Manelistul Dani Mocanu rămâne cu pedeapsa de 4 ani închisoare pentru tentativă la omor
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, marți, ca nefondat, recursul în casație depus de manelistul Dani Mocanu și fratele lui, o cale extraordinară de atac prin care cei doi au încercat să scape de condamnarea primită pentru tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Decizia instanței este definitivă.
În noiembrie 2025, Dani Mocanu a primit la Curtea de Apel Brașov o condamnare definitivă de 4 ani închisoare cu executare, în timp ce fratele lui, Ionuț Nando Mocanu, a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare.
Cei doi au fost inculpați după ce, în anul 2022, au bătut cu o rangă un bărbat într-o benzinărie din municipiul Pitești. Agresiunea a avut loc în noaptea de 18 spre 19 august 2022, polițiștii intervenind la fața locului în urma unui apel la 112.
Frații Mocanu au fugit din România înainte de pronunțarea sentinței de condamnare, fiind localizați în Italia.
Autoritățile române au demarat procedurile de extrădare, iar la începutul lunii martie aacestui an Instanța supremă din Italia a decis definitiv predarea și aducerea lor în România. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Platforma digitală națională e-UNBR, serviciu public digital național pentru avocați, instanțe judecătorești și cetățeni
Platforma digitală națională e-UNBR pentru desemnarea avocaților din oficiu, pregătirea profesională continuă a avocaților și interacțiunea cu cetățenii a fost lansată, marți, la Parlament. Platforma e-UNBR este proiectul de transformare digitală prin care Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) construiește un sistem informati
Fostul adjunct al SIS, grațiat de Maia Sandu și dat la schimb pentru 2 ofițeri moldoveni aflați în Rusia
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat marți că l-a grațiat pe Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), judecat în România pentru trădare în favoarea KGB din Belarus, el fiind dat la schimb pentru doi ofițeri ai SIS aflați în captivitate în Rusia. &Icir
Suceava: 10 tone de detergent contrafăcut, în valoare de 1,6 milioane de lei, ridicate la percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
Polițiștii suceveni de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare, luni, nouă mandate de percheziții domiciliare, în județul Suceava, într-o anchetă privind săvârșirea de infracțiuni la regimul drepturilor de proprietate intelectuală, fiind descoperite circa 10 tone de detergenți contrafăcuți, se arată înt
Iași: Bărbat arestat pentru că ari fi furat ceasuri și bijuterii de 100.000 de euro dintr-o locuință
Un bărbat în vârstă de 55 de ani este cercetat pentru furt calificat și a fost arestat preventiv, după ce a furat dintr-o locuință din municipiul Iași mai multe ceasuri și bijuterii în valoare de 100.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis marți de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), din investigațiile efectuate p&aci
IGPR: 385 de sancțiuni aplicate într-o singură zi pentru nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată
Aproape 400 de fapte de nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată au fost constatate de polițiști într-o singură zi, informează marți Poliția Română. Potrivit IGPR, pe 23 aprilie, în cadrul activităților desfășurate pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată fără bariere, au fo
Maramureș: Biserica catolică din comuna Șurdești, afectată de un incendiu
Acoperișul bisericii catolice din comuna Șurdești a fost cuprins, marți, de un incendiu puternic, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, Adriana Șanta. 'Pompierii militari intervin, în acest moment, la un incendiu produs la Biserica Catolică din localitatea Șurdești', a transmis Șanta.
Dâmbovița: 18 percheziții într-un caz de proxenetism, șantaj, camătă și ultraj contra bunelor moravuri
Polițiștii efectuează, marți dimineață, 18 percheziții în Târgoviște, Răzvad, Gura Ocniței și Dragomirești, precum și în județul Ilfov, într-un caz de proxenetism, șantaj, camătă și ultraj contra bunelor moravuri, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița. Acțiunea are loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă
Operațiunea Jupiter: Polițiștii au indisponibilizat bunuri în valoare de 28 milioane de lei
Polițiștii au indisponibilizat bunuri de peste 28 de milioane de lei, în urma celor 185 de percheziții domiciliare efectuate luni în cadrul Operațiunii 'Jupiter', ce vizează combaterea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală. Conform unui comunicat al Poliției Române, în cadrul acțiunii
Patronul care a ucis cu drujba o angajată gravidă, condamnat la închisoare pe viață; Tribunalul București: O brutalitate excepțională
Paul Bușe, patronul care a ucis o angajată gravidă folosind o drujbă și trei cuțite, a fost condamnat luni de Tribunalul București la închisoare pe viață. Bărbatul în vârstă de 72 de ani a primit detenție pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (cu premeditare, asupra unei femei gravide și prin cruzimi
Anchetă a Parchetului European în legătură cu fraudă și corupție la achiziții publice de echipamente medicale în timpul pandemiei
Parchetul European (EPPO) - Biroul din Cluj-Napoca desfășoară o anchetă privind suspiciuni de corupție și fraudă în achiziții publice legate de achiziționarea de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19 din anul 2021. Potrivit unui comunicat al EPPO, săptămâna trecută au fost efectuate percheziții în Bucureș
Șoferul unui autobuz din Capitală, amenințat cu pistolul în trafic de un conducător auto
Agenții Secției 4 Poliție din Capitală au reținut un tânăr de 26 de ani, plasat ulterior în arest la domiciliu, acuzat că în urmă cu două zile s-ar fi manifestat agresiv în trafic la adresa unui șofer de autobuz, pe care l-a amenințat cu un pistol. ''La data de 25 aprilie 2026, polițiști din cadrul Direcției Gen
Hunedoara: Percheziții într-un dosar de piraterie software și înșelăciune
Polițiștii de investigare a criminalității economice din județul Hunedoara au efectuat, luni, două percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează comercializarea ilegală de licențe software și inducerea în eroare a cumpărătorilor, suspect fiind un bărbat din Deva, care ar fi oferit la vânzare licențe-pirat cu prețuri cuprinse între 2.0
Radu Marinescu: În momentul de față, România are poate cea mai independentă justiție din istoria sa
Ministrul demisionar al Justiției, Radu Marinescu, a afirmat, luni, că, în momentul de față, România are poate cea mai independentă justiție din istoria sa. 'Aș vrea să vă spun (...) că, în momentul de față, România are poate cea mai independentă justiție din istoria sa. Legile din 2022, care au făcut obiectul unor discuții în
Vaslui: Dosar pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului decedat după ce a fost lovit de un acoperiș
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului decedat, duminică, după ce a fost lovit de un acoperiș smuls de vânt, în municipiul Huși. 'Poliția Municipiului Huși a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în municipiul
Gorj: Cinci percheziții la persoane și firme suspectate de implementarea unor site-uri de știri tip 'oglindă'
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj efectuează, luni dimineață, cinci percheziții la domiciliile și sediile unor persoane fizice și juridice suspectate de implementarea unor site-uri de știri tip 'oglindă', a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Miruna Prejbeanu. Din cercetăr






