logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ O zi de instrucție în poligon pentru rezerviștii cuprinși în planurile de mobilizare din Alba și Hunedoara (GALERIE FOTO/VIDEO)

Image

Mii de bărbați din județele Alba și Hunedoara care au efectuat armata la începutul anilor '90 au îmbrăcat din nou, pentru câteva ore, haina militară și au tras în poligon cu pistol-mitralieră, în cadrul exercițiului de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare - MOBEX 2026, prin care este verificat stadiul pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare din cele două județe învecinate.

Exerciții similare au mai avut loc în județul Alba în anul 2016, iar în județul Hunedoara în anul 2018 și nu au legătură cu situația de securitate din regiune.

O astfel de secvență de instruire a rezerviștilor din rezerva operațională, la care au participat câteva sute de bărbați din județul Alba, a avut loc miercuri în poligonul Micești, de lângă Alba Iulia. Acțiuni asemănătoare au avut loc și marți, urmând ca joi să repete experiența restul rezerviștilor chemați la acest exercițiu.

Aceștia s-au prezentat la prima oră a dimineții de miercuri la sediul Batalionul 136 Geniu 'Apulum', de unde, după ce au schimbat hainele civile cu cele militare, au fost transportați cu autobuzele până la poligonul de tragere.

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

Poligonul a fost împărțit în două subfaze, respectiv una cu o expoziție de tehnică, echipamente și armament și o alta legată de instrucția individuală a rezervei operaționale.

Comandantul Batalionului 136 Geniu 'Apulum', locotenent-colonel Mihai Hișu, a explicat, pentru AGERPRES, că poligonul a fost împărțit pe patru ateliere de instruire.

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

'În primul atelier de instruire se prezintă reguli și măsuri de siguranță, elemente componente și părțile componente ale unui pistol mitralieră, se prezintă condițiile de desfășurare a ședinței și niște detalii tehnice pe timpul executării acestei ședințe de tragere. Următorul atelier este de prezentare a constanței ochirii. Fiecare rezervist este învățat și aclimatizat din nou cum să ia o poziție de tragere, cum să ia linie de ochire, astfel încât să poată doborî, neutraliza ținte pe timpul executării ședinței de tragere. Atelierul trei este un atelier la rece, în care militarii rezerviști execută pregătirea pentru ședința de tragere, fără muniție reală, ei se aclimatizează exact cu condițiile de tragere cu muniție reală. În atelierul patru, militarii rezerviști primesc muniție și execută ședință de tragere, în condițiile ședinței de tragere, cu respectarea măsurilor de siguranță specifice', a spus ofițerul.

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

Dacă unii se consideră 'prea bătrâni' la 45-50 de ani să participe la o astfel de ședință, pentru cei mai mulți dintre cei intervievați miercuri de presă exercițiul este un lucru benefic. De altfel, la unii s-a văzut că nu prea au nimerit ținta, alții însă au ochit mai mult decât acceptabil ținând cont că au trecut mai mulți de când nu au mai efectuat o astfel de ședință.

Pentru un ambulanțier din Alba Iulia, care are acum 50 de ani, iar în armată a fost în 1995, acolo unde a și făcut școala de șoferi, este 'o diferență foarte mare de cum era înainte' în ceea ce privește dotarea, acesta afirmând că i-ar plăcea să fie 'mai des' astfel de exerciții.

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

'Observ cât de bine suntem dotați, sunt schimbări foarte bune. Mă bucur de ceea ce văd', a spus bărbatul, care crede că ar fi bine ca tinerii să facă 'măcar câteva luni de serviciu militar'.

În ceea ce privește părerea sa despre exercițiu, acesta a răspuns că: 'sincer, e foarte bun', el adăugând că 'noi trebuie să fim aici, pentru țara asta'.

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

Un alt bărbat, tot din Alba Iulia, consilier juridic, care a făcut armata la vânători de munte, în 1996-1997, a spus, de asemenea, că 'e bine că se face'.

Acesta a opinat, în ceea ce privește primirea rezerviștilor, că ar fi bine să nu se mai scrie atât de mult cu pix și creion, 'să fie mai digitalizat' acest aspect, astfel încât să nu se aștepte prea mult. 'În rest, în poligon s-a desfășurat foarte bine. Chiar am fost foarte bine instruiți', a spus bărbatul, care a nimerit ținta de 12 ori din 16 încercări. Acesta a spus că a fost înștiințat despre exercițiu prin decembrie anul trecut și apoi cu o zi înainte.

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

Chiar și pentru un alt rezervist, care a făcut armata la geniști în 1994 și care la 53 de ani susține că nu crede că mai face față unei astfel de provocări, exercițiul a fost 'ceva interesant', fie și pentru că 'îți aduci aminte de ce ai făcut în tinerețe'.

Printre cei prezenți în poligon s-au aflat și două femei, care fac parte din categoria rezerviștilor voluntari, și care s-au bucurat că MOBEX coincide cu perioada de instruire anuală a rezerviștilor voluntari.

Pentru toți rezerviștii prezenți, ziua de instruire s-a terminat la popota unității din Alba Iulia, unde au mâncat fasole cu ciolan, amintindu-și și astfel de anii de militărie.

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

'Desfășurăm în poligonul Micești o secvență de tragere cu rezerviștii care completează Batalionul 136 Geniu din Alba Iulia. În același timp, simultan, executăm trageri în patru poligoane, cu un număr de șase unități. Obiectivele pe care le urmărim: de a oferi rezerviștilor un nivel minim de instruire și, de asemenea, să realizăm coeziunea dintre personalul militar și rezerviști', a explicat directorul MOBEX 2026 Alba-Hunedoara, colonel Mihai Bălțătescu.

