logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Brăila: Doi bărbați arestați pentru tentativă de omor; al treilea suspect, prins în Constanța

Image

Doi bărbați acuzați de tentativă de omor au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar un al treilea suspect, pe numele căruia fusese emis mandat de arestare în lipsă, a fost depistat de polițiști în județul Constanța, informează, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila.

Potrivit sursei citate, pe 28 martie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a reținut, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, doi bărbați de 36 și 41 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de tentativă la omor.

Tot în aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au efectuat șase percheziții domiciliare, în municipiul Brăila, în urma cărora au fost descoperite și ridicate bunuri utile cauzei, iar cele două persoane au fost conduse la sediul poliției.

'În urma probatoriului administrat a reieșit faptul că, la data de 23 martie a.c., cei doi bărbați, împreună cu un alt tânăr de 30 de ani, ar fi agresat cu obiecte tăietor-înțepătoare un bărbat de 32 de ani. La data de 29 martie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați, pentru 30 de zile, fiind introduși în C.R.A.P Brăila. De asemenea, instanța a dispus arestarea în lipsă a tânărului de 30 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor', a transmis IPJ Brăila.

IPJ Brăila precizează că luni, 30 martie, bărbatul de 30 de ani, față de care instanța de judecată a dispus arestarea preventivă în lipsă, a fost depistat de polițiști pe raza județului Constanța.

'Bărbatul se află în custodia polițiștilor și urmează să fie prezentat la Tribunalul Brăila, în vederea confirmării mandatului de arestare preventivă', se arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Brăila. AGERPRES / (AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 724

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 05-04-2026 05:10

Ziua Jandarmeriei, marcată în Parcul Carol; exerciții demonstrative, expoziții, standuri de promovare

Ziua Jandarmeriei Române va fi marcată duminică, în Parcul Carol I din Capitală, printr-o serie de evenimente, publicul fiind așteptat cu exerciții demonstrative, expoziție cu uniforme militare, muzică de promenadă. Manifestările încep la ora 10:00. ''O să avem o zi plină de energie, demonstrații specta

Justitie si interne 03-04-2026 20:01

Mureș: Primarul din Sânpetru de Câmpie, plasat sub control judiciar în dosarul de furt de energie electrică

Primarul comunei Sânpetru de Câmpie, Spiru Șerban Crăciun, a fost plasat, vineri, sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul care vizează executarea sau folosirea de instalații clandestine de racordare la rețeaua electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prejudiciul estimat în cauză fiind de circa 750.000 lei.

Justitie si interne 03-04-2026 16:53

Călin Georgescu scapă definitiv de controlul judiciar și poate să părăsească România

Tribunalul București a decis, vineri, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară. Decizia tribunalului este definitivă, astfel încât Georgescu scapă de toate interdicțiile pe care le avea d

Justitie si interne 03-04-2026 16:11

Șefii unei companii care furnizează arme MApN și MAI, trimiși în judecată pentru trageri ilegale

Șefii unei companii care importă armament și muniție pentru Armată și Ministerul Afacerilor Interne au fost trimiși în judecată de Parchetul General pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și pentru uz de armă fără drept. Potrivit unor oficiali ai Parchetului, este vorba despre Dinu Solojan și Bogdan Diaconu, adminis

Justitie si interne 03-04-2026 16:10

Iași: Neurochirurg din Constanța, trimis în judecată pentru înșelăciune în cazul unui pacient

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în judecată a unui medic neurochirurg, pentru 'înșelăciune', după ce ar fi indus în eroare un pacient pentru a obține sume importante de bani. Potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, me

Justitie si interne 03-04-2026 15:48

Bacău: Ofițer din cadrul IPJ - arestat la domiciliu sub acuzația de luare de mită

Șeful Biroului de investigare a criminalității din mediul de afaceri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău a fost arestat la domiciliu sub acuzația de luare de mită, a informat, vineri, Direcția Națională Anticorupție (DNA). Anterior, procurorii au dispus reținerea ofițerului pentru 24 de ore. 'În contex

Justitie si interne 03-04-2026 14:00

Iași: Doi minori și un adult, reținuți pentru trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore și sunt cercetate pentru trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, ca urmare a unei cercetări făcute de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iași. Potrivit

Justitie si interne 03-04-2026 09:46

Mureș: Primarul din Sânpetru de Câmpie, reținut în dosarul de folosire de instalații clandestine de energie electrică (surse)

Primarul comunei Sânpetru de Câmpie, Spiru Șerban Crăciun, în vârstă de 32 de ani, a fost reținut, împreună cu alte două persoane, în urma celor 20 de percheziții efectuate într-un dosar de executare sau folosire de instalații clandestine de racordare la rețeaua electrică, susțin surse judiciare. 'În urma cel

Justitie si interne 02-04-2026 20:19

Mureș: Polițist rănit în timpul intervenției la un scandal; s-a făcut uz de armă, fiind împușcat în picior agresorul

Un polițist a fost rănit, joi, în timpul intervenției la un scandal izbucnit în comuna Vătava, județul Mureș, în aceste condiții făcându-se uz de armă, agresorul fiind împușcat în zona piciorului. ''La data de 2 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Brâncovenești au fost

Justitie si interne 02-04-2026 20:06

Dosarul privind livrarea de kerosen neconform la MApN și degradarea unor MIG-uri - judecat la Curtea de Apel Ploiești

Judecata în dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, va avea loc la Curtea de Apel Ploiești. Curtea de Apel Constanța, pe rolul căreia a fost &ici

Justitie si interne 02-04-2026 18:11

Sibiu: Femeie din comuna Cristian, reținută; peste 100 de bijuterii suspecte de contrafacere, ridicate de la ea de acasă

O femeie în vârstă de 30 de ani, din comuna Cristian, a fost reținută de polițiștii sibieni, în urma unei percheziții în casa acesteia, de unde au fost ridicate peste 100 de bijuterii suspecte de contrafacere, ea comercializând aceste obiecte pe un site de internet, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție al Județu

Justitie si interne 02-04-2026 17:46

CAB dispune începerea judecății pe fond în dosarul Georgescu - gruparea Potra

Curtea de Apel București a dispus, joi, începerea judecății pe fond în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Un complet de cameră preliminară de la CAB a constatat legalitatea ses

Justitie si interne 02-04-2026 17:14

Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice de aur - predate autorităților române (FOTO/VIDEO)

Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice de aur au fost predate autorităților române, joi, la sediul Muzeului Drents din Țările de Jos. Foto: (c) SEM VAN DER WAL / EPA Potrivit unui comun

Justitie si interne 02-04-2026 15:34

Fostul președinte al AEP Toni Greblă, declarat de ANI în conflict de interese și incompatibilitate

Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP) Toni Greblă a fost declarat în conflict de interese administrativ și incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate (ANI). Potrivit unui comunicat al instituției, în perioada martie 2023 - septembrie 2024, Toni Greblă a semnat, în calitate de președinte

Justitie si interne 02-04-2026 14:05

Fiul și nepotul lui Potra scapă de arestul la domiciliu

Judecătorii Instanței supreme au decis joi ca fiul și nepotul mercenarului Horațiu Potra să fie eliberați din arestul la domiciliu dispus în dosarul în care este judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Magistrații au mai hotărât ca Dorian Potra și Alexandru Potra să fie plasați sub control judic