DGPMB: Percheziții la cimitirul Bellu; 4 persoane, printre care un fals preot, acuzate de înșelăciuni de 850.000 de lei
Două persoane au fost arestate preventiv, iar alte două au fost plasate în arest la domiciliu, după perchezițiile efectuate atât la locuințele unor persoane, cât și în incinta cimitirului Bellu, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de înșelăciune și uz de fals, cu un prejudiciu estimat la circa 850.000 de lei.
''În cauză s-a reținut că, în perioada martie 2025 - martie 2026, inculpații, în contextul efectuării unor lucrări funerare, au indus în eroare două persoane vătămate, folosindu-se de înscrisuri contrafăcute, în unele situații unul dintre inculpați atribuindu-și calitatea mincinoasă de preot al Bisericii Ortodoxe Române, le-au determinat pe persoanele vătămate în diferite rânduri să le achite sume de bani superioare valorii reale a lucrărilor, să contacteze lucrări care nu erau necesare sau să achite în mod repetat valoarea acelorași lucrări'', informează Biroul de presă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB).
Doi dintre inculpați, în date diferite și folosindu-se de motive nereale, au determinat-o pe una dintre persoanele vătămate să le acorde sume importante de bani cu titlu de împrumut, pe care inculpații nu aveau intenția de a le restitui.
''Activitatea infracțională a inculpaților s-a extins pe o perioadă de un an, prejudiciul produs prin comiterea faptelor fiind de peste 850.000 de lei'', arată sursa citată.
Cercetările sunt efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul DGPMB - Poliția Sectorului 6 - Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, iar activitățile desfășurate au beneficiat de sprijinul polițiștilor de investigații criminale și specialiștilor criminaliști din cadrul DGPMB - Poliția Sectorului 6 Secțiile 20, 21, 22, 25 Poliție, lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Sectorului 6, precum și luptătorilor de acțiuni speciale din cadrul DGPMB - Serviciul Acțiuni Speciale, IPJ Ilfov - Serviciul Acțiuni Speciale, IPJ Giurgiu - Serviciul Acțiuni Speciale și IGJR - Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar referitor la pescuitul ilegal, inclusiv prin curentare; sume de bani, confiscate
O cantitate de 374 de kilograme de pește, 5.500 de euro și 22.000 de lei, precum și un aparat care ar fi fost folosit pentru pescuit prin curentare, au fost ridicate, luni, de polițiștii din Moldova Nouă în urma a șase percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi încălcat legislația în domeniul pescuitului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean
CA Alba Iulia a dispus internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică și a revocat măsura arestării
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a dispus, luni, internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, 'până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii', și a revocat măsura arestării preventive a acestuia.
VIDEO Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul DIICOT
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri. Înconjurat de mascați și jurnaliști pe treptele din fața sediului DIICOT, George
Omul de afaceri Ionel Rusen, reținut în dosarul lui Georgescu (surse)
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Ionel Rusen este complice cu Georgescu în schema de înșelăciune, în care parte vătămată este omul de afaceri Răzvan Leu. AGERPRE
UPDATE Călin Georgescu, reținut de procurori (surse)
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Conform surselor citate, Georgescu nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor.
ICCJ: Experții judiciari pot contesta hotărârile instanțelor prin care li s-a refuzat majorarea onorariului
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că experții judiciari pot ataca în instanță deciziile instanțelor care refuză să le majoreze onorariile. Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept a stabilit că expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care i
Călin Georgescu - adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune. Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineața și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Procurorii au stat mai bine de șase ore la locuința
O legitimație 'diplomatică' suspectă, găsită în casa lui Georgescu (surse)
O legitimație 'diplomatică' pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 'Legitimația' este intitulată 'DIPLOMATIC ID' - Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint
Aparat de bruiaj, găsit în mașina lui Georgescu (surse)
Anchetatorii au găsit un aparat de bruiaj în mașina lui Călin Georgescu, care îi permitea fostului candidat la Președinție să nu fie înregistrat în timp ce poartă diverse conversații, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Conform surselor, este vorba de un aparat de bruiaj (rabbler), folosit pentru a bloca ascult
Percheziții DNA în vămile Siret și Racovăț, dar și la Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi (oficial)
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, luni, 54 de percheziții în județele Botoșani, Suceava, Neamț și Iași, într-un dosar de corupție, potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA. Sursa citată arată că cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează
Zeci de susținători ai lui Călin Georgescu - la DIICOT; măsuri de siguranță dispuse de Jandarmerie
Zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-au strâns, luni, în fața sediului central al DIICOT din Capitală, iar pentru gestionarea situației Jandarmeria Capitalei a dispus măsuri de ordine și siguranță publică. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei transmis AGERPRES, pentru si
Procurorii DIICOT au solicitat informații din patru țări în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu (surse)
Procurorii DIICOT au solicitat informații din Letonia, Italia, Marea Britanie și Elveția în dosarul în care este vizat pentru înșelăciune fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni, în timp de se îndrepta
Plângerea penală aflată la dosarul DIICOT care îl vizează de Călin Georgescu, asumată de un om de afaceri din Buzău
Omul de afaceri Răzvan Leu, din județul Buzău, a confirmat luni că este persoana care a formulat plângerea penală aflată la baza dosarului instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), care îl vizează pe fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.
Percheziții DNA în punctele de trecere a frontierei Siret, Racovăț și Dorohoi (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, percheziții în Vămile Siret, Racovăț și Dorohoi, într-un dosar în care se investighează fapte de corupție comise de vameși, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, descinderile din acest caz au loc în 54 de locații din județel
Un intermediar din dosarul lui Georgescu a ajuns la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a ajuns luni la sediul DIICOT, unde va fi audiat în legătură cu acuzațiile de înșelăciune la adresa fostului candidat la Președinție. Este vorba de Ion Negoescu, cel care i-a făcut legătura lui Georgescu cu Răzvan Leu, un om de afaceri din Buzău, păgubit în dosar.








