Protocol de colaborare pentru prevenirea corupției, semnat între Direcția Generală Anticorupție și Autoritatea Vamală Română
Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Autoritatea Vamală Română au semnat marți un protocol de colaborare în domeniul prevenirii corupției, document ce stabilește cadrul de cooperare instituțională pentru promovarea integrității și consolidarea mecanismelor de prevenire a faptelor de corupție.
Direcția Generală Anticorupție este structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne, cu atribuții în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului MAI, precum și în dezvoltarea și implementarea politicilor de integritate, inclusiv prin cooperarea cu alte instituții publice.
'În cadrul acestui parteneriat, cele două instituții vor derula activități comune de informare și conștientizare, adresate personalului Autorității Vamale Române, precum și schimburi de bune practici în domeniul prevenirii și combaterii corupției, cu accent pe identificarea și diminuarea riscurilor specifice. De asemenea, colaborarea vizează dezvoltarea unei culturi organizaționale bazate pe etică, responsabilitate și respectarea normelor legale, prin implementarea unor măsuri preventive adaptate specificului activității vamale', se arată într-un comunicat al DGA, transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, Autoritatea Vamală Română a derulat, în cursul anului 2025, campania 'Autoritatea Vamală Română pe culoarul verde al integrității', prin care a urmărit implicarea activă a cetățenilor în îmbunătățirea relației cu instituția, materialele de informare fiind disponibile la nivelul structurilor vamale, precum și pe site-ul instituției.
'Semnarea acestui protocol reflectă angajamentul comun al celor două instituții pentru prevenirea corupției și consolidarea cooperării interinstituționale, în vederea asigurării unui climat de integritate la nivelul administrației publice', subliniază sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ICCJ anulează decizia de suspendare a activității serviciilor ROMATSA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA RA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București prin care fusese dispusă suspendarea, pentru o perioadă de o lună, a certificatului R
Timiș: Verificări ale DNA la Spitalul Municipal Timișoara
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara au făcut verificări, miercuri, în sediul Spitalului Municipal Timișoara, fără a afecta activitatea medicală a unității, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Spitalului. 'Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara informează că în cursul zilei de miercu
Iași: Percheziții la spitale și cadre medicale într-un dosar privind diagnostice false și internări fictive
Anchetatorii din județul Iași au efectuat, miercuri, percheziții la spitale și cadre medicale într-un dosar privind diagnostice false și internări fictive legate de încadrarea în grad de handicap. 'În cursul zilei de 26.08.2026 au fost puse în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, la Centrul de Sănătate Mintală '
Șapte persoane arestate în urma perchezițiilor la gruparea infracțională ce transporta sute de kilograme de droguri din Spania
Șapte persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul București în urma perchezițiilor efectuate la începutul săptămânii la gruparea infracțională care transporta sute de kilograme de drogur
Buzău: Reținut după ce ar fi furat o componentă a ''Sfântului Chivot'', pentru purificare
Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat o componentă a ''Sfântului Chivot'', piesă estimată la o valoare de 10.000 de lei, motivând în fața autorităților că a sustras-o pentru purificare, nu pentru a o valorifica.
Botoșani: Medic stomatolog reținut după ce ar fi decontat servicii medicale fictive
Un medic stomatolog din Botoșani a fost reținut de polițiști, după ce ar fi efectuat servicii medicale fictive, pentru care ar fi încasat ilegal bani de la bugetul de stat, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, reținerea a avut loc după ce
Neamț: Minor în vârstă de 14 ani reținut de polițiști după ce a înjunghiat un tânăr, în Piatra-Neamț
Un minor în vârstă de 14 ani a fost reținut de polițiști după ce a înjunghiat de mai multe ori un tânăr, cu un briceag, în municipiul Piatra-Neamț, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Inițial, conflictul a început între victimă și tatăl agresorului, dar apoi a degenerat
Șapte persoane reținute în urma perchezițiilor la gruparea infracțională ce transporta sute de kilograme de droguri din Spania
Șapte persoane au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate luni la gruparea infracțională care transporta sute de kilograme de droguri din Spania, a informat, marți, Poliția Română. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, în urma perchezițiilor efectuate luni de către polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organiz
Un bărbat a încercat să iasă din țară cu 60.000 de dolari; i-a dat copilului minor borseta cu bani
Un bărbat a fost sancționat contravențional cu 10.000 de lei după ce nu a declarat la controlul vamal de pe Aeroportul Henri Coandă sumele de 60.000 de dolari și 2.000 de euro pe care le avea asupra sa. El a încercat să-i dea copilului minor borseta în care se aflau banii nedeclarați, după ce a fost oprit pentru control. ''&I
DIICOT extinde ancheta în dosarul Nordis; 50 de noi plângeri penale (surse)
DIICOT a dispus extinderea urmăririi penale într-un dosar în care se investighează constituirea de grup infracțional organizat, delapidare, spălare a banilor, evaziune fiscală și înșelăciune, după ce au fost depuse 50 de noi plângeri penale. Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis, marți, AGERPRES, în continuarea activităților
Cătălin Predoiu: Capturarea a 1,7 tone de droguri de mare risc - un succes important al Ministerului Afacerilor Interne
Capturarea în aceste zile a 1,7 tone de droguri de mare risc este un succes important al Ministerului Afacerilor Interne prin structurile antidrog ale Poliției Române, a transmis marți ministrul interimar Cătălin Predoiu. Potrivit acestuia, combaterea traficului de droguri a reprezentat o prioritate pentru MAI de când a luat acest portofoliu.
Arad: Un om de afaceri este trimis în judecată pentru o evaziune de peste 18 milioane lei
Un om de afaceri din Arad este trimis în judecată pentru o evaziune fiscală de aproximativ 18,7 milioane de lei, după ce nu ar fi plătit, timp de doi ani, contribuțiile la sănătate și pensii pentru zeci de angajați ai companiei sale. Conform unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, atât omul de afacer
Cristina Trăilă, urmărită penal de DNA pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) informează că au dispus urmărirea penală față de Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, pentru 'complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite'. Conform unui comunicat tr
Secretarul general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, la DNA Iași (surse)
Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, a fost chemată marți la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași. Potrivit unor surse, Trăilă este audiată în calitate de suspect pentru complicitate la folosirea influenței în dosarul unei ferme din județul Vaslui. Dosarul îl vizează omul de af
Arad: Un ucrainean căutat pentru pornografie infantilă, prins în apropiere de Nădlac
Un ucrainean căutat pentru pornografie infantilă, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, a fost depistat la un control de rutină efectuat de polițiștii de frontieră pe un drum din apropierea localității Nădlac, fiind ulterior reținut. Poliția de Frontieră Arad a informat, marți, printr-un comunicat de presă, că bărbatul a fo








