logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Dosarul șefului SMAp/Iulian Berdilă: Orice încercare de asociere a numelui meu cu activități nelegale este nefondată

Imagine din galeria Agerpres

General-locotenent Iulian Berdilă, locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării, al cărui nume apare în dosarul DNA în care este cercetat generalul Vlad Gheorghiță, precizează că nu există fapte sau acțiuni care să susțină existența vreunei încălcări a legii din partea sa.

''În legătură cu recentele acuzații formulate, resping categoric orice insinuare privind existența unei activități ilicite sau a unei conduite de natură penală din partea mea. Situația invocată nu reprezintă o problemă de natură penală în ceea ce mă privește, ci vizează un context de împrejurări față de care nu am avut nicio implicare și despre care nu am avut cunoștință în maniera în care se încearcă a fi acreditat. Nu există fapte sau acțiuni care să susțină existența vreunei încălcări a legii din partea mea'', a afirmat acesta, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Armatei României.

Potrivit acestuia, conduita sa a fost caracterizată permanent de respectarea fără rezerve a legii, precum și a regulamentelor militare aplicabile.

''Orice încercare de asociere a numelui meu cu activități nelegale este nefondată, lipsită de suport factual și ignoră realitatea obiectivă a faptelor, întreaga mea activitate fiind desfășurată în conformitate cu obligațiile legale și profesionale care îmi revin. Nu în ultimul rând, vă rog să aveți în vedere că îmi rezerv dreptul de a utiliza toate mijloacele legale necesare pentru apărarea reputației, onoarei și drepturilor mele', a subliniat Iulian Berdilă.

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției, după ce ar fi intervenit pentru suplimentarea locurilor la buget de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, astfel încât 20 de candidați nu au mai plătit taxă, trei urmând să intre în MApN după absolvire.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Iulian Berdilă, locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București - Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul MApN.

'Înscrisul oficial emis (...) ar fi determinat luarea deciziei pentru suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget, prin promovarea candidaților admiși inițial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate', menționează anchetatorii.

Prin această modalitate, spune DNA, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale, prin afectarea relațiilor instituționale și, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați, prin promovarea acestora de pe locurile cu taxă pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare trei candidați să fie încadrați pe posturi de ofițer la Ministerul Apărării Naționale. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 11786

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 01-11-2026 13:51

Poliția Capitalei: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi atacat cu un cuțit un șofer de ride-sharing

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce, aflat sub influența alcoolului, ar fi lovit cu un cuțit șoferul de ride-sharing care l-a transportat la destinație, a informat, duminică, Poliția Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului Bu

Justitie si interne 31-10-2026 20:25

Radu Oprea: Până în acest moment, nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene

Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, informează, sâmbătă seară, că cea de-a doua dronă a fost observată ultima dată în zona dintre Vaslui și Bacău, iar până în acest moment nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene. 'În această seară, două drone au pătruns neautorizat în spațiul aeria

Justitie si interne 31-10-2026 17:27

Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani

Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost

Justitie si interne 30-10-2026 19:11

Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone

Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p

Justitie si interne 30-10-2026 15:14

Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D

Justitie si interne 30-10-2026 15:08

Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc

Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat

Justitie si interne 30-10-2026 14:37

Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP

Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil

Justitie si interne 30-10-2026 14:06

Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița

Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de

Justitie si interne 29-10-2026 17:47

Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)

Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal

Justitie si interne 29-10-2026 16:53

Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale

Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco

Justitie si interne 29-10-2026 16:13

Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)

Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st

Justitie si interne 29-10-2026 16:11

Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car

Justitie si interne 29-10-2026 15:36

Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie

Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului

Justitie si interne 29-10-2026 14:36

Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''

O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean

Justitie si interne 29-10-2026 13:28

Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'

Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru