Cazul cadavrului găsit în Pădurea Cernica/ Fiica victimei și iubitul - trimiși în judecată
Un tânăr de 20 de ani și iubita lui, în vârstă de 14 ani, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, fiind acuzați că au ucis-o pe mama fetei și au abandonat cadavrul în Pădurea Cernica.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București, tânărul este acuzat de omor calificat, iar minora de instigare la omor calificat. În dosar este implicat și un al treilea tânăr, de 22 de ani, cercetat pentru complicitate la omor calificat.
Anchetatorii arată că cei doi adolescenți aveau o relație pe care victima nu o accepta, iar fata și-ar fi determinat partenerul să își ucidă mama.
'În noaptea de 25/26 septembrie 2025, în timp ce se afla împreună cu minora la locuința acesteia din municipiul București, Sector 4, unde minora locuia împreună cu mama sa, inculpatul a exercitat asupra mamei minorei acte repetate de violență fizică, lovind-o cu obiecte dure, sufocând-o cu o pernă și aplicându-i o lovitură de cuțit în zona gâtului, provocând decesul acesteia. Din probele cauzei a rezultat că inculpații aveau o relație cu care victima nu era de acord, astfel că inculpata minoră l-a determinat pe partenerul ei să îi ucidă mama. În acest scop, cei doi i-au administrat victimei somnifere într-un pahar cu suc, iar după ce victima le-a ingerat, inculpatul a acționat în modul expus mai sus. S-a mai stabilit că minora a fost cea care a pus la dispoziție cuțitul cu care inculpatul a înjunghiat victima', spun procurorii.
Cei doi ar fi fost sprijiniți de tânărul de 22 de ani, care le-ar fi procurat somniferele și ar fi participat la pregătirea administrării acestora.
În noaptea de 27/28 septembrie 2025, cei trei au mers cu un autoturism închiriat într-o pădure din apropierea comunei Cernica, județul Ilfov, unde, după ce au pătruns pe un drum forestier, au îngropat cadavrul femeii.
'În cauză s-a reținut comiterea faptei cu premeditare și prin cruzimi, victimei fiindu-i provocate multiple leziuni traumatice constând, între altele, în plăgi înjunghiate la nivel cervical, inclusiv una profundă cu secționarea arterei carotide comune drepte, leziuni craniene produse prin lovire cu corp dur contondent, precum și leziuni de comprimare, toate conducând la suprimarea vieții. Totodată, a fost efectuată, potrivit legii, expertiza medico-legală psihiatrică față de inculpata minoră, stabilindu-se că aceasta a acționat cu discernământ', explică procurorii.
Cercetările au fost demarate ca urmare a unei sesizări privind dispariția victimei, membrii familiei nereușind să ia legătura cu aceasta de la sfârșitul lunii septembrie 2025.
Rechizitoriul a fost trimis la Tribunalul București, cu propunerea de menținere a măsurii arestului preventiv dispusă față de cei trei inculpați. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brigada Rutieră: Restricții de trafic în București pe strada Dristorului, pentru reabilitarea liniei de tramvai
Circulația vehiculelor va fi restricționată de vineri seară, de la ora 23:00, pe strada Dristorului, pe sensul dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Bulevardul Camil Ressu, pentru executarea unei lucrări de reabilitare a liniei de tramvai. 'În acest context, traficul rutier va fi reconfigurat în ambele sensuri pe strada Dristorului
Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști
O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci
CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &
Procurorii au reținut un jandarm pentru agresarea unei femei trans din Franța; reacția Asociației ACCEPT
Un jandarm din Capitală a fost reținut de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, după ce o femeie trans din Franța, aflată în vizită în București, a reclamat în luna iunie că a fost agresată într-o secție de poliție. 'La data de 06.06.2026,
Galați: Două persoane, reținute după ce ar fi adus din Spania canabis și cocaină prin curierat
Două persoane, cu vârstele de 43 și 44 de ani, au fost reținute după ce ar fi introdus în România, din Spania, prin intermediul unei societăți de curierat, aproximativ 1,7 kilograme de canabis și 65 de grame de cocaină, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Cele două persoane sunt cercetate pentru t
Un hacker din România care face parte din gruparea 'KillSec', reținut de DIICOT
DIICOT a reținut un tânăr de 24 de ani, acuzat că face parte dintr-o grupare de hackeri intitulată 'KillSec', în cadrul unei operațiuni internaționale care a reunit autorități judiciare din state europene și din SUA și care a vizat aproximativ 1.000 de atacuri informatice la nivel mondial. Conform unui comunicat al DIICOT,
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de amenzi în valoare de aproape 38.000 de lei susținătorilor lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei a aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.900 de lei, marți și miercuri, susținătorilor lui Călin Georgescu sosiți la sediul Arestului Central, pentru încălcări ale legii ce reglementează organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, avâ
Călin Georgescu a contestat în instanță sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia
Călin Georgescu a depus în instanță, prin avocați, o contestație împotriva sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia, procesul având termen la Tribunalul București pe data de 7 octombrie. Sechestrul a fost instituit de DIICOT pe 24 septembrie, în vederea recuperării prejudiciului de 1,1 milioane de euro ca
Neamț: Femeie înjunghiată mortal de soț, la Dumbrava Roșie
O femeie în vârstă de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost înjunghiată mortal de soț, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Crima s-a produs marți, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit între cei doi soți dar autorul a fost prins abia a doua zi. 'În ur
Buzău: Două persoane cercetate pentru înșelăciune după ce ar fi cerut bani, pretinzând că sunt actori străini
Două persoane sunt cercetate de polițiștii buzoieni pentru înșelăciune, după ce s-ar fi prezentat drept actori străini unei femei căreia i-ar fi solicitat suma de aproximativ 450.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Buzău, sub coordonarea Parchetul








