17 persoane urmărite penal în dosarul elicopterului SMURD; Arafat denunță o campanie de discreditare
Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București a anunțat marți că 17 persoane sunt urmărite penal pentru contrabandă, în formele coautoratului, complicității și instigării, în dosarul legat de achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie cu eludarea plății TVA, dosar în care a fost audiat și șeful DSU, Raed Arafat.
'Procurorii din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 17 persoane pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă (în forma coautoratului, complicității și instigării), faptă prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. a și art. 274 din Codul vamal', precizează instituția.
Potrivit anchetatorilor, pe 2 iunie 2016, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, aflat în misiune SMURD în Republica Moldova, s-a prăbușit în zona localității Haragîș. Accidentul a dus la distrugerea totală a aeronavei și la moartea celor patru persoane aflate la bord.
În procesul de soluționare a dosarului de daună privind 'Asigurarea CASCO - toate riscurile - a elicopterelor', asiguratorul putea fie să achite I.G.Av. suma de 23.343.667 lei (echivalentul a 5.270.045 euro), fie să înlocuiască elicopterul distrus cu o aeronavă în configurație asemănătoare. Părțile au convenit ca despăgubirea să se facă prin înlocuirea elicopterului distrus cu o aeronavă în configurație rezonabil asemănătoare, inclusiv în ceea ce privește echipamentele medicale din dotarea elicopterului.
În noiembrie 2017, I.G.Av. a preluat noul elicopter pe insula Guernsey - teritoriu aparținând Marii Britanii, dar aflat în afara spațiului TVA al Uniunii Europene - și l-a importat ulterior în România. Punerea în exploatare era posibilă doar după efectuarea formalităților vamale și achitarea sau garantarea taxelor aferente.
Ancheta a stabilit că aeronava a fost introdusă în țară și utilizată fără îndeplinirea acestor formalități, ceea ce a generat un prejudiciu la bugetul de stat, reprezentând TVA datorat în vamă, în valoare de 4.435.269 lei.
'Prin urmare, s-a conturat bănuiala rezonabilă că persoanele implicate în procedura de reparare a pagubei au permis asiguratorului să stingă obligația de despăgubire izvorâtă din polița de asigurare prin înlocuirea elicopterului distrus în totalitate la data de 02.06.2016, cu un alt elicopter, care nu a dobândit caracterul de marfă românească, pentru care nu au fost efectuate formalitățile vamale, căruia nu i-a fost acordat liberul de vamă și pentru care nu au fost achitate drepturile datorate în vamă, de natura TVA în cuantum de 4.435.269 lei, sumă ce reprezintă pagubă la bugetul de stat și, corelativ, un folos necuvenit în patrimoniul asiguratorului', mai arată Parchetul.
După audierea la Parchet, Raed Arafat a reacționat public, afirmând că includerea sa în acest dosar 'apare ca fiind forțată și artificială, prin enunțarea unor pretinse teze de complicitate sau de coordonare a unor activități'.
'În contextul anchetelor penale recente, îmi reafirm disponibilitatea deplină de a coopera cu autoritățile competente și de a sprijini orice demers legitim de clarificare a situației. Cu toate acestea, subliniez că, până în prezent, nu au fost prezentate niciun fel de elemente concrete care să indice existența unor fapte de natură penală. Persistența și extinderea acestor investigații cu privire la persoana mea și la activitatea mea profesională, în absența unor indicii reale și verificabile, ridică serioase semne de întrebare cu privire la temeinicia și proporționalitatea lor. În mod deosebit, atrag atenția asupra faptului că includerea mea în aceste demersuri apare ca fiind forțată și artificială, prin enunțarea unor pretinse teze de complicitate sau de coordonare a unor activități, în lipsa oricărei contribuții ori implicări reale din partea mea în situațiile investigate. O asemenea asociere nejustificată nu poate trece neobservată și este de natură să genereze consecințe semnificative asupra reputației mele, lucru care, de altfel, pare a fi urmărit în mod direct', a scris Raed Arafat, pe pagina sa de Facebook.
El a adăugat că, în acest context, devine tot mai evident că aceste acțiuni depășesc cadrul strict juridic, conturând caracteristicile unei campanii de discreditare. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mandat de arestare pentru primarul din Slănic Moldova, prins cu mită de procurori
Tribunalul București a admis miercuri cererea DNA de arestare preventivă a primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru (PSD), prins în flagrant de procurori când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. 'Prin încheierea din data de 28.10
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (oficial)
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu. În arest preventiv rămâne și complicele lui Georgescu, Ionel Rusen. 'Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat împotriva &ici
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile (surse)
Curtea de Apel București a admis miercuri contestația DIICOT și a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Călin Georgescu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Decizia este definitivă. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Curtea de Apel Bucureși a rămas în pronunțare în cazul lui Georgescu
Curtea de Apel București a rămas miercuri în pronunțare pe contestația DIICOT la decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost adus la instanță în jurul orei 17:00, în timp ce câteva sute de susținători de-ai să
Fiul lui Tudorel Toader contestă arestul preventiv; procesul - la Înalta Curte, pe 3 noiembrie
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a contestat decizia judecătorilor de a-l aresta preventiv în dosarul în care este acuzat de viol, procesul fiind stabilit pentru data de 3 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Alexandru Toader, fost lector la Universitatea 'Alexandru Io
Consiliul Superior al Magistraturii face publice indemnizațiile judecătorilor din România
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, miercuri, în contextul dezbaterilor publice generate de o decizie recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, date privind indemnizațiile judecătorilor din România și câteva repere de comparație europeană, subliniind că suma brută încasată de un judecător stagiar reprezintă 1,26 câ
DIICOT a destructurat o rețea de traficanți de droguri care acționa în zona în care se află Arestul Central al Capitalei
Procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au destructurat o rețea de traficanți de droguri, formată din două grupări, care acționa în zona centrală a Bucureștiului în care se află sediul Arestului Central al Poliției. Anchetatorii au efectuat miercuri 11 percheziții în municip
Timiș: Trei bărbați reținuți pentru trafic de droguri de mare risc
Trei bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, iar față de doi dintre ei s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive, a anunțat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara,
DNA: Primarul din Slănic Moldova - prins în flagrant când primea 6.000 de euro mită
Primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de procurorii anticorupție, după ce a fost prins în flagrant când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii de la Secția de c
Șoferi și paznici de la STB, acuzați că furau motorină din autobuzele staționate în Autobaza Ferentari (surse)
Poliția Capitalei - Brigada de Poliție pentru Transportul Public, cu sprijinul Jandarmeriei București, a efectuat miercuri percheziții într-un dosar în care opt șoferi de la STB și doi paznici sunt acuzați că au furat mari cantități de motorină din autobuzele staționate în timpul nopții în Autobaza Ferentari, au declarat surse judiciare pentru AGERPRE
Dosarul lui Călin Georgescu se judecă la ora 17:00
Curtea de Apel București dezbate miercuri, de la ora 17:00, contestația DIICOT la decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu. Decizia trebuie dată tot în cursul acestei zile, în condițiile în care mandatul de arestare expiră în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00:
Elevă din Capitală, trimisă în judecată după ce a lovit o profesoară
O elevă din București, în vârstă de 14 ani la momentul faptei, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, fiind acuzată că în urmă cu doi ani a lovit o profesoară pe motiv că i-ar fi vorbit de rău familia, cadrul didactic având nevoie de îngrijiri medicale după ce a căzut și s-a lovit la cap.
Dosarul lui Georgescu a ajuns la CAB; mandatul de arestare expiră la miezul nopții
Dosarul prin care DIICOT contestă decizia Tribunalului București de a nu mai prelungi arestul preventiv în cazul lui Călin Georgescu a fost întregistrat la Curtea de Apel București. Urmează ca instanța să stabilească un termen de judecată, în condițiile în care mandatul de arestare expiră în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00
Ministerul Justiției: Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Penitenciarelor și Direcției de Probațiune
Ministerul Justiției a anunțat marți că la nivelul instituției a fost constituit un Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și a Direcției Naționale de Probațiune (DNP). Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a condus marți o ședință de lucru dedicată ap
Bistrița-Năsăud: Elevul de 13 ani, autorul atacului cu cuțitul dintr-o școală, externat de la Psihiatrie și dus la audieri
Elevul de 13 ani, care în data de 19 octombrie a comis un atac cu cuțitul într-o școală din municipiul Bistrița, rănind o profesoară și doi elevi, a fost externat, marți, de la Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca și adus la audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Tot marți, Inspectoratul Școlar









