trebuie tratați cu empatie și salvați din ghearele procurorilor
Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, susține că distrugerea independenței judecătorilor, urmată de valuri de achitări și restituiri de dosare, a creat furia publică care a asigurat 'combustibilul' pentru măsurile luate de Guvern împotriva magistraților.
Sandu consideră că, astăzi, trăim două adevăruri: 'cel în care hoții și criminalii trebuie tratați cu empatie și trebuie salvați din ghearele procurorilor' și cel în care organele de urmărire penală au fost dezarmate, prin legi scrise cu rea credință.
Procurorul a postat un mesaj pe Facebook, în care îi dă o replică președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, după ce aceasta a reclamat în cadrul ședinței CSM de marți o campanie de manipulare și stigmatizare a judecătorilor, dând vina pe politicieni și pe procurori pentru prescrierea unor dosare în instanțe.
'Observ că este reîncălzită o temă care speram să nu mai ajungă în atenția publicului - prescripția răspunderii penale care a avut drept urmare salvarea tuturor corupților (dar nu numai). Astfel, în ședința Secției de judecători au fost identificați doi vinovați - oamenii politici și organele de urmărire penală (adică procurorii), care au trimis prea târziu în judecată și astfel nu a putut fi evitată prescrierea faptelor. S-a precizat că judecătorii nu pot fi de vină pentru că ei nu au făcut decât să aplice principii europene și cel mai înalt standard de protecție a drepturilor omului (inculpatului), declarându-și în acest fel independența, iar aceasta a condus la o nemulțumire a Guvernului. Sunt convins ca metoda 'coperta' sau înlocuirea câte unui membru din complet care a avut drept efect reluarea de la zero a cercetării judecătorești (deși CEDO nu cere astfel de măsuri radicale), ani de zile de amânări inutile în dosare cu miză, detașări succesive sau revocarea unor delegări sau detașări sunt tot o expresie a independenței absolute a judecătorului. Această independență este înțeleasă că pot să fac orice nenorociri judiciare fără să suport nici un fel de consecințe pentru că, nu-i așa, suntem magistrați', spune Claudiu Sandu.
El recunoaște că o mare parte din vină pentru fenomenul prescrierii o poartă politicienii, însă îi apără pe procurori, susținând că s-a săturat ca aceștia să fie 'vinovații de serviciu'.
'Cu privire la cei doi vinovați indicați sunt perfect de acord că o mare vină o poartă oamenii politici, ale căror ticăloșie și cinism mă uimesc în fiecare zi. Este adevărat că, dacă oamenii politici ar fi dorit, ar fi putut salva prescrierea răspunderii penale intervenind legislativ în intervalul de timp prevăzut de lege. Dar nu s-a dorit. În ceea ce privește al doilea vinovat indicat de Secția pentru judecători, și anume procurorii, ne-am obișnuit să fim vinovații de serviciu (vezi cazul 'Caracal' când toată incompetența organelor statutului s-a spart în capul unui procuror care, în loc să doarmă liniștit acasă, a ales să se lupte pentru viața acelor copile). Cu toate acestea, mențiunea de azi nu este corectă și, pentru că nimeni nu este dispus să spună adevărul, îl voi spune eu. În privința prescripției, au existat două hotărâri ale CCR. În prima hotărâre, deși dispozitivul arăta clar că se constată neconstituționalitatea unui text de lege, considerentele arătau că, dacă învinuirea a fost prezentată suspectului, termenul prescripției a fost întrerupt. 99% din practica judiciară a mers în această direcție, judecătorii fiind conștienți de catastrofa la care s-ar fi ajuns dacă prescripția specială ar fi dispărut peste noapte. După 4 ani a venit din nou CCR și a explicat că prescripția specială a dispărut și că toată practică judiciară este greșită. Așadar, niște oameni numiți politic la CCR au redus la tăcere marea masă a magistraților penaliști care interpretaseră legea în spiritul său', adaugă procurorul Claudiu Sandu.
În opinia lui, cei mai mulți magistrați erau pregătiți să se predea 'în fața unei asemenea enormități juridice', când a apărut o licărire de speranță, respectiv Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
'Niște magistrați curajoși nu au acceptat ca infractorii să scape și au mers la Curtea Europeană de Justiție. Pentru prima dată, această instanță a arătat că deciziile unei Curți Constituționale pot fi lăsate fără efect, iar magistratul poate aplica direct legislația europeană. Pentru îndrăzneala lor, acești magistrați au fost aspru pedepsiți prin asmuțirea Inspecției Judiciare asupra lor, prin promovarea unor acțiuni disciplinare, prin sancționarea lor, prin eliminarea din completuri, prin orice măsură de natură să sperie și să creeze frustrare. Cine a săvârșit astfel de fapte? Cei care azi clamează independența justiției, cei care astăzi îi înfierează pe cei care își permit să critice unele decizii definitive, cei care se plâng că Guvernul îi abuzează. Era de neconceput ca un magistrat să nu aplice deciziile unei instanțe naționale și să aplice direct legislația europeană. Până la urmă trebuie să fim suveraniști', explică Claudiu Sandu.