El a menționat că e vorba de câteva mii de rezerviști, din Alba și Hunedoara, implicați în această săptămână în exercițiu.

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

Colonelul a punctat că aceștia s-au comportat normal. 'Chiar nu am avut nicio situație de tensiune sau acțiune negativă, aș zice, poate, peste media celorlalte exerciții. În ceea ce privește nivelul lor de instruire, aș zice că este în medie, în sensul în care o parte din ei trag și se comportă într-un mod foarte bun, iar alții, bineînțeles că au mai uitat din deprinderile acumulate în special pe timpul satisfacerii stagiului militar și cu această ocazie și le reamintesc și sperăm noi să atingem acel grad de minimă instruire pe care ni l-am propus', a spus Mihai Bălțătescu.

În ceea ce privește gradul de prezență, acesta este de 90%, unul 'foarte bun'.

Întrebat ce anume pot păți cei care nu au venit la sesiunea de instruire, ofițerul a precizat că scopul nu e de a pedepsi, de a da amenzi. 'De regulă, folosim sancțiunea avertismentului. Cei 10% care nu s-au prezentat, după exercițiu se va face o analiză caz cu caz, care a fost situația pentru fiecare. De asemenea, situațiile de inaptitudine fizică militară vor fi analizate în comisia de expertiză medico-militară de aici sau dacă este cazul de comisia de expertiză centrală', a spus Bălțătescu.

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

El a precizat că 'nu este o convocare', expresia legală fiind cea de 'chemare', 'o îndatorire cetățenească' pentru cei în cauză.

Conducătorul exercițiului MOBEX 2026, general de brigadă Adrian Vasiliu, a explicat că rezerviștii au fost anunțați despre acțiunea de instrucție prin intermediul structurilor de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne prin trei metode: 'înmânarea directă a ordinului de chemare - 65%, diferența fiind prin rudele acestora de la domiciliu, prin aparținători și 4% s-a realizat anunțarea prin afișare'.

Vasiliu a menționat că exercițiul pentru verificarea nivelului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente de mobilizare în județele Alba și Hunedoara este executat în conformitate cu prevederile Legii nr. 335 din 2009, ale Legii nr. 446 din 2006 și Hotărârii CSAT nr. 088 din 2025.

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

'Acest exercițiu este planificat, organizat și condus de Ministerul Apărării Naționale, în colaborare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Pentru secvența de verificare a stadiului pregătirii populației și a economiei pentru apărare, din responsabilitatea ANRSPS, aceasta se execută doar pe raza județului Alba. Revenim în Alba cu un exercițiu de acest nivel după 10 ani, iar în Hunedoara după 8 ani', a spus generalul de brigadă.

Potrivit acestuia, scopul exercițiului este, evident, verificarea stadiului nivelului celor trei domenii - pregătire a populației, economiei și a teritorului pentru apărare, prin desfășurarea simultană în cele două județe limitrofe la exercițiul menționat.


Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

'Ca și obiective, acestea nu sunt stabilite doar pentru structurile cu responsabilități în domeniul apărării, securității naționale, ci și pentru administrația publică locală și operatorii economici, în această situație de pe raza județului Alba. Dintre acestea, aș menționa verificarea viabilității planurilor și documentelor de mobilizare prin punerea lor în practică, verificarea dispozitivului de mobilizare, verificare viabilități fluxuri de anunțare, de prezentare a rezerviștilor la indicative, de verificare a documentelor la prezentarea la indicativ, executarea triajului medical, executarea triajului psihologic, echiparea și constituirea subunității. De asemenea avem obiective în ceea ce privește antrenarea personalului propriu, în punerea în aplicare a documentelor și planurilor de mobilizare, antrenarea la nivelul garnizoanei cu reprezentanții structurilor cu responsabilități în domeniul apărării și securității naționale pe aspecte specifice mobilizării. Nu în ultimul rând, executarea instrucției cu rezerviștii (...) prin această formă de instruire pe durata unei zile și actualizarea situațiilor de evidență din responsabilitatea centrelor militare, special în ceea ce privește domiciliul, locul de muncă și care este situația medico-militară a rezerviștilor', a explicat conducătorul exercițiului.

În anul 2026 mai planificate astfel de exerciții în Neamț, Suceava și Botoșani în septembrie și, respectiv, București - Ilfov, în octombrie. AGERPRES / (A - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 2455

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 25-10-2026 11:38

VIDEO IGPR: Măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane de lei, instituite în dosare de infracțiuni economice în ultimele două săptămâni

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 24 de acțiuni de amploare, iar în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane d

Justitie si interne 25-10-2026 08:26

VIDEO Alba: Bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft a fost reținut

Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft a fost reținut pentru 24 de ore. ''Față de bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lân

Justitie si interne 24-10-2026 22:46

Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im

Justitie si interne 24-10-2026 16:04

MAI: Instigările la protest - tentative de manipulare a fermierilor; principalele solicitări au fost soluționate

Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns deja în țară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate. Precizările M

Justitie si interne 24-10-2026 10:40

Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului

Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î

Justitie si interne 24-10-2026 10:37

Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv

Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch

Justitie si interne 23-10-2026 19:26

Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol

Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații

Justitie si interne 23-10-2026 18:51

Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific

Justitie si interne 23-10-2026 18:29

Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență

Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc

Justitie si interne 23-10-2026 17:37

Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală

Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.

Justitie si interne 23-10-2026 16:54

Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează

Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av

Justitie si interne 23-10-2026 16:17

Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu

Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g

Justitie si interne 23-10-2026 15:48

Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret

Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale

Justitie si interne 23-10-2026 15:37

Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină

Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi

Justitie si interne 23-10-2026 15:16

Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani

Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de