Gorj: Amenzi de peste 50.000 de lei pentru nesemnalizarea corespunzătoare a lucrărilor pe mai multe străzi și drumuri
Polițiștii au aplicat amenzi în valoare de peste 50.000 de lei unor executanți privați care nu au semnalizat corespunzător lucrările de intervenție sau refacere a carosabilului pe mai multe străzi sau drumuri din municipiul Târgu Jiu și comuna Dănești.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai subunităților de poliție din cadrul IPJ Gorj, au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului în care sunt executate lucrările în zona drumului public, în scopul menținerii unui climat optim de siguranță rutieră.
'În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale executanților de lucrări, în valoare totală de 52.650 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice. Polițiștii rutieri vor continua să monitorizeze permanent starea de viabilitate a drumurilor și vor colabora cu administratorii acestora, pentru asigurarea desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță pentru toți participanții la trafic', a menționat Miruna Prejbeanu.
În municipiul Târgu Jiu este vorba de lucrări pe străzi precum Calea Eroilor, Panduri sau Pelinului, iar în comuna Dănești - drumul județean 663A.
Beneficiarii lucrărilor executate sunt primării sau Consiliul Județean Gorj, iar lucrările sunt efectuate de executanți privați. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Popescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Încă 30 de zile de arest pentru cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele procurorilor Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța, acuzați de corupție. Conform deciziei instanței, care nu este definitivă, noile mandate de arestare vor expira pe 13 iulie. Gigi Ș
Procurorii din Constanța demarează o anchetă penală în legătură cu explozia dronei în port
Procurorii din Constanța au deschis vineri un dosar penal in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive, în legătură cu explozia dronei maritime în port. 'Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-au sesizat din oficiu &icir
DIICOT: Au fost reținuți 22 de traficanți care vindeau droguri în cluburi bucureștene
DIICOT anunță că a dispus reținerea a 22 de traficanți care fac parte dintr-o rețea care vindea droguri (cocaină, canabis, ecstasy) în mai multe cluburi și localuri bucureștene, aceștia urmând a fi duși în instanță cu propunere de arestare preventivă. Conform unor surse judiciare, traficanții din această rețea vindeau droguri în zona un
ICCJ anulează interceptări pe legea securității naționale în dosarul 'Loteria', în care este judecat Maricel Păcuraru
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus anularea mai multor probe - constând în interceptări - din dosarul în care omul de afaceri Maricel Păcuraru, care finanțează postul de televiziune Realitatea, este judecat de peste zece ani alături de foști șefi ai Loteriei Române pentru o fraudă de 5 milioane de euro cu cartele telefon
Șeful Armatei, Gheorghiță Vlad, cere în instanță restituirea unor bunuri ridicate de procurori
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, solicită la Curtea de Apel București să-i fie restituite bunuri ridicate de la el de către procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției. Cererea a fost depusă miercuri în instanță de generalul Gheorghiță Vlad, primind un terme
Peste 30 de percheziții legate de tăieri ilegale de arbori, furt de lemne și gestionarea deșeurilor și anvelopelor uzate
Procurorii Parchetului General și polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează, vineri, percheziții în opt dosare penale vizând infracțiuni silvice, infracțiuni contra mediului și infracțiuni economice conexe. Activitățile au loc în contextul marcării Zilei Internaționale a Mediului, în ca
Prahova: Două persoane, una fiind minoră, judecate pentru omor calificat, loviri și tâlhărie
Două persoane, una fiind minoră, au fost trimise în judecată pentru mai multe fapte, între care omor calificat, loviri și alte violențe și tâlhărie, victimele fiind două persoane de 68 și 77 de ani din comuna prahoveană Filipeștii de Pădure. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, p
Suceava: 5 persoane reținute într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic
Polițiștii din Suceava au efectuat 38 de percheziții într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și braconaj cinegetic, cinci persoane fiind reținute, informează vineri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
VIDEO Mureș: Cântărețul Cristian Pomohaci - arestat preventiv
Cântărețul Cristian Pomohaci, cercetat într-un dosar penal referitor la săvârșirea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată joi de Judecătoria Târgu Mureș.
CCR: Adoptarea printr-o ordonanță a unui 'pachet de măsuri legislative' ce vizează instituirea programului SAFE - constituțională
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că adoptarea printr-o ordonanță de urgență a unui 'pachet de măsuri legislative' care vizează instituirea Instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) nu contravine dispozițiilor constituționale. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii consti
Gimnasta Sabrina Voinea, cercetată pentru că și-ar fi bătut iubitul în incinta complexului 'Lia Manoliu' (surse)
Gimnasta clubului CSM Constanța Sabrina Voinea este cercetată de poliție după ce și-ar fi agresat iubitul în timp ce se aflau în incinta complexului sportiv 'Lia Manoliu' din Capitală, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Miercuri, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Secția 9 Poliție
CSM: Adunările Generale - convocate pe 9 iunie pentru un punct de vedere pe noua lege a salarizării
Secțiile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au decis convocarea Adunărilor Generale din instanțe și parchete pentru exprimarea unui punct de vedere față de proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice. Potrivit unui comunicat al Secției pentru judecători a CSM transmis AGERPRES, s-a hotărât, joi, convoc
PTB: Două persoane, arestate după ce ar fi racolat un cetățean străin și i-ar fi furat cardurile și banii
Două persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul București, după ce ar fi racolat în Centrul Vechi din Capitală un cetățean străin aflat sub influența alcoolului și i-ar fi sustras cardurile bancare, banii și ceasul. Potrivit unui comunicat al PTB transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, &ic
Brașov: Angajat al unui service auto din Bod care ar fi vândut mașinile clienților - reținut de polițiști
Un bărbat din localitatea brașoveană Vulcan a ajuns în arestul poliției și este cercetat pentru furt după ce, în timp ce lucra la un service auto din Bod, ar fi profitat de faptul că clienții îi lăsau cheile și ar fi vândut mașinile a doi dintre aceștia. Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov, bărbatul ar fi vându
CCR: OUG privind instituirea programului SAFE - constituțională
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea referitoare la Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanței de Urgență a Guvernului privind instituirea Instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) și a stabilit că actul normativ este constituțional, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.