În continuare, el enumeră măsurile luate împotriva judecătorilor curajoși, printre care hărțuiri ale Inspecției Judiciare, note mici date la examenele de promovare, revocarea unor detașări și delegări.
'Culmea, cei care au distrus orice urmă de independență pretind astăzi că apară independența. Atunci când îi pedepsești pe cei care, manifestându-și independența, și-au permis să mai dea câte o condamnare a unui mare corupt, când ai revocat delegări sau detașări pentru că magistratul nu mai corespundea standardului impus, când ai trimis Inspecția Judiciară să hărțuiască niște oameni care și-au permis să nu fie de acord cu tine, când le dai note în batjocură la funcțiile de conducere celor care au făcut greșeala de a se înscrie la concurs împotriva favoriților clicii de la vârful justiției, când îți aduci aminte după aproape un an că este posibil ca un magistrat să fi avut o manifestare nedeontologică și te sesizezi din oficiu, nu prea mai poți să pretinzi că aperi independența justiției. În realitate, distrugerea independenței judecătorilor urmată de valuri de achitări și restituiri de dosare a creat furia publică care a asigurat combustibilul pentru măsurile luate de Guvern împotriva magistraților. Personal cred că aceasta a fost o strategie cu participarea ambelor părți, iar motivul pentru care cred aceasta este că, în timp ce pare că se dădea o luptă pentru independenta justiției împotriva Guvernului, se pronunțau soluții apoplexice, cum a fost soluția privind actele întocmite de lucrătorii DGA, care a condus la un nou val de dosare distruse iremediabil', spune Sandu.
În continuare, procurorul consideră că 'salvarea corupților', a unor traficanți de copii sau de droguri, dispariția marilor dosare de corupție sau de evaziune fiscală 'nu pot fi ascunse sub masca respectării unor principii europene sau internaționale'.
'Până la urmă, funcționarea unui serviciu public cum este justiția se evaluează de fiecare cetățean în funcție de rezultate. Iar aceste rezultate vorbesc de la sine. Salvarea corupților, dar nu numai (inclusiv traficanți de copii sau de droguri au fost salvați), dispariția marilor dosare de corupție sau de evaziune fiscală (deși toată lumea constată generalizarea fenomenului corupției, precum și furtul generalizat din banul public), sentimentul general de impunitate al infractorilor care se filmează pe Tik Tok săvârșind infracțiuni, sentimentul cetățeanului că nu mai există justiție, toate acestea nu pot fi ascunse sub masca respectării unor principii europene sau internaționale. Marile democrații se remarcă tocmai prin pedepsirea infractorilor, în vreme ce noi ne remarcăm prin pedepsirea magistraților', afirmă Claudiu Sandu.
La final, procurorul mai spune că în prezent trăim două adevăruri: 'cel în care hoții și criminalii trebuie tratați cu empatie' și cel în care organele de urmărire penală au fost dezarmate prin legi scrise cu rea-credință.
'Prin urmare, trăim astăzi două adevăruri: cel în care hoții și criminalii trebuie tratați cu empatie și trebuie salvați din ghearele procurorilor, care sunt niște ticăloși abuzivi, dar și cel în care organele de urmărire penală au fost dezarmate, prin legi scrise cu rea-credință, de posibilitatea de a mai lupta eficient cu hoții, iar ultimii judecători curajoși sunt uciși într-un cor de urlete ale boților sau ale Inspecției Judiciare. Cei chemați să stabilească adevărul sunt beneficiarii actului de justiție - cetățenii. Dacă sunt mulțumiți de actul de justiție, înseamnă că Secția pentru judecători are dreptate, dar dacă nu sunt mulțumiți de actul de justiție, este posibil să am eu dreptate', se încheie mesajul postat de Claudiu Sandu. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im
MAI: Instigările la protest - tentative de manipulare a fermierilor; principalele solicitări au fost soluționate
Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns deja în țară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate. Precizările M
Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului
Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î
Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv
Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch
Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol
Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații
Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific
Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență
Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc
Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală
Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.
Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av
Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu
Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g
Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret
Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale
Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină
Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi
Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani
Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de
Jandarmii bucureșteni rămân în fața Curții de Apel, unde sunt mai mulți susținători ai lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei își menține forțele de ordine în fața Curții de Apel, unde mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu sosiți în cursul dimineții de vineri protestează în continuare, după ce instanța a decis ca acesta rămână î
Cluj: Inspector de mediu, reținut de DNA pentru luare de mită
Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea unui inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu pentru luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în perioada 15-16 octombrie 2026, în contextul efectuării unui control la începutul aceleiași luni la o societate din j








