UPDATE Cluj: Poliţia Română a trimis o echipă de control, în urma crimei de la Luna
Conducerea Poliției Române a dispus trimiterea unei echipe de control care să verifice modul în care au intervenit și au gestionat situația polițiștii clujeni, în cazul crimei din localitatea Luna.
'Conducerea Poliției Române a dispus ca o echipă de polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române să se deplaseze la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, în vederea efectuării de verificări, cu privire la modul de intervenție și gestionare a situației de către polițiști, în contextul comiterii unor fapte cu violență. Echipa de verificare este formată din specialiști ai Direcției Control Intern, Direcției de Ordine Publică și Centrului Operațional. În raport de rezultatele verificărilor, vor fi măsurile legale și administrative care se impun', se arată într-o informare trimisă marți de IGPR.
ORA 11.33 Cluj: O femeie de 36 de ani a murit după ce a fost tăiată cu un cuțit; mai multe persoane implicate în conflict
O femeie de 36 de ani a murit după ce a fost tăiată cu un cuțit, în timpul unui conflict care a avut loc în localitatea Luna și în care au fost implicate mai multe persoane, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
'În data de 26 mai a.c., în jurul orei 06:20, Secția 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii a fost sesizată cu privire la faptul că în localitatea Luna, comuna Luna, ar fi avut loc un conflict violent, în urma căruia patru persoane ar fi fost agresate de un bărbat. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat patru victime, cu vârste cuprinse între 16 și 36 de ani. Din verificările preliminare efectuate a rezultat faptul că un tânăr de 18 ani, în timp ce se deplasa spre locul de muncă, în zona locuinței unui tânăr de 24 de ani, ar fi fost abordat de acesta din urmă. Între cei doi ar fi avut loc discuții contradictorii, în contextul în care tânărul de 18 ani ar avea o relație cu fosta concubină a tânărului de 24 de ani', se arată într-o informare trimisă marți de IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, ulterior, tânărul de 24 de ani s-ar fi deplasat la locuința fostei sale concubine, în vârstă de 18 ani, unde ar fi agresat-o fizic și ar fi scos-o din locuință. În sprijinul victimei ar fi intervenit mama sa, în vârstă de 36 de ani, precum și sora, o minoră de 16 ani, care, de asemenea, au fost agresate cu un obiect tăietor-înțepător.
'În urma evenimentului, femeii de 36 de ani i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă, din nefericire, echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul acesteia. Persoana bănuită de comiterea faptelor a fost identificată, depistată și imobilizată în scurt timp la locuința sa din aceeași localitate, ulterior fiind condusă la sediul poliției. Pe numele agresorului figura emis un ordin de protecție de către Judecătoria Luduș, la data de 14 mai a.c., prin care avea obligația de a păstra o distanță minimă de 15 metri față de locuința victimei, având în vedere că agresorul și victimele locuiau în imobile alăturate', mai arată IPJ Cluj.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor legale care se impun. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO IGPR: Măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane de lei, instituite în dosare de infracțiuni economice în ultimele două săptămâni
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 24 de acțiuni de amploare, iar în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane d
VIDEO Alba: Bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft a fost reținut
Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft a fost reținut pentru 24 de ore. ''Față de bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lân
Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im
MAI: Instigările la protest - tentative de manipulare a fermierilor; principalele solicitări au fost soluționate
Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns deja în țară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate. Precizările M
Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului
Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î
Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv
Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch
Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol
Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații
Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific
Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență
Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc
Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală
Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.
Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av
Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu
Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g
Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret
Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale
Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină
Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi
Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani
Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de









