logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ICCJ sesizează CCR în legătură cu modificarea legislației penale care reglementează procedura de cameră preliminară

Imagine din galeria Agerpres

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri sesizarea Curții Constituționale în legătură cu o lege care aduce modificări Codului de procedură penală, prin care parlamentarii au instituit o procedură mai rapidă în faza de cameră preliminară a proceselor în instanțe.

Decizia vine după ce președinta Instanței supreme, Lia Savonea, i-a convocat vineri pe toți judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul Secțiilor Unite, pentru a dezbate necesitatea sesizării Curții Constituționale în legătură cu un proiect de modificare a Codului de procedură penală, votat recent în Parlament.

'La data de 22 mai 2026, ora 11:00, constituită în Secții Unite, în conformitate cu prevederile art.27 lit.b) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară, în temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu participarea unui număr de 96 judecători, cu respectarea cerințelor de cvorum prevăzute de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis sesizarea Curții Constituționale a României pentru controlul constituționalității, înainte de promulgare, în ceea ce privește: Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x nr. 228/2026) în raport de prevederile constituționale ale art.1 alin.(5), art.16 alin.(1), art.21 alin.(3), art.24 și art.124 alin.(1) și (2) din Constituție', anunță ICCJ.

Legea a fost adoptată de Senat pe 16 martie și de Camera Deputaților pe 13 mai, fiind inițiată de 43 de deputați și senatori de la toate partidele.

Proiectul introduce mai multe modificări în Codul de procedură penală, printre care noi drepturi pentru victimele agresiunilor, însă ICCJ a atacat la CCR doar partea care se referă la procedura de cameră preliminară.

Concret, proiectul votat în Parlament impune o procedură mai rapidă în faza de cameră preliminară, pentru a nu mai depăși durata de maxim 60 de zile, cum se întâmplă în prezent.

Astfel, una dintre modificări se referea la art. 343, cu următorul cuprins: '(1) Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță. (2) Pentru respectarea dispozițiilor alin. (1) judecătorul de cameră preliminară are îndatorirea să ia din timp toate măsurile necesare pentru asigurarea apărării obligatorii, dacă este cazul, și pentru ca la termenul fixat procedura de citare să fie legal îndeplinită, iar soluționarea cererilor și excepțiilor să nu sufere amânare. (3) În cazul în care, deși procedura de citare este legal îndeplinită, soluționarea cererilor și excepțiilor nu se poate realiza la termenul stabilit potrivit dispozițiilor art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară acordă termen în continuare, fără citarea părților și a persoanei vătămate. Cu excepția termenului prevăzut la art. 345 alin. (3), termenele sunt stabilite în zile succesive. Pentru motive întemeiate, termenele în continuare în camera preliminară pot fi stabilite în zile nesuccesive, între care nu poate fi un interval mai mare de 7 zile. (4) Citațiile pentru termenul stabilit potrivit dispozițiilor art. 344 alin. (4) conțin mențiunea referitoare la acordarea termenelor în continuare și atenționarea că pentru termenele stabilite ulterior nu se vor emite alte citații, părțile și subiecții procesuali având obligația de a urmări parcursul dosarului. (5) Termenele de judecată în camera preliminară pot fi stabilite după un interval mai mare de 7 zile numai dacă probele încuviințate sau măsurile dispuse, prin natura lor, împiedică stabilirea unui termen mai scurt (...)'.

În sesizarea trimisă la CCR, ICCJ susține că modificările propuse la Codul de procedură penală sunt neconstituționale pentru că afectează coerența procedurii penale și drepturile procesuale ale părților.

'Viciile de neconstituționalitate se referă la nesocotirea principiilor constituționale ale legalității și clarității legii, egalității în drepturi, respectării dreptului la apărare, la un proces echitabil și înfăptuirii justiției într-un stat de drept', spune Înalta Curte într-un comunicat de presă.

În continuare, ICCJ precizează care sunt aspectele din lege pe care le consideră neconstituționale:

* Reunirea și disjungerea cauzelor în camera preliminară.

Legea introduce posibilitatea reunirii/disjungerii cauzelor în camera preliminară, dar fără corelare cu regulile existente. Judecătorul de cameră preliminară ar ajunge să intre indirect pe fondul cauzei, deși rolul lui se rezumă la verificarea legalității urmăririi penale. Apar blocaje practice: la ce parchet se restituie cauza, cum se separă dosarele reunite, cum se evită soluțiile contradictorii.

În opinia ICCJ, reglementarea cuprinsă la pct. 2 din Lege, care prevede introducerea unui nou alineat la art. 43, alin. (4), potrivit căruia '(4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică și în procedura camerei preliminare. Reunirea nu se poate dispune în contestația formulată împotriva încheierilor prevăzute la art. 346', ridică probleme de neconstituționalitate din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât soluția legislativă este necorelată cu arhitectura actuală a procedurii camerei preliminare și cu competența funcțională a judecătorului de cameră preliminară, neintegrându-se organic în cadrul normativ existent.

Astfel, actul normativ implică o modificare a competenței funcționale a judecătorului de cameră preliminară care, în analiza sa, va fi ținut să antameze fondul cauzei, deși, potrivit art. 3 și art. 54 din Codul de procedură penală, acesta îndeplinește funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată, fiind competent să verifice legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală.

