logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tribunalul Militar va da pe 11 iunie sentința în Dosarul 10 August

Imagine din galeria Agerpres

Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a anunțat joi că pe 11 iunie va pronunța sentința în primă instanță în Dosarul 10 August, în care foști șefi ai Jandarmeriei sunt judecați pentru reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018.

La acest termen de judecată ar fi trebuit ca instanța să asculte ultimul cuvânt al inculpaților, însă colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș și colonelul Cătălin Sindile, dar și avocații acestora nu s-au prezentat în sala de judecată, în încercarea de a obține o amânare a dezbaterilor.

Singurul prezent dintre foștii șefi ai Jandarmeriei a fost Laurențiu Cazan, care a declarat că și acum, la opt ani de la incidentele din Piața Victoriei, consideră că a procedat corect.

La finalul dezbaterilor, judecătorul a anunțat că va pronunța sentința pe data de 11 iunie.

Miercuri, procurorul de ședință a solicitat aplicarea unor pedepse cu închisoarea pentru cei trei foști șefi ai Jandarmeriei, cu un spor pentru circumstanțe agravante.

Astfel, pentru colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș și colonelul Cătălin Sindile procurorul a cerut închisoare cu executarea pedepsei, în timp ce pentru Laurențiu Cazan a fost solicitată o pedeapsă mai blândă, și anume, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității, având în vedere atitudinea acestuia în timpul procesului - a fost singurul dintre cei trei care a dat o declarație în fața instanței, dar și faptul că pentru una dintre infracțiuni a intervenit prescripția.

De asemenea, în cazul altor șapte jandarmi trimiși în judecată pentru purtare abuzivă faptele s-au prescris.

În opinia procurorului, chiar dacă o parte dintre fapte s-au prescris, jandarmii trebuie să plătească daune morale către protestatarii care au avut de suferit în urma intervenției în forță a autorităților.

În luna august 2023, foștii șefi ai Jandarmeriei au fost trimiși în judecată de procurorii Secției Militare a Parchetului General în dosarul privind protestul din 10 august 2018, 312 persoane vătămate constituindu-se părți civile în proces.

Colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, colonelul Laurențiu Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, în prezent ofițer în cadrul acestei structuri, și colonelul Cătălin Sindile, fost prim-adjunct al șefului Jandarmeriei Române, sunt acuzați de abuz în serviciu.

În același dosar, au fost trimiși în judecată alți 13 ofițeri și subofițeri de la Jandarmeria Capitalei: col. (r) Laurențiu Ciobanu Cristian, fost comandant de batalion în cadrul DGJMB, col. Răzvan Cătălin Popescu, col. Marian Ion Zăvoianu, lt. col. Adrian Costel Dumitru, mr. Luca Moldoveanu, cpt. Marius Daniel Mihai, plt. adj. (r) Alin Belecciu, plt. maj. Marian Cristian Bîrsan, plt. adj. Cristian Bolat, plt. adj. șef George Buzatu, plt. adj. Florea Carmocanu, plt. adj. șef (r) Bardahan Pavel Custrin și plt. maj. (r) George Constantin Zamfir.

Aceștia sunt acuzați de purtare abuzivă sau complicitate la această infracțiune.

Conform anchetei, colonelul Laurențiu Cazan, în calitate de comandant al acțiunii, precum și Gheorghe Cucoș și Ionuț Sindile, în calitate de coordonatori ai aceleiași acțiuni, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piața Victoriei - aproximativ 30.000 persoane -, intervenție pe care ulterior au și condus-o.

Procurorii susțin că intervenția în forță a jandarmilor împotriva întregii mase a protestatarilor din Piața Victoriei, în data de 10 august 2018, a fost nelegală și nejustificată iar folosirea de către forțele de ordine a unor dispozitive din dotare - bastoane de cauciuc, scuturi de protecție, spray-uri lacrimogene, grenade de mână cu efect acustic și iritant lacrimogen, pulverizatoare de capacitate mărită și cartușe - poate fi considerată drept un tratament 'inuman' și 'degradant'. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 2529

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 01-11-2026 13:51

Poliția Capitalei: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi atacat cu un cuțit un șofer de ride-sharing

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce, aflat sub influența alcoolului, ar fi lovit cu un cuțit șoferul de ride-sharing care l-a transportat la destinație, a informat, duminică, Poliția Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului Bu

Justitie si interne 31-10-2026 20:25

Radu Oprea: Până în acest moment, nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene

Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, informează, sâmbătă seară, că cea de-a doua dronă a fost observată ultima dată în zona dintre Vaslui și Bacău, iar până în acest moment nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene. 'În această seară, două drone au pătruns neautorizat în spațiul aeria

Justitie si interne 31-10-2026 17:27

Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani

Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost

Justitie si interne 30-10-2026 19:11

Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone

Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p

Justitie si interne 30-10-2026 15:14

Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D

Justitie si interne 30-10-2026 15:08

Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc

Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat

Justitie si interne 30-10-2026 14:37

Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP

Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil

Justitie si interne 30-10-2026 14:06

Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița

Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de

Justitie si interne 29-10-2026 17:47

Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)

Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal

Justitie si interne 29-10-2026 16:53

Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale

Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco

Justitie si interne 29-10-2026 16:13

Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)

Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st

Justitie si interne 29-10-2026 16:11

Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car

Justitie si interne 29-10-2026 15:36

Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie

Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului

Justitie si interne 29-10-2026 14:36

Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''

O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean

Justitie si interne 29-10-2026 13:28

Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'

Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru