Predoiu: Viitorul stadion al Clubului Dinamo va purta numele 'Arena Mircea Lucescu'
Viitorul stadion al Clubului Sportiv Dinamo București va purta numele 'Arena Mircea Lucescu', a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
Potrivit unui comunicat al MAI, prin această decizie este celebrat nu doar un antrenor, ci 'o instituție a fotbalului românesc, european și mondial'.
Sursa citată subliniază că Mircea Lucescu a demonstrat că valoarea durabilă se construiește prin cunoaștere și muncă neîntreruptă, redefinind modul în care se joacă fotbalul.
'Format în spiritul disciplinei și al inteligenței tactice, Mircea Lucescu a fost mai întâi un jucător de elită, iar apoi un antrenor vizionar, capabil să transforme echipe, să creeze școli de joc și să inspire generații. De la performanțele din România până la consacrarea internațională, fiecare etapă a carierei sale a fost marcată de onestitate profesională, curaj, inovație și rigoare. La conducerea unor echipe prestigioase, din România și din Europa, a reușit ceea ce puțini pot revendica: nu doar trofee, ci o identitate de joc, un model de organizare și o cultură a performanței', precizează MAI.
Comunicatul subliniază că, dincolo de rezultate, Mircea Lucescu a fost 'un mare pedagog' al fotbalului, capabil să inspire, să motiveze și să formeze caractere, devenind pentru mulți 'un mentor și un bun părinte'.
'În momentele de încercare, în contexte politice sau sociale complicate, a rămas fidel principiilor sale, demonstrând o remarcabilă forță interioară și demnitate profesională. Această verticalitate îi conferă nu doar respectul lumii sportive, ci și admirația publicului larg. Mircea Lucescu nu este doar un simbol al performanței, ci și o punte între generații, între școli de gândire sportivă, între tradiție și modernitate. Prin tot ceea ce a realizat, el a ridicat standardele și a arătat că România poate da lumii nu doar talente, ci și lideri autentici', mai arată MAI.
Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu a decedat pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: Anchetă a poliției în cazul conductei de gaz fisurate; mai multe persoane, suspectate că au produs avaria
Polițiștii au demarat o anchetă în cazul conductei de gaz fisurate, luni, pe o stradă din municipiul Constanța, fiind evacuate mai multe persoane, în acest caz existând suspiciuni că țeava ar fi fost avariată de anumiți indivizi. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, lucrătorii Poliției municipiului Co
CCR discută pe 24 iunie sesizarea ICCJ pe modificarea legislației penale care reglementează procedura de cameră preliminară
Curtea Constituțională a României urmează să discute pe 24 iunie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu o lege care aduce modificări Codului de procedură penală, prin care parlamentarii au instituit o procedură mai rapidă în faza de cameră preliminară a proceselor în instanțe, au precizat, luni, pentru AGERPRES, of
Avocat implicat într-un accident auto, după ce a consumat droguri și alcool; procurorii cer o pedeapsă cu suspendare
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București solicită în instanță aplicarea unei pedepse cu suspendare în cazul unui avocat din Capitală, care a provocat anul trecut un accident auto, după ce a consumat băuturi alcoolice și se afla sub influența drogurilor. În timpul anchetei, avocatul și-a recunoscut fap
IPJ Ilfov: Acțiune de amploare în Sintești coordonată de polițiști și Garda de Mediu
Garda de Mediu, alături de polițiști și jandarmi, a efectuat, luni, o acțiune de amploare în localitatea Sintești, județul Ilfov, precum și la adresele a cinci centre REMAT, pentru verificarea legalității deținerii și comercializării deșeurilor. 'La unul dintre centre au fost identificate 24 de autovehicule ce ar fi conținut cantităț
CSM: Volumul dosarelor din instanțe - cu 11% mai mare ca în 2025; deficit de peste 800 de judecători
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) atrage atenția că volumul dosarelor aflate în instanță este cu 11% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile unui deficit de peste 800 de judecători și aproape 4.900 de grefieri. 'În timp ce volumul cauzelor aflate pe rolul instanțelor în toate fazele
Sechestru pe bunurile unor oameni de afaceri din București și Călărași, acuzați de evaziune fiscală
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a pus sechestru pe bunurile unor oameni de afaceri din București și Călărași, acuzați de evaziune fiscală. Concret, procurorii au pus sechestru pe 4 case, 2 apartamente și 13 terenuri intravilane și extravilane, până la concurența sumei de 2,2 milioane lei. Potrivit unui com
Bistrița-Năsăud: Tânăr de 30 de ani cu permisul anulat, implicat într-un accident pe DN 17D, cu două victime
Un bărbat din comuna bistrițeană Parva, care avea permisul anulat, a fost implicat luni dimineața într-un accident produs pe Drumul Național 17D, în urma căruia atât el, cât și o femeie de 29 de ani au fost răniți. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs în localitatea Rebrișoara,
Buzău: Cercetări după ce un copil de aproape patru ani ar fi fost ucis de un câine
Polițiștii buzoieni desfășoară cercetări după decesul unui copil în vârstă de aproximativ patru ani care ar fi fost atacat de un câine pe un teren, în proximitatea unui adăpost de animale. Copilul ar fi plecat duminică din curtea casei din localitatea Limpeziș, comuna Movila Banului, iar în momentul în care mama sa a constat
Giurgiu: 400 de metri de plase de pescuit și o ambarcațiune gonflabilă, confiscate într-o acțiune a Poliției de Frontieră
Polițiștii de frontieră din Giurgiu au confiscat aproximativ 400 de metri de plase de pescuit comercial și o ambarcațiune gonflabilă, în urma unei acțiuni desfășurate pe Dunăre, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF). Potrivit sursei citate, polițiștii de fro
Poliția Română: Sechestre de peste 5,7 milioane de lei, în urma acțiunilor desfășurate în ultimele două săptămâni
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul a două săptămâni, aproximativ 30 de acțiuni în urma cărora au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 5.700.000 de lei. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică, AGERPRES, în perioad
Bacău: Două minore din județul Vrancea, găsite de polițiști în preajma unei păduri
Două fete în vârstă de 12 și 15 ani din județul Vrancea, plecate de acasă fără acordul părinților, au fost găsite, sâmbătă, de o patrulă de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, județul Bacău, într-o pădure situată la limita dintre cele două județe. Potrivit unui comunicat de presă transmis de repre
Cei patru bărbați implicați în conflictul din Centrul Vechi al Capitalei, plasați sub control judiciar
Cei patru bărbați implicați în conflictul care a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în Centrul Vechi al Bucureștiului au fost plasați sub control judiciar. Pot
Botoșani: Cinci percheziții ale polițiștilor într-un dosar de braconaj cinegetic
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au efectuat, sâmbătă, cinci percheziții la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj, a informat purtătorul de cuvânt al instituției, Delia Nenișcu. Potrivit sursei citate, în ur
Alba: Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi achiziționat precursori de explozivi sub identitatea unei persoane decedate
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din municipiul Alba Iulia a fost reținut de polițiști după ce ar fi achiziționat precursori de explozivi restricționați folosindu-se de identitatea unei persoane decedate, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean Alba. Anchetatorii au efectuat trei percheziții domiciliare î
Conflict în Centrul Vechi între mai mulți români și ucraineni/ Patru bărbați reținuți
Patru bărbați implicați în conflictul care a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în Centrul Vechi al Bucureștiului au fost reținuți pentru 24 de ore. În scandal au fost implicate mai multe persoane, atât cetățeni străini (cu vârste cuprinse între 17 și 51 de ani), veniți în România pentr