Conform ICCJ, aceleași vicii de neconstituționalitate sunt identificate și în privința reglementării de la pct. 3 al actului normativ adoptat, în conformitate cu care '(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător în procedura de cameră preliminară. Disjungerea cauzei se dispune și atunci când numai pentru unele dintre infracțiuni sau numai pentru unii inculpați se impune restituirea cauzei la parchet. În cazurile prevăzute la art. 43 alin. (1), judecătorul de cameră preliminară dispune, dacă este cazul, restituirea întregii cauze la parchet'.

'În arhitectura actuală a procesului penal, potrivit art. 46 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța poate dispune disjungerea cauzei pentru unii dintre inculpați sau pentru unele infracțiuni, atunci când această măsură este necesară pentru buna desfășurare a judecății. Totodată, conform art. 63 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispozițiile art. 46 se aplică și în cursul urmăririi penale. Cu toate acestea, nici dispozițiile menționate și nici normele care reglementează procedura camerei preliminare nu conțin o normă de trimitere care să permită aplicarea instituției disjungerii și în această fază procesuală', precizează ICCJ.

* Eliminarea citării la termenele ulterioare în procedura de cameră preliminară.

Noua regulă spune că, după primul termen, părțile trebuie singure 'să urmărească parcursul dosarului'. Norma este vagă și neclară. Se afectează dreptul la apărare și procesul echitabil, deoarece părțile nu mai sunt citate nemaiavând posibilitatea să afle termenele noi stabilite în continuare. Sunt dezavantajate persoanele vulnerabile: deținuți, vârstnici, victime, persoane care nu au acces la internet sau nu dețin cunoștințele digitale pentru utilizarea platformelor.

* 'Autoritatea de lucru judecat' în camera preliminară.

Legea face definitive concluziile judecătorului de cameră preliminară în ceea ce privește legalitatea probelor, aspect ce contrazice jurisprudența CCR, care permite verificarea legalității probelor și în faza de judecată. Instanța de fond ar fi împiedicată să mai analizeze probe obținute nelegal sau neloial. Se limitează dreptul la apărare și rolul instanței de judecată în înfăptuirea justiției. Pentru a se evita decizii ulterioare care constată neconstituționalitatea unor prevederi normative după aplicarea lor în procedurile judiciare, cu efecte negative asupra instanțelor judecătorești și a soluționării cauzelor, se impune verificarea constituționalității cadrului de reglementare adoptat prin legea atacată.

ICCJ afirmă că reglementarea cuprinsă la pct. 50 din Lege, care prevede introducerea art. 346(1) cu următorul conținut: 'Art. 346(1) - (1) Încheierile definitive ale judecătorului de cameră preliminară prin care au fost respinse cererile și excepțiile privind legalitatea administrării probelor sau a efectuării actelor de urmărire penală, precum și cele prin care au fost excluse probe administrate în cursul urmăririi penale ori s-a constatat nelegalitatea unor acte de urmărire penală au autoritate de lucru judecat, inclusiv în cazul unei noi trimiteri în judecată după restituirea cauzei la parchet, precum și în cauzele disjunse. (2) Autoritatea de lucru judecat prevăzută la alin. (1) poate fi invocată în orice stare a procesului', încalcă liberul acces la justiție și dreptul la apărare, întrucât consacră o autoritate de lucru judecat extinsă unor încheieri pronunțate în procedura camerei preliminare, care nu soluționează fondul cauzei și care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, nu se bucură de plenitudinea efectelor specifice hotărârilor definitive asupra fondului.

'Soluția legislativă criticată nu numai că se îndepărtează de jurisprudența Curții Constituționale referitoare la limitele autorității de lucru judecat în materia camerei preliminare, dar intră și într-o contradicție evidentă cu mecanismul procedural reglementat de art. 386 (1) din Codul de procedură penală, afectând coerența internă a reglementării procesual penale și posibilitatea instanței de a asigura respectarea efectivă a garanțiilor fundamentale ale procesului echitabil', este concluzia ICCJ. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 4472

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 25-10-2026 11:38

VIDEO IGPR: Măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane de lei, instituite în dosare de infracțiuni economice în ultimele două săptămâni

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 24 de acțiuni de amploare, iar în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane d

Justitie si interne 25-10-2026 08:26

VIDEO Alba: Bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft a fost reținut

Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft a fost reținut pentru 24 de ore. ''Față de bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lân

Justitie si interne 24-10-2026 22:46

Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im

Justitie si interne 24-10-2026 16:04

MAI: Instigările la protest - tentative de manipulare a fermierilor; principalele solicitări au fost soluționate

Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns deja în țară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate. Precizările M

Justitie si interne 24-10-2026 10:40

Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului

Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î

Justitie si interne 24-10-2026 10:37

Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv

Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch

Justitie si interne 23-10-2026 19:26

Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol

Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații

Justitie si interne 23-10-2026 18:51

Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific

Justitie si interne 23-10-2026 18:29

Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență

Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc

Justitie si interne 23-10-2026 17:37

Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală

Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.

Justitie si interne 23-10-2026 16:54

Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează

Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av

Justitie si interne 23-10-2026 16:17

Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu

Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g

Justitie si interne 23-10-2026 15:48

Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret

Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale

Justitie si interne 23-10-2026 15:37

Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină

Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi

Justitie si interne 23-10-2026 15:16

Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani

Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de